TESTIS de Teodor PARAPIRU (cronică literară)











Dumitru ANGHEL 


Volumul de literatură mixtă „TESTIS”, Editura Senior, Călăraşi, 2016, 80 de pagini, semnat de scriitorul Teodor Parapiru, adună 31 de texte, într-o aglomerare de stiluri şi formule prozodic-epice (poeme, romane, scenarii, parabaze, istorii parenetice, entelehii), după subtitlul-semnal, ca o parafrază generoasă şi necesară pentru perceperea corectă a tuturor semnificaţiilor tematice ale cărţii.
„TESTIS” completează palmaresul de autor al domnului Teodor Parapiru, 20 de volume de proză scurtă, eseu, romane, după debutul editorial cu romanul „Copacii de cristal”, Editura Junimea, Iaşi, 1981, şi o prestigioasă şi convingătoare prestaţie de eseist, publicist, jurnalist şi om de cultură, în cadrul Salonului Literar „Axis Libri” al Bibliotecii gălăţene „V.A. Urechia”.
În noua sa carte, scriitorul îşi previne cititorii cu parametrii tematici din „Testis”, cu o avertizare etimologică, de valoarea unei sentinţe, după o zicală, o maximă de tip clasic, în limba latină: „Aurum nostrum non est aurum vulgi” (Aurul nostru nu este aurul gloatei), pe semantica unui proces de transformare după legile chimiei. Îşi supune astfel cititorul unei presiuni intelectuale, îl determină să consulte Dicţionarul şi începe cu titlul „Testis”, cu sinonimii din zona juridică: „mărturie, dovadă, martor”, „Testis unus, testis nullus” (martor singur, martor nul) şi-l determină pe acel cititor să accepte sensul figurat al dictonului ca spectator şi martor al demersurilor sale scriitoriceşti, sugerând, în stilul umorului imprevizibil al domnului Teodor Parapiru, şi conotaţii semantice deturnate şugubăţ şi ironic din zona masculină.
În prozele sale de virtuoz, Teodor Parapiru trece lesne din registrul serios şi doct în cel ludic şi parodic, din realism în simbol; realul şi fabulaţia rămân cantonate într-o perspectivă multiplă şi cel mai adesea ipotetică asupra întâmplărilor şi a personajelor, cu rătăciri prin tot felul de labirinturi spaţiale şi temporale, cu o simbolistică greu de descifrat fără apelul la Dicţionar (parabază – pasaj din comedia greacă în care autorul îşi exprimă, prin glasul corifeului, părerile şi sentimentele sale; parenetie – care îndeamnă la virtute, moralizator; entelehie – termen folosit de Aristotel însemnând... scopul lăuntric care stă la baza dezvoltării materiei şi determină întregul proces de dezvoltare...).
În cartea de... poeme, romane, scenarii, parabaze, istorii parenetice, entelehii semnată de scriitorul T. Parapiru există o literatură de-o originalitate agresivă, autentică şi inconfundabilă, provocatoare de frisoane epice, cu o expresivitate uneori involuntară, iscată de plăcerea speculaţiei sau forţarea firescului, cu personaje captivante psihologic şi chiar cu un descriptivism minuţios până la saturarea argumentaţiei, când pune în cumpănă realitatea textului cu textul realităţii, fără să facă concesii nici uneia, nici alteia. Din această perspectivă, am impresia stranie că domnul Teodor Parapiru se străduieşte, împotriva unei fireşti opţiuni umane, să afirme, într-o contextualitate contradictorie, tocmai ceea ce apreciază definitoriu şi că o anume rezervă, decentă şi, categoric, elegantă, potrivit statutului său intelectual, îl opreşte să se pronunţe, preferând o înscenare a tuturor semnificaţiilor tematice sub protecţia unei „umbrele” conceptuale.
Textele „belicoase” ale prozatorului, în parametrii unui umor provocator, incendiar şi, uneori, în afara oricăror reguli, îl „lasă cu gura căscată” pe cititorul cuminte, obişnuit cu... normalitatea şi chiar cu banalitatea... normală (!) din experienţele sale de lector, familiarizat cu lecturi din „Răscoala”, de Liviu Rebreanu, sau „Război şi pace”, de Lev Tolstoi („Calendarul Doamnei Globale Julieta”, p. 5-6, ca o Prefaţă sau Cuvânt înainte), în limitele de avangardă ale domnului Teodor Parapiru, un scriitor talentat şi îndrăzneţ, care-şi asumă riscul unui... altceva în planul literaturii culte.
Desigur, acest lucru nu mă împiedică să-i semnalez o apropiere stilistică cu joc de umbre şi lumini, cu parfum dramatic şi umor de... „Teatrul absurdului”, din orizontul artistic al venerabilului Eugene Ionesco, cu replici ca din „Cântăreaţa cheală”, dintr-un text micuţ, „Afacere de o cafea”, p. 10-11, cu un dialog de o absurdă banalitate. Sau, tot în limitele aceluiaşi umor impacient, imaginea unui Infern, între apocalipsa din „Divina Comedia”, de Dante Alligheri, şi cazanele cu smoală din Iadul povestirilor molcome şi şugubeţe ale nemuritorului Ion Creangă, în istoriile parenetice ale contemporanului Teodor Parapiru („Scrisoarea Papei”, p. 12-14).
Umorul scriitorului Teodor Parapiru este inepuizabil, derutant, pe alocuri iritant, provocator de disconfort al lecturii, dar de-o supleţe stilistică revigorantă; trece nonşalant de la momentul foarte oarecare cu eroi „de trei parale” la tematici majore, ca de la înălţimea unui amvon papal, ecleziast şi uşor mistic, sau, şi mai strident, din nou la porţia de viaţă de toate zilele a unei familii, cu divorţ, copii părăsiţi şi tot tacâmul: „În urmă cu vreo douăzeci de ani, toţi am fost surprinşi când nepotul lui Costi, doctor, om serios, cu nevastă vrednică şi cu doi băieţi, şi-a părăsit familia şi a plecat la Constanţa, cu o iapă tânără, cu părul lung, pacientă şi poetă” („Mesaj enigmatic”, p. 15), banalul, oarecarele ridicat la rang de... entelehie a succesului, a ieşirii din stagnare.
Tehnica literară, maniera stilistică, narativă sau lirică, toată personalitatea de creator a domnului Teodor Parapiru nu se încadrează niciunui reper de creator, nu se încadrează nicăieri, are propriile reguli, cu precepte riguroase, chiar când frizează vulnerabilitatea, se pliază după un canon care nu acceptă nicio ingerinţă disciplinară. Teodor Parapiru scrie o literatură în răspăr, uşor alergică şi de-o violenţă virusată de factori emoţionali şi de un nonaccept, pe care şi-l asumă cu o nonatitudine, ironică mai mult, şi o morgă de nobleţe „cârcotaşă”, gustând din deliciile perverse ale împotrivirii.
Inconsecvent, umorul parabazelor modernului Teodor Parapiru se apropie şi de sinceritatea naivă a snoavelor, seamănă cu jovialitatea poznelor de la Humuleşti şi plusează umoristic pe modelul „poveştilor de amor” grobian de pe peronul unei gări de provincie, cu bere, mici şi ifose de mahala. Alteori, manifestă o tandreţe... „suspectă” pentru personajele umorului său belicos, cârcotaş, batjocoritor, pe care le scuteşte de traumele suficienţei printr-o asprime patriarhală de... „bătaie la fund”, dar din care răzbate o nobilă iubire.
Există, rar, dar există, în „Testis”, un text cu nuanţări lirice evidente, cu doar uşoare adieri de prozodie, cu aluzii de rimă împerecheată; „de peste mări şi de peste zări – din atomul divin – cu aburul din vin – pluteau solemne şi demne – Doamna Viaţă şi Doamna Moarte” („Un om cumsecade”, p. 19-20), care păstrează dominanta tematică a cărţii şi stilul inconfundabil al poetului Teodor Parapiru, pe care-l recunoşti după doar câteva sintagme verbale: „- N-am înţeles mare lucru din poezia citită, dar tocmai de-asta cred că autorul este foarte talentat” (p. 21), asemeni unor prime acorduri muzicale din „Rapsodia Română”, de George Enescu, ori din „Simfonia III – Eroica”, de Beethoven.
O altă sursă de umor vine dinspre onomastica selectată de T. Parapiru pentru personajele sale: Doamna Julieta, părinţii – preoţi Capac şi Pricopie; între comun, derizoriu şi sfinţi pravoslavnici, cu extindere şi în zona zoologică: pisica Toya, căţelul Dodică (p. 24); sau din alte texte: Madam Covalu, sfinţii Hilario, Antistres; ori Amelia, Solo, domnul Corbu, Medeea Apostol, Madam Matilda.
În scenariile, parabazele sau entelehiile sale, scriitorul modern parcă n-ar avea nicio regulă, atacă frontal, povesteşte, relatează, comentează, pare stimulat de întâmplări oarecare din care face un eveniment major ori din banalul cel mai banal creează un subiect de literatură de atitudine, de protest împotriva nimicului ca fapt important. „Atacă”, cu importanţă străvezie, un existenţialism dual, între pravoslavnic blând şi uşor desuet şi o erezie prudentă, mai mult nostalgic-ironică: „- Care va să zică, fiecare bărbat e Adam şi fiecare femeie este Eva pricepe şi domnul Corbu în legea lui” („Grădina vecinului Marţian”, p. 34). Sau un existenţialism frenetic, de-o diversitate năucitoare, cu direcţionări tematice spre o opţiune spirituală ecleziastică, din zona unui creştinism auster dar parcă şi spre o erezie provocatoare: „Pe scurt, ironie a sorţii, pentru perspectiva supremă, obsesivă, a nemuririi...” („La vânătoare”, p. 44).
De altfel, umorul din „Testis” este spectaculos, la limita spontaneităţii dintr-o scenă, în care actorul a uitat o replică şi, în impas sau stăpân pe sine, s-a descurcat inspirat şi spontan cu altă replică, în ropote de aplauze, iar domnul Teodor Parapiru, aflat mereu în această dilematică ipostază scriitoricească, a simţit că-l scuteşte de multe incomode explicaţii pentru interesantele, riscantele şi originalele sale derapaje epice.
Arta portretului la prozatorul Teodor Parapiru este uşor virusată de un sarcasm derutant şi o nobilă afecţiune pentru personajele sale, ca şi pentru toate păcatele omeneşti, deoarece este animat de o generoasă atitudine de echilibru, dar tot sub semnul umorului se află!
Un umor în aparenţă în afara oricăror reguli, între inocenţa zâmbetului de copil cu reacţii candide, şi rânjetul acru şi pervers al unui cinic, dar scriitorul T. Parapiru are reacţii conciliante cu nuanţe imprevizibile şi, la fel ca actorul de care aminteam, pentru cartea sa primeşte mulţumiri, pe care le acceptă cu plecăciuni elegante şi cu alte cucernice cuvinte de mulţumire. Noroc că cititorii nu-i aud replica mormăită şi suspect de manierată!?
TESTIS este o carte de cultură generală, între două accepţiuni intelectuale, cu opţiuni majore de succes dar şi cu mesaje vagi de disconfort al lecturii, din partea unei categorii de cititori, pe care autorul, lucid şi echilibrat, şi le-a asumat.


Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare

Promo