O carte-document, semnalată de coperta cu imagini şocante de execuţii şi cruzimi „medievale”, din care lipseşte doar rugul intoleranţei bigote, sau convingătoare eşafoduri cu execuţii publice din plastica exaltată a unui El Greco şi, prin extensie, oripilantele lagăre de exterminare naziste. O carte de proză, uşor atipică, prin structura sa epică în afara coordonatelor standard, ca o... oglindă hidoasă a unei politici intolerante, a cărei uvertură machiavelică a început cu Mussolini şi Hitler şi „a fost desăvârşită” în forma cea mai aberantă, după... „harta” cinic-nedreaptă de la Postdam, când Europa de Est, aproape toată, a fost supusă unui... „experiment... social-politic”, gândit de Marx şi Engels, iniţiat de Lenin şi compromis total de Stalin, prin violenţă şi intoleranţă, în... „felia” oferită după Războiul Mondial acestuia şi Uniunii Sovietice.
Aşadar, cartea prozatorului Alexandru Mihalcea a fost realizată în parametrii unui concept revendicativ în plan moral şi în limitele unei etici recuperatorii, deşi parcă demersul unui astfel de... „recurs în anulare” nu mai păstrează decât aura eroică a unui spectacol de Operetă, cu personaje protejate de măştile fardate ale unui Carnaval grotesc, ridicol şi de-o cantonare într-o perspectivă parodică, pentru torţionarii puterii şi ai terorii absolute. Construit epic pe arhitectura unei memorialistici, cam în afara normelor de evocare tradiţionale, volumul „Călău şi victimă” are valoarea unei cronici de Istorie în impas, violentă şi absurdă, cu trimiteri dramatice spre destine umane eşuate în tragedii ale neşansei, derivate din forme de protest, de împotrivire faţă de forţe oculte cu potenţial iraţional.
Un echilibru, existent doar în zona nedreptăţii şi al victimizării, vine dinspre... „umbrela” de protecţie a imposturii şi a maleficului susţinute de crima individuală direcţionată spre genocidul generalizat. Epopeea calvarului, în care „personajul” principal este chiar Alexandru Mihalcea, deţinut politic marcat de un destin de o copleşitoare nedreptate, alături de alţi, foarte mulţi.. „eroi” ai împotrivirii faţă de mecanismele unei forţe malefice, începe abrupt, cu... „scena” unei închisori a ororilor ideologiei „roşii”, direcţionată prin alăturare cu Infernul Apocalipsei: „...strânşi prin cotloanele Jilavei, de-a valma... Pe jos, o mâzgă lipicioasă, praf şi slin înmuiate de sudoarea curgând din trupurile noastre care nu mai suportau nici cămaşa” (p. 7).
„Călău şi victimă”, un... „roman” al alienării, deşi nu l-aş încadra cu drepturi depline ca specie a genului epic cult de mare întindere, pentru că are mai degrabă aparenţa unui scenariu cinematografic, cu scene de viaţă, în care, definitorii, rămân destine individuale într-un amestec nefericit de întâmplări cu traume, la graniţa fragilă dintre biografic şi fantastic, firesc şi absurd, într-o himerică metamorfoză. Există în această carte cincisprezece secvenţe epice, schiţe sau povestioare, episoade ale unui scenariu de film, cum spuneam mai sus, mici „spectacole umane” cu întâmplări terifiante, cele mai multe, prin grozăvia unor realităţi înspăimântătoare şi de-o nedreptate „criminală” pentru unele dintre personaje, de fapt oameni cu o biografie reală, modificată de o „genetică”... social-politică cu o patologie de dimensiuni stranii din zonele... cenuşii ale realului.
Domnul Alexandru Mihalcea se află evident în centrul acestui... „carnaval” al terorii şi al suferinţei îndurată gratuit, după regulile sinistre ale uneia dintre... legile Filosofiei marxiste: „necesitate şi întâmplare” (singurul postulat al filosofiei comuniste care m-a convins şi... m-a amuzat, pe când eram student la Filologie, prin argumentul explicit: o cărămidă din cornişa de la faţada unei clădiri, care se eroda gradual de ceva timp, se desprinde tocmai când, fix în acel loc, trece un om şi-i cade în cap...!?!?), dar aduce, din surse proprii şi dintr-o bibliografie... convingătoare!, amănunte de început ale terorii: prizonierii de Război întorşi în ţară, care plătesc şi pentru ceea ce au plătit prin... Siberiile sovietice, dar şi pentru că... „s-au întors!?”
O altă variantă a terorii „roşii”, gestionată de data aceasta de Gh. Gheorghiu-Dej şi Iosif Chişinevski, care a anihilat elita politică şi intelectuală românească prin puşcăriile de la Râmnic, Gherla, Bălţile Brăilei şi de la Canal, proiectul „faraonic” şi fantasmagoric al unei... sclavii de secol XX; cu personaje din... „lumea bună” a politicii româneşti interbelice ca Ion Mihalache, pe care „îl bătea cu sălbăticie..., deşi bătrân şi bolnav, aruncând apoi apă pe el în plină iarnă” (p. 66), nimeni altul decât... „celebrul” comandant Alexandru Vişinescu, vedeta cu aere de... „victimă”, pe care şi-o asumă cu nonşalanţa militarului instruit să execute ordinele superiorilor, dar uită de... excesul de zel, pe care nu i l-a impus nimeni...
Torţionari ca Al. Vişinescu alcătuiesc galeria de personaje sinistre, în carne şi oase, cu... „CNP de identificare” şi... „număr la pantofi”, din care fac parte Alexandru Nicolschi, acuzat de bolşevizarea României; Boris Grünberg, fost activist în U.T.C. la Chişinău, acţionează sub bagheta dirijorală a unui trio de... telenovelă vulgară: „Anca, Luca şi cu Dej au băgat spaima-n burghezi”, deşi vor plăti, ca-ntr-un carusel de bâlci, cu aceeaşi monedă calpă, pentru acuzaţii grave de fracţionism, dictate de tătucul de la Kremlin.
Cu ecouri de slogan, tipic şi mobilizator, în secvenţa „Construim fără Burghezie şi împotriva Burgheziei” (p. 100-145), este relevantă tehnica de intimidare şi anihilare a Securităţii, cu referire la... cazul Hossu Emilian şi tot traseul prin „puşcăriile patriei socialiste”, unde tatăl scriitorului Valentin Hossu-Longin, acuzat de vini închipuite, a fost supus unor atrocităţi inumane.
Este cazul pe care mi-l amintesc dintre atâtea asemănătoare şi poate şi mai relevante, deoarece îl „pune în lumină” într-un serial de televiziune Lucia Hossu-Longin, pe tema politicii de anihilare a elitei intelectualităţii româneşti, într-o perioadă când „Istoria justiţiei securiste din România bolşevizată colcăie de procese înscenate” (p. 102), dacă ar fi să amintesc de cazul incredibil al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care... „era unul de-al lor” (Ibidem).
Un alt capitol, „Satan s-a oprit la Piteşti” (p. 146-187), în care aş releva calităţile de portretist ale scriitorului Alexandru Mihalcea, face trimitere la... torţionarii motivaţi de o conştiinţă în derivă, în cumpănă sau în impas, precum Eugen Ţurcanu, individ de-o ferocitate diabolică, „fiindcă el era deţinut, ca şi noi...” (p. 146); de fapt, un fost legionar, convertit la comunism; Nicolae Doicaru, ajuns la vârful Securităţii, deşi cu antecedente legionare...
Şi, tot în contextul relevării calităţilor de prozator ale autorului cărţii „Călău şi victimă”, este incredibilă multitudinea de fapte, întâmplări, oameni, personaje, victime şi torţionari, crime şi nedreptăţi inutile stocate în memoria autorului, care se întreabă, nedumerit şi revoltat, el însuşi victimă a acelor reacţii criminale: „Au recunoscut Ficior, Pârvulescu, Enoiu, Vişinescu, Szabo Zoltan, crimele săvârşite?!” (p. 181).
M-aş opri şi la un... intermezzo venit dinspre ecourile Războiului Civil din Spania anului 1939, cu Brigăzile Internaţionale (pe care şi le consemnau în celebrele autobiografii mulţi dintre viitorii comunişti...), „care se târăsc, dezamăgite şi obosite, către Franţa şi chiar spre Estul Europei...”, apoi cu Bulgaria şi Ghiorghi Dimitrov; cu figuri emblematice, mai degrabă, pitoreşti, din perspectiva recuperatorie a Istoriei: Largo Caballero, un nonstalinist, Dolores Ibarruri, - La Pasionaria, stalinistă... şi cu consecinţele pe termen lung, care s-au numit FRANCO!
Un scurt popas prin Europa, pentru că Al. Mihalcea se întoarce spre obsedantul reper al politicii demenţiale din ţara sa, cu... „eroii” săi negativi cu tot, Patriciu Mihai (Mihai Weiss), de la Cluj, Nicolschi şi Pantiuşa, agenţi NKVD, ori la un... sinistru „pomelnic” al silniciei, al delaţiunii şi al crimei „fără obiect şi fără măsură”, gestionat de Securitate, Miliţie şi o întreagă nomenclatură politică autoritară şi imorală, alături de o listă lungă, lungă din „Lexiconul Negru” al Doinei Jela.
Într-un alt capitol, Alexandru Mihalcea îşi ia în serios rolul şi aptitudinile de scriitor... militant şi conturează portretul standard al răzvrătitului şi adaugă alte nume de... eroi ai revoltei anticomuniste, din care exclude orice urmă de ficţiune din respect pentru spiritul de sacrificiu al... „personajelor” sale, pe care le înnobilează cu identitatea de martiri, pe anumite reliefuri simbolice, contracarând astfel sloganele oficiale care-i declamau duşmani ai poporului, printre care „Remus Radina, ... omul care nu a obosit să-şi afirme principiile...”, într-o lume în care raţiunea şi justiţia erau ciomagul lui Maromet şi pumnii şi cizmele lui Goiciu” (Pag. 256).
Arta portretului este completată de descriere, ca mod de expunere epică, în scenele terifiante de schingiuire cu totul inumane, accentuând refuzul, tenacitatea şi tăria de caracter a... „banditului”, supus celor mai inumane suferinţe, provocate de o... demenţă patologică a gardienilor; descrieri cu secvenţe... horror, ca în filmele de acţiune TV, precum „profanarea trupului unui fost ministru al Agriculturii, Aurelian Pană, un om foarte înalt, pe care gardianul Goiciu îl ucide în bătaie şi, pentru că nu încăpea în sicriu, i-a tăiat picioarele iar cioturile le-a pus pe pieptul mortului” (p. 262-263).
Există în tehnica narativ-descriptivă a domnului Alexandru Mihalcea o insistentă preferinţă pentru antiteză, pentru contrast, cu intenţia evidentă de a şarja pe bestialitatea demenţială a torţionarilor şi a marca ipostaza umană, generoasă a victimelor. Scriitorul alege, selectează întâmplări-şoc, evenimente extreme, reprobabile, ca „Jurnalul inginerului Ursu”, pagini de o realitate cutremurătoare, care descriu ceea ce i s-a întâmplat lui Gh. Ursu, imposibil, incredibil de acceptat, orori de o ficţiune... bolnavă, demne de o literatură a absurdului.
Acelaşi calvar şi pentru alţi eroi-personaje din volumul „Călău şi victimă”: Iulius Filip, Ioan Teodosiu, Ion Bogdan, Marin Iancu, Vasile Paraschiv, luptătorul pentru sindicatele libere, sau Alex. Ştefănescu, care află oripilat şi revoltat, după ce-şi studiază „dosarul” la C.N.S.A.S., cine „l-a turnat” la Securitate. Ilustrul critic şi istoric literar Alex. Ştefănescu omagiază cu respect şi recunoştinţă pe doamna prof. univ. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, atunci când este exclus din U.T.C. şi ameninţat să fie dat afară din facultate, pentru „concepţiile sale profund duşmănoase” (p. 394), deoarece... viitoarea Maica Benedicta a afirmat tranşant: „...decizia rămânerii sau nerămânerii în facultate (a studentului Ştefănescu Alexandru...) o vor lua ei, profesorii, nu studenţii” (p. 404).
Iar eu aş completa „lista onoarei” şi cu numele eroului-personaj Alexandru Mihalcea, pentru demnitatea cu care şi-a susţinut crezul şi convingerile moral-politice, ca şi pentru calităţile de prozator, prin desăvârşita stăpânire a epicului şi efortul de esenţializare narativă, în tonalitatea tumultuoasă a apelor învolburate ale Vltavei din poemul simfonic Patria mea de Bedrick Smetana.
Postări
0 Comentarii