UN JURNAL CÂT O LECȚIE DE VIAȚĂ…

  

Carina Anca Ienășel

  

Alexandru Vlahuță, autorul unui „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”(Dumitru Micu), a afirmat că „într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, iubirea de patrie este o adevărată religie”, românii putând să își ridice fruntea, ca strămoșii de odinioară, și să spună cu mândrie: SUNT ROMÂN!” 

  

Pornind de la această idee și subscriind perspectivei lui Vlahuță de a privi în trecutul și în viitorul unei țări și al unui popor, nu putem trece cu vederea momentele în care societatea românească, prin intermediul unor oameni de aleasă ținută morală, conștienți de importanța „predării ștafetei” celor mai tineri, responsabili de țara în care s-au născut, de parcă nu ar fi altceva decât o familie extinsă, ne prezintă câte un semn de aducere aminte, întrupat în carte… 

  

În acest fel poate fi considerată a treia carte, publicată, în acest an, la Editura Gutenberg Univers Arad, pe coperta căreia apare numele colonelului (r.) lect. dr. ing. Constantin Avădanei, de data aceasta în calitate de coordonator, „Ioan Avădanei. Amintiri”. 

  

Volumul a apărut în condiții grafice deosebite, editor fiind Florica R. Cândea, redactori – Ioana Nistor și Gabriela Adina Marco, prelucrare fotografii – Mircea Octavian Boran, DTP și concepție copertă – Ecaterina Mehes, prefața fiind semnată de dr. Gabriel Tiberiu Rustoiu. 

  

Scopul publicării acestui jurnal este clar prezentat încă din nota coordonatorului: „redarea memoriei trecutului și a reactualizării în conștiința prezentului, prin prisma autenticității subiective, a jurnalului inedit semnat de tatăl meu, Ioan Avădanei”. 

  

Volumul este structurat în mai multe părți, sub forma unor piese de puzzle, datele păstrate cu grijă în jurnalul tatălui fiind completate cu lămuriri suplimentare, cu rol de a facilita înțelegerea la un nivel cât mai profund a mesajului de către cititorul secolului în care trăim, un secol al supervitezei și al cuvintelor cheie. Astfel, după „Prefață” (Gabriel Tiberiu Rustoiu), urmează, firesc, „Cuvânt către tatăl meu” (Constantin Avădanei), apoi jurnalul propriu-zis - „Amintiri” (Ioan Avădanei), concluziile reprezentând, de fapt, aspecte propuse spre meditație: „Moștenirea lui Eminescu, Creangă și Enescu” (Gabriela Adina Marco), „Cuvântul scris de la străbuni” (Ioana Nistor), „Cuvânt urmașilor, cititorii… sau cum am sărutat un manuscris” (Florica R. Cândea), „Urmașilor mei”… Trecut-au anii…” (Constantin Avădanei). 

  

Cartea cuprinde 150 de pagini de suflet curat, deoarece Constantin Avădanei aduce cu mândrie în viața lui și pe cea a înaintașilor săi, a tatălui său mai ales, astfel „o parte din viața străbunilor, un dor din plaiurile natale ale Bucovinei strămoșești” fiind împărtășite cu noi, cititorii. Ca să înțelegem pe deplin importanța rădăcinilor, fără de care nu e posibil să ne întindem brațele ca niște crengi spre nesfârșitul senin al lui Dumnezeu, ni se prezintă arborele genealogic al familiei Avădanei, fiindcă a ne cunoaște înaintașii e atât un privilegiu, cât și o datorie. 

  

Concluzionând, „Ioan Avădanei. Amintiri” reprezintă un nod de aducere aminte, un jurnal prețios al unui om care a trecut prin greutăți infinit mai mari decât o pandemie de genul căreia are parte omenirea în acest an, un jurnal cât o lecție de viață, o lecție trăită cu demnitate și curaj. 

sursa: confluente.org