Ticker

6/recent/ticker-posts

CECILIA de Magdalena IUGULESCU. RECENZIE de Dumitru Anghel

Dumitru ANGHEL 

Romanul „Cecilia”, Editura Tipo Moldova, IaÅŸi, 2017, 304 pagini, este cel de-al treilea volum de proză semnat de scriitoarea Magdalena Iugulescu, pe un parcurs editorial riguros, de la debutul cu un top masiv din zona celei mai reprezentative specii literare epice, romanul, în anul 2013: „Cosmin” se numeÅŸte; urmat tot de un roman, „Issabel”, după doi ani, în 2015, de ÅŸi mai mare întindere, fix 748 de pagini; într-o simetrie spaÅ£ială elaborată de doi ani fiecare, ÅŸi cu o altă simetrie, tematică, onomastică, din zona titlului: „Cosmin”, „Issabel”, „Cecilia”.

Aşadar, trei romane de mare, de foarte mare întindere, marcate de o sobrietate stilistică, pe un ritual tematic existenţial, într-o consecvenţă imposibil de perturbat, cu o lentoare de proces geologic şi uman, prin care doamna dr. Magdalena Iugulescu surprinde cititorul cu raţionamente ingenioase şi o minuţie fastuoasă de factura unor mărturisiri şi constatări socio-umane, care impresionează prin anvergura construcţiei epice.

Romanul „Cecilia” este construit în acelaÅŸi registru epic strict, cu o temă majoră, dominantă, păstrată pe tot parcursul narativ, povestea de dragoste dintre Cecilia ÅŸi Leon, intuită ca o criză a sufletelor; un amestec „belicos” ÅŸi derutant de inocenţă, pasiune ÅŸi naivă sinceritate, pe diagrama unui traumatism, moral până la urmă, rezultat dintr-un comportament cu izbucniri intempestive de sentimente contradictorii, incontrolabile, gata să se transforme în impas sufletesc.

Un erotism antagonic între Cecilia şi Leon; într-o vizibilă disproporţie, cu un fel de dublă intenţionalitate: sinceritatea şi pasiunea nestăvilită a Ceciliei este anulată de o logică deseori capricioasă şi imorală a imprevizibilului şi... bădăranului Leon şi, de aici, sentimentul iubirii capătă nuanţări obsesive ori eşuează spre o patologie a unui sentiment omenesc, în derivă.

ÃŽn ciuda simetriei narativ-epice de care aminteam din cărÅ£ile prozatoarei Magdalena Iugulescu, în romanul „Cecilia” există un derapaj major faţă de celelalte două în sensul parcursului existenÅ£ial, al destinului ÅŸi al cauzalităţilor personajelor principale. Romanul „Cosmin”, debutul editorial al autoarei, dezvoltă un tip de literatură cu manifestări de fapt divers, dar de dimensiuni socio-umane în regim de avarie ÅŸi cu imprevizibile ÅŸi grave consecinÅ£e, dacă regimul politic ÅŸi administraÅ£ia, societatea în ansamblu, nu iau măsuri grabnice de Å£inere în frâu ÅŸi de stopare a cauzelor care au provocat fenomenul.

Scriere de dimensiunile şi anvergura unui roman, cartea este structurată ca un jurnal de... recesiune morală, cu datări stricte dar cu proiecţii temporale sau locale general-umane; o proză de o gravitate barocă în tonalităţi dramaturgice de impas social, de traumă individuală; o literatură cu caracteristici intimist-provocatoare, construită pe un portativ dualist, între ficţiune bine temperată şi fapt de viaţă violent.
„Cosmin” este un strigăt disperat deturnat în metaforă, o „premieră” tematică în literatura română actuală, deoarece soarta ÅŸi situaÅ£ia dramatică a multor copii din România, în egală măsură ÅŸi a părinÅ£ilor lor, sacrificaÅ£i pe „altarul” integrării în Uniunea Europeană ÅŸi al unei globalizări cu consecinÅ£e imprevizibile ÅŸi pe termen lung, este pentru prima oară subiect de literatură beletristică, deÅŸi faptul în sine a devenit problemă naÅ£ională ÅŸi a ajuns obiectul percutant în presa scrisă ÅŸi audio-vizuală. Copiii români abandonaÅ£i, copii cărora li s-a furat copilăria, fără gestul tandru al mamei sau grija autoritară a tatălui, aceÅŸti bastarzi fără voie, intră în viaţă cu traume pe termen lung ÅŸi cu consecinÅ£e grave, imprevizibile, pentru că acest tip de experienţă socială n-a mai fost trăit de generaÅ£iile anterioare. NotaÅ£iile alarmante ale scriitoarei-medic vorbesc despre drama copiilor lăsaÅ£i de izbeliÅŸte, daÅ£i în grija bunicilor sau chiar a unor străini, dar ÅŸi degradarea părinÅ£ilor plecaÅ£i în Europa sau în alte părÅ£i, ca să câştige bani cu preÅ£ul unor umilinÅ£e nemeritate.

Tema, reluată de prozatoare de la o altă dimensiune epică, dar tot ca o indigestie estetică, în cel de-al doilea roman, „Issabel”, pe acelaÅŸi sindrom al umilinÅ£ei, înlocuind drama copilului părăsit de mamă, din primul volum, cu frământarea sufletească ÅŸi atitudinea generoasă a Marei, bona româncă nevoită să suporte hachiÅ£ele unei bătrâne, bogată ÅŸi capricioasă, din Italia.

„Cosmin”, strigătul disperat al copiilor abandonaÅ£i; „Issabel”, revolta în genunchi a părinÅ£ilor victimizaÅ£i de umilitoare penitenÅ£e imorale, cu totul în afara unor privaÅ£iuni autoimpuse, ca un canon al neputinÅ£ei ÅŸi al resemnării. De fapt, un alt tip de feudă, într-un alt ev istoric, dar unul al idealurilor ÅŸi al speranÅ£elor fără acoperire, pe structura unor romane psihologice, născute din drame personale provocate de traume sociale.

Romanul „Cecilia” are alt parcurs narativ pentru destinul celor două personaje principale; Cecilia ÅŸi Leon nu mai sunt „victime” ale unor realităţi social-politice. Faptele lor sunt scrise în „gena” biologică primară, direcÅ£ionate temperamental pe o dinamică remarcabilă într-un perpetuu carusel al unei dependenÅ£e de emoÅ£ii. Temperamente în clocot, cei doi sunt atraÅŸi într-un joc al comunicării sufleteÅŸti deturnată de reacÅ£ii antagonice. Cecilia ÅŸi Leon sunt motivaÅ£i de un sindrom al contrariilor ÅŸi al nonacceptului, iar portretul fiecăruia este tranÅŸant, la extreme: pozitiv, unul; negativ, celălalt.
Cecilia este personajul pozitiv – total, în ciuda unor cliÅŸee din zona „iubirilor imposibile”, deÅŸi poziÅ£ionate între ludic ÅŸi patetic, sugerate vivace de partiturile alternative din „Elixirul dragostei”, de Gaetano Donizetti. Cecilia este o adolescentă inteligentă ÅŸi harnică, pentru că îşi câştigă singură existenÅ£a, deÅŸi elevă, lucrând în modeling ÅŸi cu planuri pentru o carieră medicală. Leon este opusul ei, un tembel cu multe păcate ÅŸi cu reacÅ£ii anapoda, dar rămâne tânărul student frumos, înalt, cu părul negru, pe care Cecilia îl zăreÅŸte într-o staÅ£ie de metrou ÅŸi pentru care face o obsesie fără ieÅŸire.
După zile întregi de supraveghere fără speranÅ£e, când chiulea de la orele de ÅŸcoală, Cecilia se hotărăşte să-l abordeze pe Leon: „N-am mai rezistat. Parcă mi-am pierdut minÅ£ile ÅŸi m-am aÅŸezaă în calea lui: - Eu sunt Cecilia ÅŸi te urmăresc de o eternitate. Tu nu m-ai remarcat până acum?” (pag. 55).

Unitatea stilistică există însă în toate cele trei cărţi ale doamnei Magdalena Iugulescu, pentru că toate cele trei personaje principale, Cosmin, Issabel, Cecilia, au destine epice egale. Cosmin, din primul roman, se dovedeşte un ins cu calităţi de excepţie la majorat, după tot tapajul care-i marchează copilăria nefericită; Issabel şi bona din al doilea roman se împacă şi se sărută cu dragoste; Cecilia, din noul roman, învinge social, profesional şi personal după toată vâltoarea pasiunilor sale devastatoare de la limita patologicului. Cecilia rămâne oricum personajul cel mai luminos din creaţia prozatoarei Magdalena Iugulescu, realizat într-o gamă portretistică cu ingenioase formule, cu gust pentru spectaculos şi culoare, în care notaţia descriptivă abundă în prim-planul sugestiv al detaliilor.

Plusând, desigur, semnalez o altă simetrie editorială, relevantă în planul semnificaÅ£iilor epice, din zona plastică a coperÅ£ilor volumelor „Issabel” ÅŸi „Cecilia”, semnate de Ana Maria Iugulescu, designer grafic, Londra, fiica scriitoarei. Romanul „Issabel”, structurat ca un jurnal sentimental, beneficiază de metafora-grafică de pe coperta I, care... întruchipează vulnerabilitatea protagonistei: «Cirsium Vulgarae sau scaietele de câmp, o buruiană ostilă cu o floare a cărei delicateÅ£e este pusă în lumină doar de austeritatea condiÅ£iilor în care înfloreÅŸte.

Coperta romanului Cecilia încapsulează caracterul oximoronic al protagonistei, iar colajul grafic este mediul ideal pentru a ilustra tendinţele contrarii ale personajului feminin.
Crassulaceele suprapuse în primul plan trădează caracterul ei tenace ce o ajută să supravieÅ£uiască în ciuda condiÅ£iilor de ariditate emoÅ£ională, în care Leon o abandonează în mod repetat», ca să citez doar o parte dintre precizările plasticienei Ana Maria Iugulescu.

Åži tot la o unitate stilistică din toate cărÅ£ile prozatoarei Magdalena Iugulescu mă refer reliefându-i apetitul pentru largi divagaÅ£ii cultural-turistice, cu elegante ÅŸi docte amănunte de enciclopedie ÅŸi vocabular de ghid muzeistic sau cu o glisare între senzaÅ£ii ÅŸi „spectacole” lexicale, după călătorii prin FranÅ£a, Anglia ÅŸi, mai ales, Turcia, în romanul „Cecilia”.

AÅŸadar, volumele de proză de mare întindere: „Cosmin”, roman social; „Issabel”, roman psihologic; ÅŸi „Cecilia”, roman de dragoste rebelă, toată literatura epică a scriitoarei Magdalena Iugulescu are, după cum am mai spus-o, consistenÅ£a, tonalitatea ÅŸi amplitudinea unei Simfonii de J. Brahms... ÃŽncepe cuminte, cu sonorităţi blânde, se întinde răbdător pe pasaje de-o acalmie suspectă, uÅŸor amăgitoare ÅŸi răbufneÅŸte violent. Revine la un „allegreto” mai mult mimat, dar învăluitor ÅŸi, abrupt, rezolvă totul cu sonorităţi de epică surprinzătoare, năucitoare, care direcÅ£ionează fluxul narativ către apele vijelioase ale unui râu de munte, după ce s-au prăvălit violent, ca să se.. odihnească în liniÅŸtea câmpiei recuperatoare.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii