Nu iubi ce nu iubești. Recenzie la volumul Buchetul de iubire de Sibiana Mirela Antoche

Jenică CHIRIAC

Dacă prin marketing se înțeleg activitățile și strategiile care urmăresc satisfacerea cererii consumatorilor cu produse și servicii și ignorăm latura materială, pragmatică extinzând sensul în planul producției spirituale, atunci s-ar cuveni să dăm o altă definiție, să-i spunem cultural, spre pildă, marketing literar-spiritual, știință care se ocupă de satisfacerea optimă a nevoii de frumos a consumatorilor de beletristică și, în acest context, poeta brăileană Sibiana Mirela Antoche ar concura pentru un loc pe podium cu volumul de versuri „Buchetul de iubire”, Editura Lucas, Brăila, 2018.
     
Ne aflăm la al treilea volum, după ,,Viața în doi”- 2016 și ,,Stropi de rouă” -2017. La ultima apariție editorială poeta se întrece pe sine în două direcții în ce privește conținutul de idei, lirismul creațiilor încadrându-se viguros în tema propusă, iubirea și apoi o prezentare grafică, o copertă cu încărcătură emoțională și simbolică. De altminteri, Sibiana se face luntre și punte în a servi consumatorul de frumos atât cu imagini de inefabilă eleganță stilistică, fie ca aspect grafic exterior, ori de euforia versului atent cizelat.
     
Poeta iubirii desăvârșește fiecare poem, respectând cu vigoare canonul prozodiei, nu se abate de la catrenul clasic, de la rima pefectă alternantă, îmbrățișată ori monorimă, de la cadența ritmică. După trei volume publicate, se constată o consolidare a stilului propriu utilizând comparația, corespondența, epitetul, invocația retorică, personificarea și repetiția. Reușește să se substituie unui personaj masculin în expresia sentimentelor de iubire. Fiecare dintre poeziile din acest ,,buchet” are parfumul propriu, dezvoltă o anume idee. În destule creații, tot spuneam ceva mai sus despre personificare, poeta ia ca martori ai trăirilor sublimului sentiment, în special marea și muntele: ,,Iubirea-i muntele și marea/ E curcubeul sfânt, ceresc/ Iubirea-i dansul, e culoarea/ Albul din crinii ce-nfloresc”.(,,Iubirea”, pag.68). Natura, atât terestră, cât și astrele nopții fac rând întru slăvirea dragostei. Asistăm cu încântare la îngemănarea frumosului, alcătuirea văzduhului în care omul, creația supremă a Îndumnezeirii viețuiește și iubește. Pasiunea iubirii rezonează cu natura, zvârcolirea din adâncuri a mării își află corespondența în zbuciumul vălurit al iubirii cu incertitudinile, îndoielile, fluxul și refluxul, dezamăgirile ce pigmentează natural și firesc relațiile dintre oameni, ,,Feți-Frumoși și Cosânzene să trăiască în iubire” (,,Vreau să țes nemărginirea”, pag.70). Cum se vede iubirea din perspectiva nemărginirii? ,,Să brodez iubirea-n floare, s-o presar cu busuioc,/Iar văpaia în culoare să se-ncingă la mijloc”. (Iubirea - pag.68).
     
În trei catrene cu monorimă care să le confere muzicalitate, poeta surprinde divinul, amarul și pelinul. ,,Trup de sânge și de suflet cu aromă de pelin/ Îmi aduci în dar mireasma și aroma de divin,/ Mă ucizi cu mângâierea lacrimilor de venin”. (În sublima desfătare-pag.9). Un alt aspect care ține de psihologia iubirii!
Partenerii săgetați de jucăușul Cupidon trăiesc sentimentul ca fiind unic: nimeni și niciodată n-a iubit cu aceeași intensitate, chiar dacă Romeo și Julieta au mers până la sacrificiul suprem pe altarul dragostei împărtășite. În adevăr, cine a iubit cu adevărat crede nesmintit că sentimentul său este singular și irepetabil. Iată, cum traduce în cuvinte poeta Sibiana această psihologie: ,,Mă duc spre tine, tu spre mine/ Și amândoi spre amândoi,/ Tu te întrebi... Unde? și Cine?/ Ar mai trăi iubind ca noi?!”. Interogația retorică (poetică) este utilizată pentru a exprima un adevăr de viață, o realitate de netăgăduit. (,,Jocul iubirii”-pag.11).
     
În poezia ,,Cu tine” de la pag.12, repetiția, ca figură de stil spre a întări ideea de împreună”, fiecare vers începe ,,cu tine”, revine ca laitmotiv muntele și marea: ,,Cu tine sunt și apa și muntele și marea...”. Substituinde-se iubitului, dezvăluie în atitudinea dorințelor acestuia prin figura de stil a repetiției (,,Aș vrea…”, pag.15)
   
Dând continuitate creației poetice, Sibiana revine la ,,Viața în doi” (titlul volumului publicat în anul 2016) în poemul ,, Flori de lotus”, (pag.17): ,,Să dăinuiască visul și dragostea nebună/ Și numai flori de lotus să adunăm în noi,/ Fiorii ce-i simțim în veci să nu apună/ Să ne iubim cu patos, să ne iubim în doi!”
   
În acelați timp, relația de dragoste ne este presărată cu petale de trandafir (referire la buchetul de pe copertă). Sentimentul trece, inevitabil, prin dezamăgiri, gelozii, veninuri, reveniri, părăsiri și împăcări. Toate avatarurile cărora se cuvine a le face față orice cuplu îndrăgostit. În poezia ,,Ce-a mai rămas?”, (pag.18) se sintetizează în trei versuri concluzive   ,,Enigmă prăbușită în suspinuri,/ O dragoste pierdută-n bătălii,/ O patimă scăldată în veninuri”.
     
Pe de altă parte, depășite neîmplinirile, o dragoste profundă s-ar cuveni să supraviețuiască peste vreme, să capete noi valențe la vârsta senectuții. Trecerea inexorabilă a timpului se produce pe nesimțite așa cum presimte Sibiana în poemul de largă respirație lirică, odată cu exclamația din titlu: ,,Fără să vreau, fără să simt” (pag.35): ,,Ce poate fi mai diafan/ Ce poate fi atât de pur, /Ca dragostea cât un ocean/ Cu spice albe-n părul sur”.
     
Ne-am definit intervenția ,,Nu iubi ce nu iubești!” care apare ca titlu de poezie la pagina 37 din volum. Ne-a reținut atenția pentru valoarea intrinsecă de aforism. Îl putem alătura altor scurtisime reflexii aforistice precum: ,,Dragostea pentru dragoste” (Cicero, Despre prietenie), ,, Cei buni se iubesc și se caută între ei”, (Anonim, din folclor), ,,Dacă vrei să fii iubit, iubește” (Seneca, Scrisori către Lucilius) și ,,Iubiți pe cei de vă iubesc” (Voltaire).
     
Cu valoare de filosofie metafizică se înveșmântează poemul ,,Dacă aș fi iubirea”. Poeta Sibiana extinde rolul iubirii de la cadrul îngust al unui cuplu, la universalitate. În adevăr, Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos poziționează dragostea de aproapele imediat după cea față de Dumnezeu. Se înțelege de la sine că motorul existenței umane constă în Dragoste, respect, compasiune, milă, întrajutorare. ,,Dacă aș fi iubirea, m-aș îmbrăca în stele/ Aș toarce-n univers doar clipe de magie/ Aș mirui tot cerul cu pulberea din ele/ Iar viața pe pământ ar fi o elegie”. (pag.52)
   
„Buchetul de iubire” ține alături florile calde înmiresmate ale unui lirism sensibil, abundă de epitete ce-i dau strălucire și candoare. Ne privește o poezie care cântă spre încântarea sufletelor dornice de răsfăț gracil. În poezia ,, Privesc”, (pag.59) strofa ce urmează face dovada figurilor de stil, frumos meșteșugit îmbinate: ,,Aștept să vii, să-ți văd privirea caldă,/ Oceanul ce domnește-n ochii tăi,/ Să îți arăt cum dragostea se scaldă/ În focurile care ard în vâlvătăi”.
   
De data aceasta, grafica volumului este îmbogățită de talentul fotografic al soțului autoarei, Costică Antoche. Dumnealui semnează inspiratele crochiuri după operele sculpturale ale lui Constantin Brâncuși, expuse în complexul muzeal de la Târgu Jiu. Graficianul Costică Antoche le umanizează adăugând profile mai mult sugerate decât el și ea.
     
„Buchetul de iubire” al autoarei Sibiana Mirela Antoche este oferit tuturor acelora care rezonează la frecvența înaltei poetizări. Sufletele sensibile iubitoare de frumos, cele flămânde de dragoste împărtășită își vor găsi în versurile din buchet propriile trăiri, sentimente ce țin de un umanism luminat.

din ciclul Cronica pricopsitului