Între postmodernism și prost-modernism

Mihai VINTILĂ

Suntem asaltați de la o vreme de poezia proastă. E ca mizeria care nu poate fi curățată de pe parbriz decât dacă folosești chimicale puternice. Toată această pseudopoezie pusă sub semnul postmodernismului nu face decât a contura diferențele imense dintre postmoderniștii autentici precum Alexandru Mușina, Florin Iaru, Ioan Es.Pop și noua generație care se chinuie să scrie aparent la fel. Dacă la primii aveam o inovație a limbajului, ascunderea unor mesaje în textualism căutat, o ironie bazată pe o cultură bine aprofundată la noua generație poetică nu avem decât o mâzgă cleioasă ascunsă sub o mare de zgură în vorbe.

Volum după volum, această ...moarte a poeziei, nu poate fi pusă decât sub o singură umbrelă prost-modernismul. Diferența majoră între prost-modernism și postmodernism este lipsa de cultură. Acolo unde postmoderniștii citeau prost-moderniștii citează cu aproximație, acolo unde primii gândeau ultimii se aruncă în cuvinte ale căror sensuri nu le înțeleg. Mai mult, acest prost-modernism pare a adopta partea întunecată a DEX-ului ca formă de exprimare.

Se speră că sub potopul de înjurături, de cuvinte la limita limbajului se va aglutina un alt fel de poezie. Ei bine aici au dreptate. S-a conturat poezia născută moartă, poezia fără metaforă, viziunea fără limbaj. Citim o poezie plată și răsuflată ca ziarul de acum două zile. În tot acest univers de zbatere poetică reviste de prestigiu nu fac decât să încurajeze prostia, micimea, urâtul estetic doar din dorința stupidă de a fi pe val. Deși au mari probleme cu echilibrul se cred ...surfiștii mării literare de azi.

Lansare după lansare, carte după carte construiesc un univers schizoid unde mediocritatea se joacă de-a geniul literar și unde gașca ține loc de public. Cititorul este bulversat de idioțenii. Citește cronici literare unde speră a afla o boabă de adevăr, dar în ele nu găsește decât un metalimbaj care nu face decât să-l adâncească în confuzie. Este o stare de decădere culturală pe care el nu o înțelege. Frumoasa limbă română se chinuie să  supraviețuiească și falșii idoli literari sunt vânduți ca mari speranțe de ...Premiu Nobel. Totul este într-o ceață unde valorile adevărate se ascund, trăiesc în carapacea lor sfioși și condamnați la marginalism.

Duhoarea ne este vândută drept poezie, iar cititorul obosit și abrutizat caută izbăvirea în altă parte. Revistele literare își pierd pas cu pas din suflu, poezia se ofilește, iar marii promotori ai mediocrității pozează frumos la ziar alături de glorii efemere. Prost-modernismul omoară cartea, poezia nu se mai recită ci se scuipă printre dinți. Indiferent de ce credeți dumneavoastră eu unul prefer să mă întorc la poezia adevărată, să lupt cu toate mijloacele literare împotriva prostmodernismului ca împotriva unui cancer care a cuprins organismul slăbit al literaturii noastre. Dacă copiii viitorului nu se vor mai putea bucura de subtilitatea unui text poetic va fi pentru că noi am eșuat sub muntele de copaci tăiați degeaba doar pentru ca unii să poată fi mândrii deținători de ISBN-uri.

articol publicat in revista Litera 13 nr.10/2017, p.3