Ticker

6/recent/ticker-posts

O istorie a artei plastice la Brăila

Hugo MĂRĂCINEANU

Cum se modifică, cum trebuie să fie lumea penru a se raporta la actul creaţiei artistice, la efortul de damnat al celui ce se sfâşie spre a se dărui? După Războiul de Întregire, odată cu România Mare şi la Brăila, patria negustorilor, a grâului şi a peştelui, iniţiativele particulare ale unor inşi angajaţi sau nu politic duc la o efervescenţă culturală deosebită în domeniul ziaristicii, literaturii, muzicii culte - Societatea Lyra, şi a unor vagi şi nesemnificative manifestări plastice.

Casele negustorilor se împopoţonează cu opere produse de odrasle plecate la studii, care cel mai adesea sunt copii- mai ales ale romanticilor austrieci, unguri sau nemţi, pe care aceştia le semnează şi le datează ca fiind proprii. Există ştiri despre unii pictori, cu sau fără studii, nu se ştie, Sterian Becu- expoziţie în anul 1919 la Clubul Regal ori Traian Dănceanu, organizate la iniţiativa Cercului Mihai Eminescu care a avut printre preşedinţii aleşi şi pe colonelul Paul Brătăşanu, un solist vocal foarte apreciat şi unul din primarii Brăilei (rămas preşedinte de onoare până în anul 1939). Un artist primar, da, atunci se putea!


Aristocraţia de înaltă cultură şi de înaltă clasă continua să-şi aducă (atunci când o face), lucrări din Apus, dar cum am mai spus şi altă dată, nu are curajul, nu are gustul, nu are cultura plastică necesară pentru înţelegerea valului de înnoire din arta apuseană aşa că vor achiziţiona tot manierism, academism şi cei mai îndrăzneţi lucrări realiste. Multe din aceste achiziţii au plecat odată cu migrarea evreilor, armenilor, grecilor, italienilor şi numai în rarisime cazuri se mai pot descoperi la urmaşii urmaşilor câte ceva din ce a mai rămas. Noua ciocoime ridicată după război circula mult, cu afaceri, în călătorii pleziriste şi se raliază noilor tendinţe ale modei de la Bucureşti. De aici ajung multe picturi de gang, şocante, violente, dar lipsite de har, Bulgăraş devine un nume la modă, nu aveai tablou de Bulgăraş, nu erai în rândul lumii! Făcător de naturi statice (ori naturi omorâte, cum le zic eu), autorul apelează la un volum uriaş al petei de culoare zidind adevărate basoreliefuri din culoare pusă cu cuţitul de paletă, în rest nimic, floarea-i floare, frunza-i frunză- cromatica trimite direct la copia naturii, şocant rămâne relieful pastei.

Dar nu văzuseră onor iubitorii de picturi în felul în care pune pata Octav Băncilă, Pătraşcu, contemporani cu marele Bulgăraş; da, dar se pare că pentru Băncilă, Pătraşcu, Padină, Angheluţă, Palady, Tonitza îţi trebuie mai mult decât ochi, îţi trebuie suflet, îţi trebuie cultură, trăire ca să nu mai amintim de voinţa de a trăi în comuniune cu opera artistului. Ei, astea nu sunt pentru toată lumea! Şi lumea, ciocoimea n-avea timp să se lustruiască, n-avea timp să se şcolească aşa că se agăţa de ce se mai poartă şi se purta în pictura de gang.

Nu, nu caut o scuză lâncezirii îndelungate a manifestărilor plastice, nu numai la Brăila, nu numai în provincie, ci încerc să înţeleg de ce atât de greu au ieşit la lumină şi atât de târziu, Luchian, Andreescu, Tonitza, Palady, Padină, Popescu, Theodorescu Sion, Musceleanu etc. şi îmi spun că, cu cât un artist era mai original, mai liber din el spre lume, cu atât lumea nu-l aprecia, nu-l susţinea, nu şi-l însuşea.

Artistul se desprinsese de gustul onor clientelei şi lucra cu gustul onor artistului, ei, bine, ciocoimea nu pricepea (nu pricepe nici azi) şi nu înţelegea să facă efort spre a trăi ce i se propune: ei plătesc şi gata! Noroc cu demoazelele sensibile, educate şi mari iubitoare de artă care au creat un curent cosmopolit şi toţi se făceau a pricepe, ce şi cum, cam cum e…, cu ce se mănâncă, ce vrea cutare sau cutare autor.

Critica de artă şi adevăraţii aristocraţi, culţi şi educaţi, instruiţi şi hârşiţi prin saloanele Europei au început să dea tonul şi să orienteze publicul spre valorile veritabile spre ce este artă şi nu reproducere, simulacre sau iuţeală de mână, dar aceasta se întâmplă târziu- după ani 40 - când se profila marea anchilozare ce va urma.

revista Litera 13, nr.8, p.12, octombrie 2016

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii