Mihu IANCU
Marchiza
Dintr-odată nu mai era nimic: nu tu zăpadă, nu tu geruri, nu tu cod portocaliu ori avertizare cod roşu, nu tu reportaje lacrimogene despre vârstnici prinşi în propria casă de nămeţi tragic de uriaşi, nu tu nimic dântr-astea. Primăvară sosită brusc. Că era una la fel de ciudată ca proaspăta iarnă defunctă asta nu mai interesa pe nimeni. Sau nu mai conta. Nu mai contau bălţile cât casa, noroaiele băscăcărate, trotuarele murdărite cu excrementele potăilor (de bloc sau maidaneze), rafalele de vânt tăios, lucrările de reabilitare ale diverselor părţi de infrastructură a oraşului reluate la modul dorel, traficul dat cu drag peste cap etc. Pe nimeni nu mai mira nimic. De ani buni, nu doar cu ocazia acestor două anotimpuri. Faza cu anotimpurile fu, aşa, ca din pricina frumuseţii unei introduceri. Mai mult sau mai puţin oarecare.
În faţa marchizei – adică în imediata ei apropiere, ca să fiu mai tehnico-precis – era încă gheaţă. Dacă n-ai fi fost familiarizat cu zona ai fi putut, în doi timpi şi trei mişcări, s-aluneci şi să-ţi rupi piciorul. Sau, Doamne fereşte, să-ţi spargi capul. Asta ar fi fost de-a dreptul vecin cu stupizenia: să ieşi din iarnă şi să intri în spital. Iar din spital să ieşi altfel decât ai intrat – ori îmbolnăvit (de altceva pe care oricum nu-l aveai înainte de a intra) ori, superaiurea, cu picioarele înainte.
Spaţiul din interiorul marchizei – îmbâcsit cu arome de tutun şi bere la doză – îi dădea azi impresia lui Dobridor Ştefan a fi mai mic decît de obicei. Mai mult decât atît: marchiza îi apărea ca o carceră. În care ai fost băgat pe nedrept ca dovadă de "bună purtare" în faţa respectării ordinelor unei autorităţi bătută-n cap.
- Eu urmăresc întotdeauna ideea. Asta mă interesează cel mai mult, rosti cu mici spume la gură Crăcană Mirel.
„Mda, poate că din cauza asta mi se pare marchiza asta nenorocită o carceră”, gândi extatic Dobridor în timp ce Crăcană, luat pe sus de valul propriului ego, o luase rău de tot pe ulei în privinţa ideilor, adevărului ce te face liber, faţa tehnico-fizică a literaturii etc. „Bine, mi s-a mai părut mie şi altădată marchiza asta îngustă ca o carceră da’ acuma parcă mă strânge de gât nu alta", gândi el în continuare.
Fixă scrumiera în care Crăcană scurma... pardon, scruma cu mişcări trepidante şi rămase aşa. Nemişcat. Îndurând cu stoicism delirul verbal al lui Mirel.
-...în rest, că scriu sau nu corect gramatical, c-am pus virgula unde nu trebuia sau că, din contră, am pus prea multe virgule, că mai sar câte-un „ş” şi „ţ” mă lasă indiferent. Ideea din spatele textului mi se pare cel mai important aspect.
Şi Crăcană, ferm convins că aşa trebuie să stea lucrurile, îl privi cu superioritate nedisimulată în ochi pe Dobridor după care înfundă chiştocul de ţigară în deluşorul de scrum din scrumieră şi aproape imediat îşi aprinse o alta. Cu aceleaşi mişcări trepidante.
- E, fiecare cu ale lui, rosti palid Dobridor încercând să nu se enerveze pe autosuficienţa (provincială?) a lui Mirel.
Încerca el da’ se vedea de la o poştă că mai avea puţin şi ceva avea să se întâmple: un scuipat între ochi, o admonestare golănească, o agresiune verbală ca la uşa cortului.
- Auzi, tu n-ai de gând să renovezi marchiza asta? întrebă Dobridor numai aşa ca să aibă de unde schimba subiectul.
Crăcană avu o meclă indecisă după care avu o faţă de excavator dezafectat iar în final, aproape luând poziţie de drepţi, răspunse sec că nu. Şi că el nu vede legătura dintre propunere şi despre ce era vorba între ei. Şi apoi tot el, fără să mai aştepte replica lui Dobridor:
- N-ai decît să mă acuzi de ce vrei tu: ignoranţă, prostie, limitare, autosuficienţă, nu-mi pasă. E ideea mea şi-mi aparţine. Vorba aia: libertatea mea începe acolo unde se sfârşeşte a altuia.
Străduindu-se să se menţină pe firul stupidei lor conversaţii Dobridor răspunse. La limita dintre răspuns în doi peri şi răspuns dat numai ca să nu taci:
- Sigur, e democraţie, fiecare e liber să se gândească că poate face orice. În anumite limite. Dar dă-mi voie să spun că pierzi enorm dintr-un text dacă te limitezi doar la idee. Mai există şi nivelul lexical, cel morfosintactic, cel stilistic. Un text e un tot unitar, un aparat complex. Dacă ai un Picasso original în casă dar nu-ţi plac anumite culori la tabloul respectiv ce faci? Arunci tabloul? Acum, desigur, se pune problema: ce înseamnă un text bun sau prost din punct de vedere lexical, morfosintactic sau stilistic...
- Exact, izbucni copilăreşte Crăcană.
- Mă tem că asta-i o discuţie care depăşeşte cu mult graniţele discuţiei actuale, reteză Dobridor când Mirel de abia începea să rostească litera „x” din cuvântul „exact”.
- Sunt de părere că..
Deja Dobridor Ştefan nu-l mai asculta pe Crăcană. Ca de obicei, Mirel o luase, încă odată, frumuşel pe ulei, bolborosindu-şi inepţiile de parcă nu doar că nu l-ar fi auzit pe Dobridor dar ca şi când Ştefan nici n-ar fi fost de faţă. Când realiză că totuşi nu era singur, ba mai mult decât atâta, că discuta cu un amic care avea idei (altele decât ale lui) se opri din perorat. Ba chiar anunţă că se opreşte din perorat, că a nu asculta ce are de spus celălalt e semn de lipsă de respect, blablabla...
Dobridor, în contra obiceiului lui de a se lua la bătaie (verbală, of course... gentelmanii aşa fac, se iau la bătaie verbală, bă), se bâţâia în faţa lui Crăcană de parcă s-ar fi aflat la discotecă.
- Tu zii în continuare că zici bine, replică onctuos Dobridor. N-am nimic împotrivă. Adică nu mă deranjează ideile tale. Din contră, îmi face plăcere să stau de vorbă cu fiinţe... cât p-aci să spună inferioare dar se abţinu în ultimul moment... ăăă, fiinţe care nu gândesc ca mine. Ce-i drept, doar uneori. Am ce învăţa de la ele. Îmi testez astfel propriile limite şi-mi reamintesc cât sunt de valoros. Şi unde valoarea mea scârţâie se cheamă că se necesită niscaiva ajustări.
Crăcană rămăsese, între timp, încremenit. Cu ţigara în colţul gurii. Dobridor era pe bune sau îl lua din nou la mişto? Iar dacă-l lua la mişto cum de putea? Cum de lui îi reuşea iar lui, Crăcană Mirel, nu-i ieşea nimic chiar să se fi pregătit în prealabil vreme îndelungată? Hm, poate că era cazul să renoveze marchiza..
