ÎNTRE REALISM ȘI NATURALISM - JENICĂ CHIRIAC

 

CRONICA PRICOPSITULUI

JENICĂ CHIRIAC

ÎNTRE REALISM ȘI NATURALISM

  

Luând ca reper aserțiunea lui George Călinescu din „Principiile de estetică” precum că nu există curente literare „pure”, ele interferându-se: „Nu există în realitate un fenomen artistic pur”, (...) în a cataloga romanul autobiografic „Copii de mahala”, Ed. Lucas, 2021, de sub semnătura binecunoscutului publicist Ghinea Mitrea, îl putem include - fără teama de a greși - în egală măsură ca realist și naturalist.

 

Afirmația se susține prin faptul că autorul volumului amintit, de o mare consistență (600 pagini), se obiectivează, tratează evenimentele copilăriei la persoana a treia. Transpare, în mod evident că personajul principal, Dop, liderul găștii de cartier este Ghinea însuși.

 

Amintirile scot în evidență, atât împrejurări tipice, a nu se uita „copilul universal” (după G. Călinescu) din opera marelui povestitor Ion Creangă, cât și personaje realiste, complexe. Spre a fi realist adevărat se mai cere „lipsa idealizării” și „stilul expunerii, sobru, impersonal”, pe care le regăsim.

 

În ceea ce privește naturalismul, se cuvine a arăta că s-a constituit în Franța, ca prelungire a realismului (între 1860-1880), sub influența lui Flaubert și a pozitivismului lui Taine. A fost explicitat ca teorie literară de E. Zola în „Romanul experimental”. Acest curent se caracterizează prin observația minuțioasă, reproducerea completă a realității, ereditatea și mediul, instincte primare și utilizarea tuturor domeniilor limbajului (verbal, nonverbal, și proverbial, zicem noi)

 

Aplicând teoria la cazul concret, vom constata că romanul autobiografic „Copii de mahala” răspunde, cu prisosință la cerințele curentelor literare realismului, dar și naturalismului. Spre pildă, împrejurări tipice!

 

În adevăr, localizarea spațială ține de o zonă anume, particulară, de mahalaua brăileană Clony, teatrul întregii intrigi. Apoi, tipicul perioadei de sfârșit al celui de-al doilea Război Mondial și de implementare a noilor relații de producție, tratate de autor în mod critic ca reflectare a evenimentelor politice la nivel național în conștiința locuitorilor, oameni de rând, dar personaje realiste, vii prin acțiunile lor, cu calități și defecte, supraviețuitori în cele din urmă. Descrierile de locuri și fapte sunt minuțioase, avem în față o fotografie a Brăilei „la mijlocul secolului al XX-lea” , cum afirmă autorul pe coperta a patra a volumului. 

 

În ceea ce privește limbajul, atât al maturilor din mahala, cât și lexicul agramat și de argou ale copiilor din gașca lui Dop, reproduce cu exactitate și fidelitate specificul local. În paranteză fie spus, ca observație de lector, socotim că explicațiile autorului, un fel de justificări ale expresiilor de argou, ori a dezacordurilor gramaticale, aproape la fiecare dialog nu-și prea aveau locul.

 

Cititorul romanului, constatând că autorul, în expunerile sale, se dovedește bun stăpân al canoanelor gramaticii limbii române va înțelege, fără doar și poate, că dialogurile personajelor sunt rodul unei culturi de mahala, știut fiind că destui locuitori din cartierele mărginașe ale urbei erau neștiutori de carte la acea părere subiectivă, lectura romanului oferă satisfacții estetice, dă măsura talentului literar al autorului, captivează și încântă. Pentru brăileanul de vârsta a doua spre a treia stârnește nostalgii, amintiri despre cum a fost orașul lor. 

Pentru brăileanul de „import”, cartea se constituie într-un adevărat ghid turistic: va afla dispunerea străzilor din zona Vizirului, de obiectivele economice din zonă, despre traseele liniilor de tramvai mult deosebite de cele de astăzi, va lua cunoștință de modificările urbanistice petrecute în timp. De asemenea, se va introduce imaginativ în  istoria unor timpuri apuse, va înțelege cum au perceput oamenii schimbările politice de după război, cum au fost afectați întreprinzătorii particulari și ce a pătimit clasa țărănească prin deposedarea de cel mai valoros bun al său, pământul (și utilajele agricole). Nu lipsită de importanță se dovedește a fi viața pe Dunăre, expresiile marinărești, bucatele pescărești.

  

În totul, cartea aceasta poate fi socotită un tratat istorico-geografic, un roman social, o frântură de viață brăileană, cu particularitățile sale de cetate și poartă a României către lume, un oraș cosmopolit multietnic, un exemplu de bune practici în ceea ce înseamnă conviețuire cu nații precum: grecii, italienii, turcii, bulgarii, evreii, rușii-lipoveni și alții.

 

În încheiere ținem să evidențiem cursivitatea discursului epic, structura cronologică a evenimentelor descrise pornind cu anii copilăriei și terminând cu adolescența, minuțiozitatea descrierilor, obiectivitatea, absența patimii în abordarea celei mai sensibile laturi a existenței umane, schimbarea de regim politic, integrarea sa - a autorului  și a familiei sale - în viața comunității din care făceau parte.