Vasile al II-lea Bulgaroctonul (Ucigaşul de bulgari)

Zeno HALUPA

Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025) a fost un basileu din dinastia macedoneană, în timpul căruia Imperiul Bizantin a atinns apogeul economic, politic, militar şi cultural. Asociat la tron încă din copilărie de către tatăl său, Romanus al II-lea, a devenit suveran suprem la data de 10 ianuarie 976, la vârsta de 20 de ani. În ciuda tinereţii sale, el reuşeşte, imediat după înscăunare, să zdrobească două mari rebeliuni din Anatolia.

Diplomat abil, basileul încheie o alianţă cu cneazul rus Vladimir I. Căsătorindu-se cu sora cneazului, îşi asigură ajutor politic şi militar din partea acestuia. Mai mult, prin căsătoria lui Vasile al II-lea cu Anna, Vladimir acceptă să treacă la credinţa ortodoxă. Astfel, creştinismul devine religia oficială a statului rus, iar Biserica Rusă acceptă să fie pusă sub autoritatea Patriarhiei de la Constantinopol. În semn de recunoştinţă, Vladimir îi trimite 6.000 de soldaţi, care vor fi înrolaţi într-un corp permanent, denumit Garda Varegă. Pe frontul din Orient, basileul reuşeşte un lucru demn de notat, recucerind Siria şi Libanul din stăpânirea arabă, astfel punând capăt pentru mult timp conflictelor militare cu califatul fatimid. După ce cucereşte treptat Albania, Skopje şi Moesia, toate forţele vor fi îndreptate contra bulgarilor.

Renumele de Bulgaroctonul (Ucigaşul de bulgari) îl va căpăta în urma Bătăliei de la Kleidion (29 iulie 1014), unde mii de bulgari au murit pe câmpul de luptă. 14.000 au fost luaţi prizonieri şi câte 99 din fiecare 100 au fost orbiţi cu pari de lemn aprins. Norocoşii, cei cărora li s-a scos doar un ochi, au avut menirea de a-i duce pe cei orbi înapoi la Ţar. Conform legendei, Ţarul Samuel, la vederea înfricoşatei expoziţii de mutilaţi, face un atac de cord şi moare. Bineînţeles, acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât războiul a durat încă patru ani, până în anul 1018, când Samuel îşi recunoaşte înfrângerea. Considerând că victoria sa se datorează Divinităţii, basileul merge la Atena, să aducă mulţumiri Fecioarei Maria în biserica de pe Acropole, în care fusese transformat Pantheonul, ca apoi să se întoarcă triumfător la Constantinopol. Prin strălucitele sale campanii militare, Vasile al II-lea readuce în graniţa imperiului: Armenia, părţi din hanatul Khazar, dar şi sudul Italiei.

Pe patul de moarte dă dovadă de o uimitoare nobleţe sufletească, cerând să nu fie îngropat în luxosul mausoleu al basileilor, ci în terenul de antrenament al Gărzii Imperiale, ca astfel să audă mereu strigătele soldaţilor ce luptă pentru gloria imperiului. Pe bună dreptate, Vasile al II-lea Macedoneanul a fost comparat cu Ivan cel Groaznic, întrucât ambii manifestau această tendinţă stranie de-a îmbina cruzimea cu pietatea. De asemenea, trebuie menţionat că Vasile al II-lea a lăsat plină vistieria imperiului, lucru prin care se reflectă şi firea sa: nerisipitoare, calculată şi serioasă. Coşmarul bulgarilor se stinge din viaţă la data de 15 decembrie 1025, lăsând Imperiul Bizantin, aşa cum am menţionat deja, la apogeul său economic, politic, militar şi cultural. Rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse cu fast, de către basileul Mihail al VIII-lea Paleologul, la Mănăstirea Selymbria.

Litera 13, nr 5, p. 11