Vasile Băncilă în regimul comunist (Partea I) - Valentin POPA











Valentin POPA 

Vasile Băncilă în regimul comunist (Partea I)

În perioada interbelică, filozoful român Vasile Băncilă (1897-1979), născut la Brăila și profesor de filozofie în orașul natal până spre 1940, s-a simțit atașat de valorile naționaliste, care l-au îndemnat să participe ca voluntar la războiul pentru întregirea țării. Acest atașament profund explică apropierea de ideologia promovată de Garda de Fier, căreia îi aprecia idealurile. Fiul său, Ioan, a figurat ca membru al organizației de tineret a Legiunii – Frățiile de Cruce - motiv pentru care a fost urmărit de Siguranță, internat într-un lagăr de lângă Urziceni, din iunie până în 10 iulie 1941, chiar în timpul examenului de bacalaureat (Vasile Băncilă, Lucian Blaga, Corespondență, Editura Muzeul Literaturii Române, Editura Istros – Muzeul Brăilei, 2001, p. 216-217), iar în anii regimului comunist – întemnițat.

Ca apropiat de mișcarea legionară, Vasile Băncilă a fost numit la Ministerul Educației, ca secretar de stat responsabil de învățământul preuniversitar, odată cu alcătuirea guvernului Antonescu-Sima (14 septembrie 1940), funcționând pe acest post până la „rebeliunea” legionară din 21-23 ianuarie 1941.

În perioada războiului, Vasile Băncilă și fiul său Ioan n-au mai avut mari probleme, dar au fost supravegheați de Siguranța Statului. Dosarul de la C.N.S.A.S (Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității) conține câteva fișe care atestă faptul că anumite instituții se interesau de soarta lui Băncilă: solicitau completarea unor fișe, urmăreau situația militară în legătură cu stagiile de concentrare sau mobilizare în care a fost implicat filozoful. Există și o notă informativă dactilografiată, din care rezultă că în unele cercuri legionare se vorbește despre faptul că pe 21 ianuarie (datare posibil incorectă), Vasile Băncilă împreună cu Traian Herseni ar fi fost la Sinaia, la Regele Mihai, să-l roage pe Suveran să intervină pe lângă Antonescu „în favoarea rebelilor” (C.N.S.A.S, Arhiva Fond Informativ, Dosar I 163503 , fila 14). Într-o altă notă, conținând aceeași informație, se mai adaugă ideea că Băncilă s-ar fi înscris în Mișcarea legionară încă din 1933. E posibil să fie adevărată informația, cu audiența solicitată Regelui, având în vedere faptul că Băncilă a fost profesor de filozofie la clasa specială a „Marelui Voievod Mihai” (Ibid., fila 32).

Abia după lovitura de stat de la 23 august 1944, încep să apară adevăratele necazuri. Venirea la putere a primului guvern procomunist, condus de dr. Petru Groza (martie, 1945), a coincis cu inițierea unor măsuri împotriva persoanelor implicate în mișcarea legionară sau doar în administrația antonesciană. A fost înființată o comisie de epurare a cadrelor din instituțiile statului, numită „Comisiunea pentru purificarea aparatului de stat”, care a cules informații și a obținut declarații din partea filozofului. În toate declarațiile date în vara anului 1945, Băncilă neagă apartenența sa la vreun partid politic. Astfel, într-o declarație din 3 iulie 1945, găsim următoarea recunoaștere: „Am avut legături cu curentul mișcării legionare într-un cadru nepolitic” (Ibid., fila 49). Deoarece i se imputa faptul că a publicat articole în presa legionară („Buna Vestire”, de exemplu), filozoful mai declară: „Nu am avut o activitate de militant politic. Activitatea mea publicistică a avut caracter cultural, mai ales filozofic, atât pe teme generale, cât și în legătură cu fenomene ale istoriei românești.”

Într-o altă declarație cerută de inspectorul general șef, Băncilă a notat:
1. Nu am fost încadrat, în trecutul meu, în partide politice.
2. Nu am avut o încadrare în organizația legionară.
3. Am fost directorul învățământului secundar din septembrie 1940 până în ianuarie 1941.
4. Nu am militat în interiorul unui partid. În ceea ce privește activitatea mea publicistică, ea a avut un caracter cultural, în primul rând filozofic, atât pe teme generale, cât și pe teme inspirate de fenomene ale istoriei românești.
5. Cât timp am fost director în minister, am căutat să rezolv toate problemele cu obiectivitate. Până acum nu am primit vreo plângere sau imputare că am săvârșit vreo nedreptate (Ibid. filele 50 și 52).

Referirile filozofului la activitatea sa publicistică sunt provocate de faptul că la dosarul comisiei de purificare fuseseră atașate decupaje din „Buna Vestire”, din 16 decembrie 1937, conținând articolul-răspuns la o întrebare din partea redacției: De ce cred în biruința mișcării legionare,  precum și un alt articol, publicat în revista „Omul nou” din 10 august 1937, preluat și de ziarul „Curentul”, ca răspuns la o anchetă de vară, cu titlul: Cu o țară studio nu se poate rezolva o chestiune atât de gravă cum e cea evreiască, precum și Asimilismul și sionismul au fost două instrumente de luptă evreiască, așa cum azi e comunismul. Răspunsul d-lui prof. Băncilă.
 Acest articol a fost inclus de Dora Mezdrea, îngrijitoarea ediției de Opere de Vasile Băncilă, în vol. V, cu titlul Anchetă de vară (Vasile Băncilă, Opere vol. V, eseistica edită, ediție îngrijită de Dora Mezdrea, Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila 2006, pp. 245-251). În schimb, celălalt articol, răspunsul la o întrebare a ziarului „Buna Vestire”, nu a fost inclus în volum, îngrijitoarea ediției presupunând că răspunsul nu aparține filozofului, ci probabil unui membru al redacției. Dar faptul că la ancheta Comisiei pentru purificarea aparatului de stat, Băncilă nu contestă autenticitatea semnăturii sale poate fi interpretat ca o dovadă că de fapt răspunsul la anchetă i-a aparținut, așa cum i-au aparținut și alte articole prolegionare, precum Întoarcerea argonauților, publicat în „Omul nou”, an II, nr. 18, 27 februarie 1937, retipărit în „Tribuna școalei”, an III, nr. 48-49, 15 februarie – 1 martie 1937 (Vasile Băncilă, Opere vol. V, pp. 9-12) sau Semnificațiile unei jertfe și ale unei înmormântări, tipărit în „Însemnări sociologice”, an II, nr. 12, martie 1937 (Ibid., pp. 193-199). Așadar, în fața comisiei de epurare Băncilă nu contestă autenticitatea semnăturii, dar se străduiește să convingă asupra caracterului cultural-filozofic și nu propagandistic al acestor articole. Și chiar a reușit să convingă pe membrii acestei comisii. Nici de la la Siguranța Statului comisia nu a obținut dovezi despre apartenența lui Băncilă la organizația legionară. Direcția Poliției Siguranței îl considera, într-o adresă oficială din 6. 02. 1945, ca simpatizant legionar, bazându-se pe un raport al Poliției orașului Brăila din 1938. După acest an însă nu a mai fost semnalat faptul că filozoful ar mai fi desfășurat vreo „activitate legionară sau fascistă” (C.N.S.A.S., Dosarul I 163503, fila 53). „A publicat în „Cuvântul”, continuă documentul citat, articolele: Nae Ionescu (7 decembrie 1940), în care se arată între altele și influența lui N. Iorga asupra profesorului Nae Ionescu, Semnificația Ardealului (1 decembrie), Crăciunul românesc (25 decembrie), acestea din urmă sunt studii cu caracter filozofic și sociologic. […] E semnalat însă ca scriind în primul număr al revistei «Frăția de cruce»” (Idem).

Argumentele utilizate pe cale orală în fața membrilor comisiei pentru a se apăra în contra acuzației că a acționat politic în timpul mandatului de la Ministerul Educației Naționale au reușit să convingă pe acești membri. „Niciodată n-a înțeles să facă politică, mai ales la școală, în cancelarie și în clasă.” Având în vedere toate cele precizate mai sus, membrii subcomisiei care au participat la anchetă au fost de acord să retragă suspiciunea că Băncilă ar fi activat în vreun fel în organizația legionară, propunând să transfere aceste responsabilități subcomisiei care cercetează activitatea lui din minister.

Dosarul lui Băncilă mai cuprinde și alte declarații ale filozofului, destinate apărării sale contra acuzației că ar fi făcut politică legionară. Le vom rezuma în continuare:
1. Ca director în minister, n-a făcut politică, ci administrație și pedagogie.
2.  În activitatea sa și în viață s-a condus doar după ideea religioasă, ideea națională și ideea morală, a dreptății sociale. Aceste idei au fost înțelese în spirit de toleranță față de alte religii, de omenie față de alte națiuni și de respect față de toate categoriile sociale.
2. Aceste idei sunt urmate încă din adolescență, deci nu au caracter conjunctural.
3. În ce privește atitudinea față de regimul dictatorial (al lui Antonescu, n.n. V.P.), sunt semnificative următoarele trei manifestări:
a) Conferința ținută la Căminul cultural „Avram Iancu”, în februarie 1944, acest cămin fiind cunoscut ca o societate de protestare contra regimului;
b)  Participarea la dezvelirea statuii lui Coșbuc, în vara anului 1944, când iarăși s-a protestat contra regimului;
c)   Conferințele ținute în 1941, 1943, 1944 la Augustineum - sediul bucureștean al unor călugări augustini francezi (Ibid., filele 56-57).

Dosarul mai conține câteva sugestii de verificare a concepțiilor și atitudinilor sale, cum ar fi consultarea lucrării Semnificația Ardealului, care a apărut și în volum, precum și a eseului despre Nae Ionescu, apărut și ca prefață la volumul Istoria Logicei, editat de foștii studenți ai celebrului profesor. Băncilă mai indică apoi și numerele unor ziare unde s-a publicat programul manifestărilor sau se rezumă conferințele lui.

Referințele date de conducerea Liceului „Mihai Viteazul” au fost și ele favorabile.
Dosarul conține și o somație din partea comisiei de epurare, adresată lui Vasile Băncilă, de a depune publicațiile în care i-au apărut articolele, îndeosebi revista „Tribuna școalei”, anul II, nr. 48-49 din 1. III. 1937, cu articolul Întoarcerea Argonauților. În acest articol, Băncilă aducea omagii celor 7 legionari, printre care și celebrii martiri, Ionel Moța și Vasile Marin, care au plecat în Spania ca să lupte împotriva comuniștilor. „Până acum nu ne-ați depus aceste articole. Vă rugăm să ni le depuneți dacă socotiți că vă pot servi în apărare” (Ibid., fila 61).

După aceste cercetări s-a decis de către comisia de epurare ca Vasile Băncilă să rămână în continuare profesor la Liceul „Mihai Viteazul” din București. Dar, în 1948, când  s-a trecut la reforma comunistă a învățământului, filozoful în vârstă de 51 de ani a fost destituit, fără explicații, din învățământ, așa cum s-a întâmplat cu multe alte personalități: Lucian Blaga, P.P. Negulescu, Mircea Florian, Anton Dumitriu, Ion Petrovici și mulți alții.

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postari populare

Promo

Abonamente

Promo