Pirapitinga de Adi G. Secară sau Facebook, ultima frontieră

Mihai VINTILĂ

Adi G. Secară este un nume bine cunoscut în arealul Dunării de Jos. Remarcat mai ales ca un fin critic de întâmpinare, Adi este de fapt la origine, poet. Și-a semnat cărțile până acum cu a.g.secară și iată că pentru acest roman a ales dezvăluirea primului nume. O fi o strategie proprie prin care poetul și criticul să fie diferențiați de autorul de romane. Având studii aprofundate în filosofie, autorul este în primul val al literaturii gălățene de azi.

Pirapitinga se vrea a fi un roman. În primul rând el a fost construit altfel, în fața publicului, în fața cititorului. Împreună cu alți trei scriitori, toți aflați la primul roman, Secară și-a arătat mecanismele scrierii sale prin evenimente publice desfășurate în cadrul librăriei Humanitas din Galați. Proiectul s-a numit IV Romane de unde și colecția editurii Brumar, Colecția IV Romane unde toate aceste cărți sunt publicate: Octavian Miclescu cu Vânzătorul de margarete, Tudor Neacșu cu Karga și Andrei Velea cu #Agora alături de acest Pirapitinga al lui Adi G. Secară.

De la primele pagini ni se conturează o poveste contemporană a unei familii prinse într-un păienjeniș de evenimente zilnice, repetitive, care îl fac pe el, să caute altceva. El este Andri Kipriani, poet gălățean, introdus în gașca amintită mai sus la fel cum Radu Pavel Gheo s-a introdus pe el însuși în romanul Disco Titanic. Andri Kipriani este un alter ego al poetului a.g. secară, doar al poetului.

Structurat în părți, asemenea unor regate bine delimitate, volumul nu are o construcție clasică de roman. Este dacă vreți ceea ce se cheamă un roman modern. Merge în primele capitole după modelul Cărtărescian iar în ultimul, de exemplu, abandonează modelul pentru a plonja într-un realism fabricat, un realism de plastic bazat doar pe imagine și percepție, pe resorturi care nu țin de logică și care ar trebui să miște suflete dar care, în schimb, degenerează în grotesc.

Construit pe mai multe planuri, Pirapitinga utilizează mai multe tehnici, autorul nerămânând într-un final fidel niciuneia dintre ele. Avem o încercare timidă de jurnal Cărtărescian, apoi de roman în roman, apoi suntem iar într-un fel de Solenoid Cărtărescian pentru a ajunge la integrarea poeziei în roman. Capitolul Minima erotica: cu și fără diacritice este de tipul inserției folosite de Lucian Mîndruță într-o carte de-a sa eșuată din punct de vedere estetic dar, cu mai multe cuvinte aflate la limita decenței. Teodor Baconschi a văzut bine în Facebook - fabrica de narcisism astfel de abordări care acum iată capătă formă și drept la viață literară într-un capitol de roman. Este aici o frondă a lui a.g.secară, un fel de iată că este ușor a scrie astfel. Avem un Gălățanu în format de roman, mult mai stilizat și mai pudic dar, totuși, plin de cuvinte injurioase. Acest capitol cred că ar putea fi citit de orice cocalar cu sentimentul că se scrie și pe gustul lui. Tehnica fragmentelor e folosită pentru a contura sentimentul defazării și a instabilității generate de fenomenul facebook-ului. Partea a IV-a se vrea ruptă din clasicii literaturii de consum, cu o descriere simplă de evenimente liniare sparte într-un final de o întorsătură de maestru, de un ceva, care șochează.

Andri Kipriani pe lângă viața de familie duce o viață paralelă pe facebook. Acolo își dezvăluie duplicitatea, sentimentele ascunse, ideile erotice și angoasele. Deși își iubește familia ține totul separat, fiecare lucru în lumea lui. Evenimentele zilnice sunt amestecate cu idei literare, cu explicații care mai de care mai aiuritoare folosite pentru a contura universul plat în care își duce viața acest poet cu tendințe de mic Cărtărescu. Întâlnirea cu o fostă iubită care acum a devenit o mărime locală la o televiziune îi  oferă lui Andri posibilitatea evadării, supapa de care avea nevoie pentru a nu exploda. În fapt romanul este imaginea acestei supape care descarcă tensiunea pe internet în timp ce banalul mănâncă zile din viață.

Poezia din interior e poezie precum cea de la pagina 70 din care redau un fragment:

Iubirea asta care te hipnotizează 

ca un șarpe care a creat o lume mai mică
într-o lume mai mare
știind că o iubire nu poate fi mai mare decât altă iubire
dar sâsâind că în lumea lui totul este posibil

iubirea asta care te mușcă
ca un amant care mai are mâini și picioare 
care crede în gustul tău
la fel ca în puterea unor lumânări aprise 
pe care le-ar întinde
femeile de foc

iar cuvintele de facebook, dure și sticloase sunt de genul: te-ai futut ieri? sau important este sa te am în pizdă de la pagina 134.

Ce nu am înțeles este disproporția de întindere între părți. Astfel primele două au un total de 89 de pagini pentru ca doar partea a treia să aibe 64 de pagini iar partea a patra, Hector pe valuri, doar 42. Mi se pare cumva un dezechilibru, o debalansare care face ca accentul la citire să cadă pe zona de conversații de pe facebook care nu ridică volumul ci dimpotrivă.

Ar mai fi de remarcat graba cu care pare a fi construit dar o pun pe seama debutului romanesc și a modului inedit de scriere.

Pirapitinga este un pește din familia peștilor pirania. El este, în opinia mea, aici, timpul care se hrănește cu noi până la epuizarea țintei, a vieții. Romanul Pirapitinga asta ne dezvăluie, efemerida. Este cum ar fi zis Jerry Seinfeld un roman despre nimicul zilnic.
 
Adi G. Secară, Pirapitinga, Timișoara, editura Brumar, 2018, 206 pagini.