Ticker

6/recent/ticker-posts

RECENZIE- CANOANE de Vasile TUDORIE

Dumitru ANGHEL

Volumul de versuri „Canoane”, Editura „FundaÅ£ia Culturală Antares”, GalaÅ£i, 2015, 188 de pagini, întregeÅŸte patrimoniul de creaÅ£ie al scriitorului Vasile Tudorie, peste 16 cărÅ£i de literatură lirică cele mai multe, de la debutul editorial din 1996, cu ritmicitate aproape anuală; o poezie de introspecÅ£ie, între emoÅ£ie abia stăpânită ÅŸi o largă deschidere spre un permanent conflict cu lumea din jur, în componentele sale esenÅ£iale, sociale, politice, religioase ÅŸi culturale, pe care o culpabilizează pe... „canonul”, mai mult metaforic decât filosofic, ori din perspectiva unei conÅŸtiinÅ£e civice, din motive de nondialog sau de rigoarea unei analize psihologice empiric-idealiste.

Peste 170 de poeme, fără nicio direcţionare tematică pe capitole sau structuri ideatice, într-o avalanşă de posibile variaţiuni lirice, care nu prea respectă... canonul normelor artistice obligatorii ale acestei compoziţii polifonice, aşa încât doar sinceritatea şi patosul demersului poetic abia dacă mai pot face ordine în gândurile şi sentimentele poetului neliniştit de la mal de Dunăre.


Un univers liric, ca o criză de conştiinţă drapată în falduri somptuoase de lirism în clocot de o tulburătoare autenticitate, uşor agresivă; o poezie cu ecouri venite dinspre exaltări existenţiale şi livresc exacerbat, preluate cu respect şi pioşenie de la mentorul său spiritual, poetul Simon Ajarescu, cu versuri epatante, cu trimiteri docte şi... risipă de cultură literară şi nu numai, care nu-l împiedică pe domnul Vasile Tudorie să aibă propria linie melodică literar-artistică şi propriul... canon de exprimare lirică.
De pildă, primul poem, „Canonul elementar”, pare direcÅ£ionat spre o „Ars poetica” ÅŸi spre o declaraÅ£ie de credinţă... canonică ÅŸi ea!... de poet militant: „Să zăboveÅŸti lângă focul! lutul! apa! din Eu! / Zidirea cere jertfire – netrădată - / Starea alfabetizată nu e destul pentru dodii! / Rupe cu năduf secrete de miezonoptici!” (Op. cit., pag. 5), în registrul polifonic al unui Preludiu preclasic, sau ca o risipă de reflecÅ£ii docte spre un lexic epatant, cu semantică îmbogăţită, frecvent procedeu în mai toate poemele, prin literă majusculă: „Mă arde Cometa, foindu-ÅŸi Coada prin Duh / Mi-aminteÅŸte că prea Străină e astăzi Calea Lactee” („Aliniament în Destin”, pag. 12).

Åži sub aspectul formei, al prozodiei lirice, versificaÅ£ia se păstrează tot cam în zona incertă a derutantei... „fără nicio regulă!”, ca ÅŸi în latura tematic ideatică, pentru că poemele au titluri, deÅŸi nu tocmai cuminÅ£i prin ÅŸoc ÅŸi surpriză semantică; au ÅŸi strofe clasice, de regulă catren, deÅŸi tot cu variaÅ£iuni; păstrează ritualica muzicală a rimei, chiar din aria celei mai elaborate, rima îmbrăţiÅŸată (1-4; 2-3): „Zăbovesc în durare cum viaÅ£a ne cere / MonÅŸtrii Sacri toacă neuroni de Å¢ară / Tribunarzii recitesc cărÅ£i pe dinafară / PoeÅ£ii de marcă au chinuri de ere!” („Murire”, pag. 41).

TotuÅŸi, chiar ÅŸi în această derutantă impresie de... „dezordine studiată!”, controlată ÅŸi uÅŸor cosmetizată, poezia domnului Vasile Tudorie atacă în piano forte o problematică filosofică, existenÅ£ială, cu note de pravoslavnic creÅŸtin cuminte ÅŸi o ritualică între profan ÅŸi sacru: „Trebuie să vină ÅŸi Vremea promisă; / De Cer, de Lumină ÅŸi de Arhanghelii Faptei”, cu o mistică uÅŸor voalată prin aparente erezii atee: „La moarte ne gândim, să-i venim de hac, / Să nu ne mai sperie pentru totdeauna plus o secundă!” („Lamura faptei”, pag. 58).

Sau o... risipă (!) de terminologie de efect, cu ecouri reverberante de „elită” socială, politică ÅŸi artistică: „Te amăgeÅŸti singur cu Logosul pus la jug / O fata Morgana bigamă îşi face de cap în pustiu cu / beduinii frumoÅŸi - /.../ TransparenÅ£a ne condamnă la cultul Opacităţii / ... /  Sublimul gol-goluÅ£ se acoperă cu Derizoriul plin-plinuÅ£” (Stâlp pe rug de esenţă-tei..., pag. 63), dar ÅŸi de... banalul ridicat la fapt de viaţă major, pe un discurs în care nuanÅ£ele se stabilesc între iluzoriu, artificial ÅŸi echivoc stereotip: „E plină Istoria de mentalităţi ÅŸi mintea se împarte la / pămpălăi, / ... / Vai-ul ÅŸi Of-ul se lasă amânate pentru un azur prăfuit, / Versul se îndepărtează (de Poezie) cu graba celei din urmă chindii!” („Vestigii actuale”, pag. 65).

Åži, cam în aceeaÅŸi notă, o încrâncenată direcÅ£ionare spre documentare ÅŸi bibliografie, cu trimiteri uÅŸor pedante de atmosferă de Bibliotecă, albume ilustrative ÅŸi Larousse de ultimă ediÅ£ie: „Pentru crestele lucioase ÅŸi ascuÅ£ite la atelierele lui Hefaistos... / Răspunsurile la-ntrebări coboară cu greu spre Pământ... / ... / Oamenii trag concluzii la Patimile lui Hristos!” („Geneza sub asediu...”, pag. 69); ÅŸi o orgolioasă paralelă de cultură generală filosofică: „Câinii învaţă să latre cuviincios, invidioÅŸi aruncă cu pietre în bolta lui Kant” („Rugăciuni îmbunătăţite”, pag. 71), sau literară: „Corolele lui Blaga trec în derivă prin versuri pribege de mai mulÅ£i ani!” („Poem fast”, pag. 71); ori „S-asculÅ£i ciocârlia lui Saint-Simón Ajarescu / Facă din Linia ÃŽnălÅ£imii Altare înspre Zenit” („Tăcerea ÅŸi ÃŽnÅ£elepciunea”, pag. 76).

O încrâncenată răzmeriţă există între poetul Vasile Tudorie ÅŸi lumea din jurul său, pe care o situează între extremele malefic ÅŸi benefic, fără vreo ÅŸansă de conciliere, într-o permanentă stare de... arÅ£ag social, înnobilând semantica oarecare cu scrierea majusculă a substantivelor comune, a verbelor, adjectivelor ÅŸi a cuvintelor compuse, manieră stilistică omniprezentă în volumul „Canoane”: „Cu Binele ÅŸi Răul nu-i de glumit în OraÅŸ! / ÃŽncrâncenarea lor te ridică pe un ton putrezit / Tratate uÅŸurel te scarpină la desagi, / Râsetul-Plânsetul nu aduc bogăţii la apel...” („Benefic-Malefic”, pag. 80), un poem de patru strofe cu peste 15 cuvinte scrise cu litere mari...

Iar, pentru echilibru, un existenÅ£ialism, între filosofie primară ÅŸi fapt de viaţă înnobilat prin repetare până la nivel de certitudine; ori o religiozitate, între credinţă ÅŸi tăgadă, accentuează ÅŸi imprimă judecăţii logice un fel de nedumerire mai mult veselă decât dubitativă: „ÃŽmi vine să mă mut la margini de infinit / Sau poate mai departe, cu Nimicul în saci! / ... / Spovedaniile prea dese înmulÅ£esc păcatele grafomanilor!” („Stihuri”, pag. 82).

Imprevizibil, ca să nu se dezmintă, poetul Vasile Tudorie scrie ÅŸi o poezie intelectualizată în exces, cu abstractizări.. „forjate”, aparent de dragul ÅŸocului lexical ÅŸi al unei semantici deviată într-o... metaforită de efect (care mă trimite cu gândul la cronica plastică a regretatului Dan Hăulică ÅŸi comentariul său elitist după vernisaje de profil...): „Mânia mireană zace în noi ca niÅŸte Pietre de Ţări / Zăbovire în mănăstiri ÅŸi biblioteci astrale / Cu limba-nsetată mângâiem ploaia din unghi / Călcăm uimiÅ£i drumuri de Iad cu Cerberi clănţăi... ” („Pietre de Ţări”, pag. 84).

O poezie încărcată de mituri, legende ÅŸi eresuri, acordată cu melodica preclasică de orgă până la dinamica Valchiriilor wagneriene, marchează dilemele existenÅ£iale ale poetului modern, care nu-ÅŸi găseÅŸte „pulsul” implicărilor sale sentimentale, care mai mult îl sperie decât să-l liniÅŸtească sufleteÅŸte: „Te plângem ÅŸi-Å£i jurăm pe ce ne e mai drag / Pe Golgota ÅŸi Cerul Gurii, cu focul din dreapta Părintelui - / Pocalele Mondiale au paharul cu plusu-n diez” („O, tu, burgule, burgule, ULTRA MARKET!”, pag. 100).

Există ÅŸi un conflict, deschis, acut ÅŸi în prag de „explozie” endemică, între poetul obiÅŸnuit cu o lume mai cuminte, chiar nedreaptă ÅŸi imorală, ÅŸi orizontul social-politic de secol XXI, pe care poetul ÅŸi-l explică doar prin spaÅ£ii oculte: „Cărăm zilele aÅŸezate «altminteri» la temelie uimesc / Masoneria care-a zidit Kremlinul ÅŸi Vaticanul... / ... / ...Cineva-atinge-cu-bagheta-ÅŸi-dispare...” („CărÅ£i... ÅŸi... incunabile”, pag. 102).

Åži, din nou, o poezie religioasă, atipică prin ritualica uÅŸor modificată, direcÅ£ionată spre laicitate ÅŸi nu spre sacralitatea tradiÅ£ională ÅŸi pravoslavnică, cu o altfel de Rugăciune, în care implorarea, deÅŸi adresată Divinităţii, aÅŸteaptă răspunsul din zona autorităţilor civile ÅŸi laice pământene: „Doamne, prin această rugăminte / ... / Nu ne mai descurcăm, Doamne, în Creste de Vreme Bună...! / Åži nici de Creste de Vreme Rea...” („Rugăminte în Creste de Vreme Bună!”, pag. 108).

Pe aceeaÅŸi strană, dar pe strune de patriotism ÅŸi mândrie naÅ£ională, un trecut istoric-glorios: „De pe Columna lui Traian ÅŸi Monumentul de la Adamclisi / Ne vorbesc veacurile trecute ÅŸi speranÅ£ele scârţâitoare” („Inimă de neam”, pag. 110), ÅŸi doar un prezent cosmetizat orgolios, fără strălucire, fără speranÅ£e ÅŸi fără viitor: „Minunile lumii sculptate în spirale; / ... / Ne jurăm pe aripi că vrem Magistrale! / Că ne tot jertfim pentru o zidire cu cruci Verticale?!” („ÃŽnsemne Verticale”, pag. 111).

De fapt, o întreagă tevatură existenÅ£ial-filosofică, cu destine istorice în derivă ÅŸi cu împotriviri eroice de tot felul, care parcă nu duc la nimic, din cauza unor inexplicabile ÅŸi nefericite eÅŸecuri, încât toată povara trece pe umerii poeÅ£ilor ÅŸi ai Poeziei, arta perenă sortită să reprezinte Idealurile strigate în gura mare ÅŸi în van: „PoeÅ£ii sunt gata să se jertfească până la ultimul poem / Åži să strige cu toată fiinÅ£a lor / «Vivat ÅŸi Hopa»?!” („Orizonturi împovărate”, pag. 152).

Un „jemanfiÅŸ” dezolant ÅŸi fără speranÅ£e ÅŸi un strigăt disperat pentru a găsi un răspuns la atâtea dileme existenÅ£iale, pentru că: „Nu stăpânim prea bine legile viitorului nostru sub podul de scânduri / Energiile noi... ÅŸi ale infinitului total ne pun pe gânduri?!” („Sub razele soarelui rău”, pag. 158), deÅŸi poetul Vasile Tudorie încă mai crede în ÅŸansele regeneratoare ale neamului său, pentru că: „Românii au patimi pe «sprânceană» / Urmăresc păsările-n zbor până obosesc / Intră-n Universul mare ÅŸi nici nu cârtesc” („Eul împovărat”, pag. 165), într-o carte de poezie ca un adagio sentimental ÅŸi vehement, cu o melancolie învăluitoare ÅŸi sacră.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii