Proza

Al. FRANCISC


Stați ca la deschiderea ultimului număr al ziarului, dorind să citiți mai întâi rubrica FAPTUL DIVERS? Nici o șansă fiindcă nu am de gând să vă port pe acolo și de altfel jurnalul cu pricina a fost ajutat să dispară de bună voie fiindcă avea un nume care amintea neapărat de CEILALȚI. Așa că iau publicația din stânga și o pun în dreapta , fiind sigur că gestul meu nu avea nici o noimă. Și dacă cineva m-ar fi privit din față și de aproape, ar fi jurat că făcusem totul pe dos. Așa că am început să mă gândesc la soția care încă îmi dormea cu cornul vârât în pernă, visând la cine știe ce coleg de facultate. O vizitau destul de des și ajunsesem să îi cunosc până la unul.

Înainte de căsnicie ai voie să fi romantic, poate și un pic zărghit chiar, fără să ai idee de cele care aveau să ți se ivească în cale și niciodată pe alături. Adică la început urma să apară pe cer, cred, o lună de miere care să te anestezieze pentru corvezile care aveau să vină înăuntru cu dinți lipsă și piele zbârcită. Urmate de o cumpărătură azi, alta mâine, plus inevitabila apropiere de marginea prăpastiei care îți purta numle. Dar chiar și atunci îți era dat să visezi cu ochii deschiși și să nu îți dai seama de o cădere sigură în adâncurile căsniciei .

Fiindcă nu te gândeai decât la prostioarele pe care vroiai să le faci în fiecare clipă cu soțioara. Dumneaei avea să ajungă tot mai aproape de pământ și să constate că nu îți ajungea niciodată și să vadă că începuseși să lași de dorit la îndeplinirea micilor ei dorințe. Absolut nevinovate. Și dacă tu aveai o mie de dorințe , ea dispunea doar de una care creștea pe zi ce trece, fără să fi spus cuiva dacă era însărcinată sau nu.

Îți căuta bucurie și mulțumire în ochi aproape mereu, fără să te mai fi lăsat să sufli măcar. Iar proza se apropia de căminul tău conjugal cu pași mari. Și nu mai aveai vreme pentru recitaluri de poezie în care să fi aplaudat la scenă deschisă.

Iar după un an ea avea să constate că începuseși să faci burtă, una pe care te chinuiai zadarnic să o sugi ca să nu se mai tot vadă.Pentru o perioadă, țipetele copilului proaspăt venit pe lume aveau să acopere orice altă trăire iar tu să te mai ții cu mare greutate în picioare din cauza nopților nedormite.

Ea susținea că grija micuțului trebuia împărțită în mod egal dar spinarea ta trebuia să care egalul cel mai mare.Și parcă începuseși să te îndoiești către podea. Îți scăpase ceva pe jos din nebăgare de seamă?

Perechea ta își făcuse datoria așa că putea să zburde prin milioane de magazine și să își cumpere bluze și alte chestii de care nu avea să aibă nevoie aproape niciodată.

Dar te întreba și pe tine dacă erai de acord să își ia aia sau ailaltă. Și mă rog, orice contrazicere ar fi fost deplasată .Nu aveai timp să îți aduci aminte că nu mai știai ce era aia rimă.Omenirea pierduse pe nesimțite încă un poet.Ști despre cine este vorba? Dar nici măcar nu era nevoie să o afli.

Copilul terminase cu plânsul și începuse cu plimbările.  Majoritatea le făcea pe acoperișuri.Ai fi vrut să fie furtună în fiecare zi dar nu erai tu individul cu un astfel de noroc.Și uneori ți-ai fi dorit să fi pus capul pe masă doar pentru câteva minute. Chiar și la cârciumă.Dar de băut nu aveai voie neam. Doar primiseși certificatul de căsătorie .

Pe când ceilalți trăgeau pahar după pahar, sub ochii admirativi ai celor din sală. Adică totul era ca la teatru. Sau ca după un patru-patru.În preajma ta nu oprea nimeni dar să nu mă întrebi de ce.

Aveai un aer care le spunea tuturor că accesul în apropierea ta era interzis. Femeile te miroseau de la o poștă că erai însurat și făceau ocoluri largi ca niște coapse fierbinți când te nimereai prin apropiere.

Dar ție avea să nu îți mai pese de toate mărunțișurile astea fiindcă abia îți dispăruse copilul. Și neapărat trebuia să fie altceva care să dea farmec vieții.

Cei din cârciumă te priveau râzând de alergătura ta în jurul clădirii, fără să știe că își pierduseși copilul, adică pe cel care stătea pe un bolovan la intrare, neputând să înțeleagă de ce nu te mai opreai odată din fugă.

Până la urmă avea să se plictisească și să te strige, moment în care tu aveai să îi binecuvântezi chemarea de înger pe care l-ai fi bătut măr. Soiul din Paradis .

Din cauza emoției aveai să bei două păhărele de vinișor alb, motiv pentru care soția urmă să te facă acasă BEȚIV ORDINAR,  fără să te lămurească în privința adjectivului. Dar nu mai aveai nevoie de explicații .

Ea terminase cu proza și devenise critic literar.

Așa că trebuia mai tot timpul să treci neobservat, chiar dacă băiețelul tău te arăta cu degetul , zicând UITE-L PE TATA.Îmi aruncase în brațe toate muncile lui Augias, individul care îl iubise aproape nebunește pe Hercule. Iar la aniversări trebuia să zâmbești cu gura până la urechi sau chiar mai mult și să declari convingător că de la căsătorie deveniseși cel mai fericit muritor. Adică se vedea pe tine că nu aveai să o mai duci multă vreme .Declarația ta urma să te mențină în viață și să îi confirme soției că alergatul prin buticuri nu făcea tocmai rău.
Și mai avea o mulțime de vizitat.

Luni în care tu aveai să devii invizibil.

Știința nu putea să explice astfel de fenomene dar psihologia de familie da. Uneori soția ta se uita în jur după tine, fără să te vadă, în ciuda faptului că erai la un metru de ea, își chema prietena cea mai bună la telefon, urmând să rămână aghățată de receptor câte o oră întreagă. Băiatul avea chef să te călărească și zău că nu ar fi fost pedagogic să îl fi refuzat, chiar dacă oftai de crăpau afară toate pietrele.

La un moment dat ea avea să devină mai înaltă și să privească mirată diferența dintre voi.
Dar trebuia să plece repede la o partidă de canastă.
Iar tu să cureți și să speli toată casa.

Nu mai știai prea bine cine erai.
Și nici eu dacă toate cele pe care vi le-am spus au fost vreodată adevărate sau nu.

Dar are să vină vremea...