VÂNĂTORI ȘI VÂNAȚI ÎN SPAȚIUL LITERATURII UNIVERSALE











Codruța TUDORIU

Proza secolului al XX-lea și mai cu seamă romanul găsesc în om un domeniu de interes inedit, căci acesta nu mai este condiționat de societate, sau de cultură, ci devine independent de ceea ce îl înconjoară. De acum încolo, a fi respins și a respinge reprezintă drepturi fundamentale în construcția umanului: „[...] raporturile omului cu comunitatea devin obiectul unei decizii personale. Din moment ce legăturile individului cu lumea care-l înconjoară nu sunt date dinainte, societatea în mijlocul căreia el se naște nu mai este cu adevărat a lui.”1 Romanul modernist  cultivă lecția scriiturii realiste, așa cum romanele secolelor XVIII și XIX continuă obiceiurile prozei idealiste. Subiectivitatea și forma sunt două dintre aspectele pe care genul își dorește să le urmărească.

Ansamblul literaturii universale recunoaște în spațiul portughez două voci importante, atât în proză, cât și-n poezie: este vorba despre Jose Saramago și Fernando Pessoa. 

Tradiției iberice în literatură i se va alătura și Rui Zink, care, spun criticii, revelează neobișnuitul în faptul banal. Gustul pentru literatură și mai mult, misiunea pe care o are cartea în lume sunt chestiuni îndelung dezbătute și scrierile acestui autor o demonstrează. Cititorul va recunoaște în cel puțin prezența unui personaj, un lector pasionat datorită căruia îi va fi permisă o călătorie literară de mare forță: „ [...] Tom [...] m-a învățat la ce servește o carte și mi-a dat cea mai bună carte din viața mea. Nu spun cea mai bine scrisă. [...] Spun cea mai bună. Ce știu eu ce înseamnă cea mai bună? Dar e cea mai bună pentru mine. Punct.”2 Pentru naratorul cu statut de personaj, Tom este omul-uman, așa cum, Lev Tolstoi este omul-scriitor și cum Marco Polo este omul-călătorie iar Gregor Samsa este omul-gândac. Revine asupra ideii de „a fi uman”, așa încât Tom nu va mai fi un obișnuit ci, acel Tom care  „[...] amintește prea mult de supusul unchi Tom, ceea ce nu era Tom al meu, sau de filosoficul Sfânt Toma, d’ Aquino, ceea ce, la fel, nu era Tom- nici filozof, nici d’ Aquino.”3 Cunoscătorii vor surprinde toate aluziile literare aduse în operă. Obsesia unui monstru marin, care-și găsește culcuș în adâncul Mării Uitării, apa biblică în care Dumnezeu aruncă păcate iertate ale muritorului este esențială în scrierea Cititorul din peșteră. Numele acestei arătări este Anibal Lector. Unul dintre personajele care se află în relație directă cu ființa fantastică, este un tânăr ștrengar care printr-o întâmplare nefericită devine mus pe o ambarcațiune care se află în căutarea acestei ființe. Faptul de a fi salvat harta cu drumul ce trebuie parcurs până în bârlogul monstrului, îl așază pe tânăr, în rândul favoriților căpitanului. Așa, tânărul va avea de descifrat mesajul scris pe hartă: „ « Dagă veți gidi această gartă, e semn că ați desgoberit bârlogul unui ciudat anibal, căruia îi dau nubele Anibal Lector. [...] e un anibal îngrozidor care are drept brincibală galitate viciul gititului. Gidește mult, numai viciul gididului a debășit abeditul lui Anibal Lector. [...] nu disbrețuiește carnea de om.»”4 Monstrul căutat, este desigur inspirat de trilogia care-l are ca protagonist pe rafinatul și eruditul Hannibal Lector, a lui Thomas Harris. La fel de bine, un dublu al vânătorului de banele Queequeg din scrierea lui Herman Melville, Moby Dick, apare în prezența lui Keequog în romanul Cititorul din peșteră. Dialogul dintre mus și Anibal Lector este inițiat de cel din urmă, care aduce în discuție numele poetului neoclasic portughez Bocage: „- Bocage, băiete. Nu-ți place Bocage? [...] Eu ador mai ales sonetul acela care începe așa: << „Bocage eu nu mai sunt!.../... în groapa sură... >> [...] sunt mai puțin mnemângâiat când recit tare aceste două versuri.”5 Lectura consideră Anibal lector pretinde autonomie și nu depinde deloc de amabilitatea străinilor, pomenindu-l aici pe Tennessee  Williams.

Când în Așteptarea, Rui face cunoștință cu Sharon care îi va spune că este parte dintr-un echipaj pe vase de râu, și că de fapt ea este echipajul, Rui va observa : „Napoleon a spus dacă nu mă înșel : <<„La France c’ est moi.” >>6, Flaubert : <<„Madame Bovary c’est moi.”>>7. Lusiada, cu înfruntarea dintre Vasco da Gama și Adamastor este amintită în scrierea lui Zink, drept una dintre cele mai emoționante pasaje din lirica lui  Camões.

Mario de Carvalho și Rubem Fonseca sunt nume de referință ale literaturii portugheze pomenite-n text, așa cum se întâmplă ca sub condiția lui Anibal Lector musul să înceapă a se delecta cu opere extraordinare din literatura universală, precum: Crimă și pedeapsă, Frații Karamazov, Aventurile lui Tom Sawer, de asemenea Orașul și muntele, scrierea portughezului Eça de Quieroz, sau Esteiros, poveste unor bărbați care n-au fost niciodată copii, cartea lui Pereira Gomes.

Prezența lui Shakespeare se resimte atât în Așteptarea, cât și în Cititorul din peșteră. Hamlet sau Richard al III-lea sunt numele binecunoscutelor personaje: „Am citit povestea unui bărbat care se credea rege, cea a altcuiva care a înnebunit devenind rege, cea a altuia care a fost omorât tocmai pentru că era... rege.”8 și „Richard al III-lea, conform bardului, își dădea regatul pentru un cal.”9

Rui Zink înțelege că literatura actuală se sprijină pe urmele uriașilor din urmă și nu se ferește în a mărturisi că a-i copia pe scriitorii mai mari este precum o legătură ce se creează între părinți și copii, între mai mari și mai mici, giganți și pitici: „Să-i copiezi pe scriitorii mai mari decât tine e minunat, e ca şi cum tu ai fi un copil şi cineva te-ar ţine de mână şi te-ar învăţa cum să mergi.”10 Realitatea epocilor este alta și de aceea are nevoie de alte cuvinte.
Musul devine pentru Anibal Lector un instrument care-i folosește pentru a se duela cu el însuși. Anibal Lector provoacă și musul înțelege că monstrului nu îi este clară diferența dintre discipol și interlocutor, căci pentru cei doi, fiecare dialog se desfășoară în urma lecturii: „Un cititor trebuie să se mențină neutru față de cartea pe care o citește, întrebi tu? [...] e adevărat că cititorul trebuie să încerce a vorbi limba cărții. A vorbi limba cărții și a se lăsa abandonat în voia melodiei ei, a se lăsa dus de curent, în loc să-și risipească forțele vâslind contra mareei. Nu zic că trebuie să ne supunem, dar trebuie să fim disponibili. Cartea, prin faptul că este scrisă, a făcut un pas mare către noi: e un dar.”11 Tot cei doi vor ajunge la concluzia că poezia nu trebuie să dea bătăi de cap, în sensul în care cititorul nu se va întreba ce vrea să spună poezia, căci mai important de atât este ceea ce spune poemul, iar dacă se întâmplă ca sensul să nu fie descoperit la cea dintâi lectură, cititorul să revină asupra textului, să nu rateze încărcătura pe care acesta o oferă.
De asemenea, musul învață că o lectură voluminoasă de tipul unui roman nu înseamnă de fiecare dată și calitate, însă dimensiunea implică densitate și formă: [...] Era nevoie de multe liane, de multe pagini, pentru a avea senzația că te-ai vârât într-un labirint căruia nu-i cunoșteai, și nici nu voiai să-i cunoști ieșirea.”12 Pentru același text, Anibal Lector propune chei de lectură diferite, așa încât musul va fi provocat cu micropovestirea autorului guatemalez Augusto Monterroso: „<< Când s-a trezit, dinozaurul era încă acolo>>”. Astfel vor descoperi împreună  tranziția dintre epoca de piatră și epoca dezvoltării tehnologice și de asemenea două versiuni ale aceleiași lumi- spațiul vis-realitate. Poezia preface cuvântul, în vreme ce scopul romanului este de a preface realitatea și intriga solidă, personajele verosimile și densitatea dialogurilor nu sunt suficiente pentru a da o voalare certă scrierii în proză. Ideal este să existe un ritm, o melodie chiar și-n proză. Acest ritm este câștigat prin intermediul cititorului care creează legături în țesătura textului: „Cititul se învață prin practică, îi prinzi gustul tocmai exersând acest gust. Textul este o țesătură și țesătura este un text. Împletirea unor fire diferite- ritm, sens, cuvinte-, pentru a alcătui un covor cu un desen care poate să fie mai mult sau mai puțin laborios, încurcat, stimulator, misterios.”13 Rezonând cu ritmul prozei lui Saramago, despre care Anibal Lector va pomeni, Cititorul din peșteră construiește un pasaj, în stilul abordat de acesta și cele două personaje constată că o carte trebuie să fac din pagini tobogane de cuvinte și cititorul trebuie să se lase dus de torent, în loc de a se plânge din cauza excesului de virgule. Călătoria musului și întâlnirea acestuia cu Anibal Lector, capturarea monstrului și apoi eliberarea acestuia de către mus, vor duce la dorința comună ca musul să fie pedepsit. Se ajunge la o înțelegere din partea celor implicați, așa încât personajul va deveni scriitor.

Așteptarea pune sub semnul întrebării dacă a face literatură este artă sau tehnică și recunoaște faptul că diferența dintre scriitorii amatori și scriitorii profesioniști este aceea că amatori publică ceea ce scriu, iar profesioniștii ceea ce rescriu.

Structura celor două romane este simplă, având o temă comună: vânătoarea. Fie pe aceea a unei balene, fie pe aceea a unui monstru. Scopul urmărit este în fapt, o călătorie, un ochi deschis asupra marii literaturi. Fiecare dintre cele două romane este format din trei părți. În Cititorul din peșteră acestea sunt: Călătoria, Insula și Întoarcerea. Așteptarea este formată din Vânătoarea, Balena, Cartea.

Scriitorul va căuta mereu o voce: pe cea proprie care se manifestă ca o muzică interioară, a minții și ca o modalitatea de a face față acelui tobogan al ideilor și al cuvintelor, dar mai caută și vocea unui cititor, care prin ritmul său să descopere, să inventeze și să exploateze imaginarul romanesc. Cititorul care a sondat terenul acestui domeniu va fi martor și participant la o călătorie pe marea literaturii universale și-i va recunoaște pe Tolstoi, pe Kafka, pe Flaubert, pe Hemingway și nu numai.



BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE PRIMARĂ:
1. ZINK, Rui, Așteptare,  traducere de Micaela Ghițescu, Humanitas, București, 2008
2. ZINK, Rui, Cititorul din peșteră, traducere de Micaela Ghițulescu, Humanitas, București, 2006
BIBLIOGRAFIE CRITICĂ:
3. PAVEL, Toma, Gândirea romanului, traducere de Mihaela Mancaș, Humanitas,  București, 2008

SURSE ONLINE:

http://adevarul.ro/cultura/arte/rui-zink-scriitor-astazi-obsedati-cultul-geniului-1_50ad9d127c42d5a663982645/index.html, 29.01.2018, 13:52

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare

Promo