Poeta Tudorița Tarniță revine în fața publicului brăilean cu o nouă lansare de carte, de această dată cu un gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, haiku. Prin volumul de față, intitulat Muguri de bonsai, se poziționează În verdele crud din care Pocnesc muguri de soare și din care Cad flori de cais dincolo de Treceri peste Timp și de Lujerii de trandafir care îi Inundă seara. Aceste Treceri de timp sunt înmuguriri de vers ce Ies din Edenul /Cuvintelor rotunde/Ca dintr-un altar…Tudorița Tarniță urmează drumul poeziei haiku pe o cărare bătătorită de poeți consacrați ai literaturii române cum ar fi: Ștefan Augustin Doinaș, Marin Sorescu, Aurel Rău, Mihail Diaconescu, Vasile Smărăndescu, Ion Acsan. Poeta ni se destăinuie prin instantanee ale unor realităţii, punându-ne în față fotografii ale trăirilor care au însoțit-o încă din copilărie: Copilăria -/Amintire de suflet/ Cu părul bălai. Prin acest nou volum autoarea ne înștiințează: Mă vindec de vis/Cu ochii înlăcrimați/De așteptare… Și cum să nu fie o vindecare a unui vis ce a avut de așteptat în sertarul sufletului…?! Și, iată că poeta Înghesuie verbul/În cioburi de cuvinte/Ca într-o scoică, adăugând cărții de față creații din ultimul Timp: Am pierdut drumul / Spre casa părintească. /Frați rătăcitori sau Dumnezeul meu /A plecat în concediu/De la o vreme.
Dincolo de originalitate, important este că folosește cuvinte care penetrează sufletul, îl mișcă, creând o intensă stare emoţională de bucurie și optimism, dând o frumuseţe și-o armonie aparte versurilor. Volumul Muguri de bonsai se naște din etern, din ceea ce există statornic; poeta vorbește depre atemporalitatea naturii, dar și despre un Popas în curtea/Ancorată de vise./Copilărie; efemerul, vremelnicia, dimensiunea trecătoare a naturii și puterea inteligenţei umane; despre toate acestea scrie uneori cu patos iar alteori profundă melancolie. În integralitatea sa, volumul de haiku-uri, exprimă- după cum spunea Jose Luis Borges, În chip nelămurit,/cărți, planșe, chei/îmi împărtășesc soarta.
Destinul poetic al Tudoriței Tarniță înmugurește precum un Cântec de veghe /Peste copaci înfloriți/…/Ca o trecere /Peste câmpia cu maci. A crea un bonsai ( din poeme haiku ), este o artă și presupune o viziune specială ( asupra propriului trecut: Greierii sapă/Galerii prin visele/ Copilăriei ) și de perspectivă ( asupra destinului personal: Negura ceții/Scrijelește cumpăna/ Orizontului ), dar înainte de acestea trebuie o imaginație asupra viitorului, ne pierzând din vedere caracteristica specială de construcție ( de 17 silabe în 3 versuri împărţite 5-7-5 ) a haiku-ului: Muguri de bonsai/Peste vara fierbinte -/Poeme haiku.
0 Comentarii