Ticker

6/recent/ticker-posts

AM ÎNVĂŢAT ONLINE ŞI LA ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE „VESPASIAN LUNGU”

Instituţie publică de cultură, cu profil de învăţământ artistic, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Brăila, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” şi-a îndeplinit şi îşi îndeplineşte misiunea, chiar şi în această perioadă dificilă prin care trecem cu toţii. 

Deşi încă de la începutul stării de urgenţă provocată de apariţia pandemiei, activităţile didactice „faţă în faţă” au fost suspendate, legătura dintre artă şi mediul online (care părea greu de conceput iniţial) a fost, totuşi, posibilă. Sub sloganul „Acum, din dragoste pentru artă #stămacasă”, urmând exemplul sistemului de învăţământ naţional, dar adaptându-se cât se poate de mult specificului activităţii instituţiei, cadrele didactice, în armonie şi cooperare cu elevii şi familiile acestora,  au reuşit să creeze un mediu propice învăţării, exersării şi performanţei în domeniul cultural-artistic. 

Pentru a veni cât mai mult în sprijinul cursanţilor de diferite vârste, conducerea Şcolii a elaborat, după consultarea cadrelor didactice, un set de recomandări orientative privind studiul de acasă care au inclus majoritatea specializărilor şi au fost aplicabile tuturor anilor de studii, elevii fiind rugaţi să menţină permanent legătura cu profesorii de la clase şi să solicite, dacă doresc, detalii suplimentare.

Astfel, clasele de canto clasic, muzică uşoară sau populară, ansamblu coral, cele de instrumente muzicale (pian, chitară, vioară, orgă electronică, acordeon, percuţie), grafica şi pictura, arta fotografică, dansurile populare sau grupele de actorie pentru copii au avut întâlniri periodice, individuale sau de grup, prin intermediul aplicaţiilor şi platformelor de comunicare audio-video, în cadrul cărora au recapitulat cunoştinţe deja dobândite în semestrul I, au primit indicaţii pentru urmărirea unor înregistrări de specialitate, au învăţat lucruri noi, au exersat şi au performat.

Mai mult decât atât, pentru a încuraja şi aprecia studiul individual, pe pagina oficială a unei reţele de socializare au fost postate, după primirea acceptului din partea părinţilor (acolo unde a fost cazul) şi după acceptul dat de cadrele didactice, videoclipuri cu interpretări vocale şi instrumentale de piese din propriile repertorii, lucrări de grafică şi pictură, fotografii, momente de dans popular, provenite de la majoritatea claselor, dovedindu-se, încă o dată, că există talent, dorinţă şi permanentă preocupare de a realiza lucruri frumoase, chiar şi într-un mediu de exprimare artistică relativ nou, cel puţin pentru o parte a celor implicaţi - elevi, cadre didactice, părinţi/tutori.

A constituit, de asemenea, prilej de bucurie fiecare participare reuşită a elevilor şi profesorilor noştri la concursurile naţionale, desfăşurate, la rândul lor, într-un sistem inedit, online, dar care s-a dovedit a fi o alternativă demnă de luat în considerare şi pe mai departe. Astfel, la concursul de pictură (Piatra-Neamţ), la cele de muzică populară şi/sau uşoară (Sibiu, Focşani, Vulcan - Hunedoara, Târgu-Jiu, Cernavodă, Târgu Ocna, Timişoara, Iaşi), la cel de pian (Oradea) sau la concursul de chitară (Brăila) au fost obţinute, în perioada martie-mai 2020, 3 trofee, 6 premii I, 6 premii II, 3 premii III, 5 menţiuni şi premii speciale sau de excelenţă), iar profesorii coordonatori au primit diplome de excelenţă.

Aducem mulţumiri şi felicitări elevilor, părinţilor/tutorilor, cadrelor didactice, personalului administrativ al Şcolii pentru solicitudinea şi implicarea de care au dat dovadă în acest parcurs „inedit” în care au fost implicaţi, atunci când s-au desfăşurat activităţile online, şi pentru rezultatele foarte bune obţinute în competiţii. Iată că şi în condiţii mai puţin prielnice, actul cultural se poate desfăşura la cote ridicate de calitate, iar participarea tuturor este esenţială pentru bunul mers al lucrurilor. 

Manager,

Cristian Morozan



Trimiteți un comentariu

0 Comentarii