NADIA URIAN LINUL - POVEȘTI DIN SAT. Taxa de... protecţie











NADIA URIAN LINUL

POVEȘTI DIN SAT. Taxa de... protecţie

Cuvintele-ţi lipsesc. Nu ai ce spune. Înghiţi în sec, abia oprindu-ţi lacrimile... E prea mult. E imposibil! Cum s-a abătut aşa o ruşine asupra lui? Cine, cine să-l ajute? De ce s-a abătut asemenea nenorocire asupra familiei lui? Asupra familiei şi a neamului lui...? Nu, nu se poate! Cine e de vină...?
Începe iar şcoala. E din nou septembrie.
Din familie, el e cel mai mare copil. Toţi sunt mândri că au un licean in casă. Fraţii mai mici îl privesc cu admiraţie şi el o simte:
- Auzi, bă, Uţule, fratele meu mere la liceu. Ştii...?
Asta îl întreabă penultimul din cei şapte fraţi ai lui pe vecinul cel mic, prietenul de joacă. Îi plăcea cum sună cuvântul liceu, fără să înţeleagă ce înseamnă.
Oricum, Gicu va merge la LICEU.
Bunica ştie asta şi o simte. E feciorul fetei celei mari, e nepotul ei preferat. De aceea, de câte ori poate, îi pune în buzunarul hăinuţelor trimise în pachet câte zece douăzeci de euro. De acolo, din străinătate. Aşa, ca să-i găsească doar el... Să-i găsească şi să se bucure.
Bunica lucrează în Spania, cu cealaltă fată, mătuşa copilului. Câştigă bine şi se gândeşte la cei de acasă, că nu le e uşor. Sunt mulţi şi grădinăritul nu le aduce câştig. E mai degrabă noroc sau... ghinion... Într-o noapte pot invada coropişniţe, ieşite din bălegarul de grajd, să taie toate rădăciniţele plantelor.
Şi atunci? Plângi singur şi-ţi rupi mâinile, de necaz. Altceva, nu poţi. Dacă aveai noroc, puteai să vinzi şi răsaduri, şi legume, din plăntuţele semănate în melegari, muncite apoi zi de zi. Unul era acasă, cu munca, celălalt era în piaţă, cu vândutul.
Cu vândutul şi căratul de saci sau lăzi. Altă sursă de venit, nu aveau. Tata s-a mai apucat şi de şoferie. Duce şi aduce oameni. Are autobuz. E bine, dar pentru ei e greu. Sunt mulţi în casă şi nevoi multe.
El o mai ajută pe mama, dar are grijă şi de fraţii mai mici, când rămân singuri acasă. Are grijă de ei, aşa cum l-a învăţat mama. Le dă de mancare, îi schimbă şi le poartă de grijă. Mama are bază în el! Bună bază. Oricum, de el e bine.
E preferatul bunicii şi de aceea, nu duce lipsă de nimic. Banii şi-i schimbă singur, la oraş... euro în lei.
- Câţi dolari ai schimbat? îl întrebă un tip înalt, brunet, plin de tatuaje, rezemat de zidul barului de alături...
Lui i se pare cunoscut. L-a mai văzut prin oraş...
- Zece dolari.
- Păi, ieri ai mai schimbat.
- Îmi iau mâncare şi îmi plătesc abonamentul la tren.
- Unde te duci? Sau vii?
- De la Lunca, nu de departe.
- Al cui eşti ?
- Al lui Rus. Septimiu Rus.
- Îl cunosc pe tatăl tau. E acela cu microbuzul. În ce clasă eşti?
- În clasa a noua, la Industrial.
- Ai numai prieteni sau ai şi duşmani? Ia vezi, dacă cineva se ia de tine, tu spune-le că eşti prieten cu mine. Oşanu îmi zice mă şi mă cunoaşte tot oraşul. Ai înţeles? Numai să îndrăznească cineva să se lege de tine, că eu li-s nănaşul! Hai, salut!
Asta le-a fost prima lor întâlnire... întâmplătoare...
- Hei, salut! Iar ai schimbat banii?
- Da, doar zece euro.
- N-ai probleme cu nimeni? Să-mi spui!
E drept, dimineaţa, la urcarea în tren, unul mai brunet l-a împins... cu voie... dar, el s-a retras, că e mic, prea mic pentru unul aşa de mare...
- Nu, n-am probleme. Dar, cum n-a fost lăsat în pace, în tren, zile în şir, i-a spus lui Oşanu, nu tatălui lui.
- Ei, mai ai probleme cu ăla, în tren? L-am pus eu la punct...
L-a pus aşa de bine că a stat liniştit, multă vreme.
- Auzi, eu ţi-s prieten, să nu crezi... Hai cu mine la păcănele. Ştii ce sunt alea?
- Nu, nu ştiu, n-am mai fost niciodată...
- Şi, ce, ţi-i frică? 
N-a avut ce să facă. A mers. A mai mers, a mai mers...
- Păi, n-am bani, i-am cheltuit pe toţi. Cu ce să plătesc?
- Ei, cu ce? Îi spui lui taică-tău că îţi trebuie bani, la şcoală. Care-i problema? Nu are? Fii serios!
Şi, a fost. A adus banii. A tot adus... A mai găsit, în sertarul mamei, ceva broşă, de aur, trimisă de bunica. A vândut-o şi a făcut bani. Numai că se duceau la păcănele, distracţia lui din timpul orelor. Cine să mai meargă la şcoala? La ce? Absenţele nu mai încăpeau în rubrică.
- Auzi, Rus, să vină părinţii tăi la şcoală. Vezi că rămâi repetent din cauza absenţelor! spune dirigintele.
În el a intrat frica. Dar cum să le spună?
- Ce, mă, te temi? Las’ că rezolv eu problema! Ştii tu cine sunt eu, în oraşul ăsta? Îl ştiu pe dirigu’ tău, mi-e dator... Aduci numai banii... ştii tu...
Dar cum să ceară bani? Ce să facă? A mai facut rost, luând din casă câte o bijuterie mică, câte un telefon, câte un aparat trimis din Spania... o vreme.
Până când a început tata să bănuiască ceva... Dar, cum să înţeleagă?
- Iar n-ai bani? îl întrebă Oşanu, nervos.
- N-am, dar o să fac ceva!
- Ce o sa faci?
- Nu ştiu!
- Las' că ştiu eu. Uite, vii cu trenul de dimineaţă, dar nu te duci la şcoală. Vii la mine. Am de lucru acasă. Doar n-oi plăti eu, nici n-oi lucra, pentru tine. Oricum, îmi eşti dator! Aşa a început datornicul să muncească pentru stăpânul – Protector: crăpa lemne, i le căra în casă, îi făcea curat, îi făcea cumpărăturile de la piaţă şi se întorcea obosit de la... şcoală.
- Aşa multe ore ai avut azi? Eşti tare obosit! îl observă mama.
- Îhîîî...
Şi dormea dus, ca după o zi de coasă. Nu-l mai putea controla nimic. Făcea doar ceea ce-i spunea Oşanu.
- Elevul Rus, nota scăzută la purtare şi ameninţat de repetenţie: absenţe, medii neîncheiate, corigenţe. Deci, REPETENT!
- Păi, cum, domnule director?! Eu îl trimit la şcoală: pleacă dimineaţa şi vine după amiază, obosit? Cum vine asta? Ce se întâmplă cu copilul meu?
- Vă rog să veniţi să vedeţi catalogul!
Cuvintele-ţi lipsesc. Nu ai ce spune. Înghiţi în sec, abia oprindu-ţi lacrimile... E prea mult. E imposibil!
- Cum s-a abătut aşa o ruşine asupra lui? Cine, cine să-l ajute? De ce s-a abătut asemenea nenorocire asupra familiei lui?
Asupra familiei şi a neamului lui?... Nu, nu se poate! Cine e de vină?
Cineva stătea în spatele necazurilor, nepăsător, în faţa unui destin pe care l-a frânt atât de uşor... Iar acela râdea, rânjea, râdea, rânjea....
Doar părinţii şi fraţii lui suspinau, plângeau, suspinau....
Un LICEAN... Unul... Doar el? Cine ştie...?

- // -

2019 – Anul omagial al satului românesc tradițional



Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postari populare

Promo

Abonamente

Promo