Ioana GRIGORE
În această perioadă, Brăila a fost marcată de influenţe. Ele au fost introduse atât de negustorii greci cât şi de cei romani, Brăila fiind înconjurată de zone cucerite şi administrate de Roma. Descoperirile datate din secole-le al IV-lea şi al III-lea î. e. n. din zonele: Brăiliţa, Comuna Spiru Haret, cartierul Lacul Dulce care constau în: amfore greceşti, urne, fragmente de ceramică, chiar şi o monedă grecească de argint aurit originară din Thassos, atestă faptul că populaţia geto-dacă de pe teritoriul Brăilei avea legături cu lumea greacă.
În schimbul mărfurilor ca: vase împodobite, amfore cu ulei, ţesături fine şi obiecte de podoabă (oglinzi, mărgele), dacii le ofereau grecilor: cereale, piei de vită, lână, carne sărată, unt şi peşte-în special sturioni săraţi. Datorită accesului la Dunăre, calea principală a comerţului extern, starea economică a dacilor din zona Brăilei, a cunoscut un real progres, astfel încât au recurs la a-şi bate chiar şi monedă proprie cu componenţă de metal preţios. În ceea ce priveşte uneltele, armele, obiectele de gospodărie, podoabele şi îmbrăcămintea, dacii şi le realizau singuri din materiile prime pe care le aveau din plin.
Litografia lui Albert Kretscmer (1825-1891) prezentată în josul paginii, relevă, conform viziunilor cercetătorilor germani de la sfârşitul secolului al XIX–lea în domeniul costumelor tradiţionale, veşmintele dacilor. Litografia prezintă personaje atât din clasa socială săracă – comaţi, cât şi din clasa socială bogată – pileati. Pornind din stânga, primul, reprezintă un rege dac, iar următorul este un războinic cu scut şi şica (un pumnal cu lama uşor încovoiată) ce poartă stindardul armatei dacilor denumit Draco sau Dracon. Stindardul întruchipa un cap de lup cu gura deschisă, din bronz sau argint ce se continua cu un corp de balaur, din material textil sau piele.
Acesta se umfla în bătaia vântului şi producea un sunet puternic, ce avea ca scop încurajarea dacilor şi îngrozirea duşmanilor şi a cailor lor. Ca în orice comunitate, veşmintele dacilor se diferenţiau în funcţie de anotimp, evenimente, vârsta, sex, ocupaţii.
Căciulile dacilor, numite pileus erau confecţionate din material subţire pe timp de vară şi din blană de animal pe timp de iarnă. Ea făcea diferenţa între clasele sociale, deoarece o purtau numai cei bogaţi-pileati, adică aristocraţii-tarabostes şi războinicii, în timp ce săracii-comati nu purtau nimic. Îmbrăcămintea era ţesută din lână, in, cânepă sau din piei de animale în timpul iernii. Bărbaţii purtau o cămaşă lungă cu mâneci lungi, de tip tunică, albă şi pantaloni lungi realizaţi din pânză sau postav din lână. Peste cămaşă bărbaţii purtau un brâu lung, din lână de culoare roşie, sau chimir din piele cu compartiment la interior, înfrumuseţat cu ţinte din bronz la exterior. Iarna se purtau pieptare, mantii din postav prinse cu agrafă sau cojoace din blană de oaie.
Veşmintele femeilor erau compuse în general dintr-o cămaşa de pânză, fustă şi o piesă ţesută din lână cu ornamentaţie mai simplă sau mai complicată, care acoperea partea din faţă a corpului, aceasta transformându-se ulterior în ceea ce denumim azi fotă, vâlnic, catrinţă, opreg. Ele purtau pe cap marame, năframe sau cununi. Portul femeilor era dominat de culoarea albă a ţesăturilor de in, cânepă şi lână, peste care se adăugau alte piese vestimentare decorate cu o paletă formată din pigmenţi organici, obţinuţi din plante şi minerale. Referitor la încălţăminte, ele au rămas în portul popular până astăzi sub numele de opinci. Erau realizate din piele cu legături denumite nojiţe ce reprezentau şnururi subţiri, tot din piele. În locul ciorapilor, dacii foloseau bucăţi lungi şi dreptunghiulare din pânză, cu care înveleau piciorul şi pe care astăzi le ştim sub numele de obiele.
Vestimentaţia şi multe dintre obiceiurile stilului de viaţă ale dacilor, au fost transmise ca moştenire, mai departe în portul popular şi tradiţiile româneşti şi le putem observa chiar şi în ziua de astăzi.
Litera 13, nr 4, octombrie 2015, p13
Postări
0 Comentarii