ALIDADA de Violeta CRAIU (recenzie) - Dumitru ANGHEL - Litera13

Noutăți

01 noiembrie 2021

ALIDADA de Violeta CRAIU (recenzie) - Dumitru ANGHEL

 


Dumitru ANGHEL

ALIDADA de Violeta CRAIU (recenzie)
Volumul de versuri „Alidada”, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2019, 142 pagini, promovează, în „premieră absolută” o lirică matrimonială de-o familiaritate elegantă  şi în afara regulilor tematice tradiţionale, de-o cuminţenie şi puritate casnice, uşor atipică prin singularitatea sferelor de inspiraţie, deoarece căsnicia provoacă şocul obişnuinţei şi al rutinei, impuse de regulile şi tabieturile severe ale... „faptului împlinit”.

Doamna Violeta Craiu, poeta, cu lungi volute artistice, a preluat de la doamna Georgeta Cârjan, soţia, deşi întruchipează o singură persoană, riscul şi eleganţa unei reverenţe casnice prin faptul că şi-a depăşit condiţia de femeie, care trebuia să aştepte... complimente sentimentale, amoroase şi măgulitoare, şi nu să iniţieze cea mai elogioasă şi altruistă declaraţie de dragoste pentru bărbatul ideal, soţul cu acte în regulă, dincolo de condiţia sa virilă de „şef al familiei”, probabil cu intenţia nedeclarată de a face pace în competiţia pentru şefia familiei tradiţionale.

Simbol al femeii pacifiste, poeta şi soţia Violeta Craiu a ales să pluseze, ca la un pot eligibil de la masa de poker a responsabilităţii civice, pentru o „mână întinsă” echilibrului şi armoniei casnice. Ascendentul vocaţional al doamnei Violeta Craiu decurge din condiţia sa de scriitoare cu iniţiative artistice meritorii şi din faptul că toată opera sa literară, proză şi poezie, este pliată pe un deziderat cultural, din care se conturează excelenţa tematică, programatică şi reprezentativă, în peste zece volume de proză şi poezie, dintre care voi semnala doar două, reprezentative pentru cele două genuri literare, liric şi epic: volumul „Muze sub aparenţe”, Editura Libra, Bucureşti, 2010; şi romanul „Anemona”, Editura MTM Prodesign, Brăila, 2001.

Volumul de lirică „Muze sub aparenţe” este original, în primul rând printr-o... dezordine organizată (!), nefiind structurat pe capitole, pe teme lirice, pe subcapitole literare, pe structuri prozodice sau pe încadrarea în vreun curent literar, tradiţional, de tranziţie, clasic, de frondă poetică sau de înregimentare în coduri şi formule avangardiste; este absolut atipic...

Violeta Craiu, poeta, scrie versuri din nevoia de comunicare cu un alt EU liric, cu un personaj liric, ca în romanul „Anemona”, ca un „passo doble”, pe o constantă tematică, pe care o notează într-un crescendo ascendent asemeni ritmului fascinant din celebrul „Bolero” de M. Ravel, obsesiv, exasperant, apoteotic. Poezia sa parcă n-ar avea finalitate; fiecare poem sugerează o sensibilitate în clocot, de trăiri în derivă şi de un mod particular al poetei de a-şi cenzura reacţiile şi de a le direcţiona spre un nucleu ideatic emoţional.

Romanul „Anemona” se caracterizează printr-o densitate şi intimitate autobiografică, cu mereu alte unghiuri din care sunt surprinse tot atâtea ipostaze umane, în care nu naraţiunea sau descrierea portretistică ar fi definitorii, ci analiza, comentariul şi interpretarea, ceea ce face ca stilul prozatoarei Violeta Craiu să capete valenţele şi aroma unor cronici de spectacol, teatru sau muzical.
Revenind la „Alidada”, cartea dedicată constructorilor şi, îndeosebi, „Soţului meu: drumar de timp în spaţiu”, potrivit dedicaţiei de-o intimitate caldă de pe pagina de gardă, semnalez un domeniu – pretext liric, uşor în afara unor astfel de motivaţii sentimentale, riscând impresia, falsă şi nedreaptă, că poeta Violeta Craiu se risipeşte în atitudini şi repere în afara standardelor consacrate. Adevărul este că „epopeea” drumarilor contemporani nu este cu nimic mai prejos de mesajul şi valoarea gestului legendar al Meşterului Manole, pentru că poeta Violeta Craiu a direcţionat „mitul creaţiei” spre o latură a activităţii omeneşti fără protecţia socială elitistă, dar cu nimic mai prejos decât jertfa Anei în zidurile legendarei „Mănăstiri a Argeşului”.

În consecinţă, a rezultat o poezie cu... program ideatic sentimental cu trimitere afectivă către eroul şi eroii acestui orizont tematic de o... surprinzătoare motivaţie lirică, iar opiniile unor exigenţe... cârcotaşe (!) ar putea s-o acuze pe vajnica poetă de orice, numai de „paradă matrimonială”, nu!?, pentru că ar avea la îndemână modelul ideatic al „Jertfei pentru creaţie” din cultura medievală românească, de care aminteam.

Poeta de secol XXI Violeta  Craiu direcţionează mesajul religios al zidirii spre spectacolul uman al sentimentului iubirii pământene, rezultat dintr-o dedicaţie cuminte, personalizată, de pe pagina de gardă a volumului „Alidada” sau din explicaţia, justificarea ori dilematica alternativă shakespeariană „To be or not to be”, care par a fi tranşante chiar în poemul „Alidada”: „Lumea deprimată, prăbuşită în bucăţi, / traversează erele / sfere misterioase de lumină: a fi sau a nu fi” (Op. cit., p. 52).
Într-un poem din capitolul II al cărţii: „Locuri şi neuitare” – „Valuri de timp”, dedicat unei sisifice activităţi umane, este o provocatoare şi acuzatoare dezordine edilitară pentru un oraş cu tradiţii culturale şi istorice ca Brăila: „În oraşul vechi, străzile îmbătrânite / n-au fost modernizate după standarde europene / lucrările de reparaţii propuse sunt contestate subit / piatra de carieră adusă cândva de vapoare în port / stă nemişcată / .. / nepăsare la tot pasul” („Poemul scarificatorului contemplativ”, p. 69).

Dar un şi alt poem ca rezultat al aşteptărilor edilitare, care să dea şanse oraşului de la mal de Dunăre să se întoarcă spre potenţialul economic, pe care l-a avut cu mult timp în urmă: „Curând, o dantelărie de oţel / va îmbrăţişa bătrânul fluviu” („Poemul podului imaginar”, p. 72), adică visul brăilenilor de a avea un pod peste Dunăre spre Tulcea.

Doamna Violeta Craiu rămâne o nostalgică locuitoare a Brăilei: „Tresaltă sufletul de emoţie / un miros de flori de câmp îmi inundă pieptul / în Piaţa Traian, bustul Împăratului, fântâna şi ceasul / se scaldă în razele aurii ale amiezii / tinereţea mea s-a contopit cu timpul” („Itinerar brăilean”, p. 80).

Există şi un acuzator rechizitoriu la adresa autorităţilor locale: „De ieri, cartierul Chercea se modernizează / primarul a promis în campanie electorală / astuparea gropilor apărute în anii trecuţi / plânge cu lacrimi de crocodil calea Dorobanţilor / ... / Hrubele nu se sfarmă, mai stau în picioare / susţin clădirile cu bulină roşie” („Citadină”, p. 82). Şi continuă cu un elogiu-reproş pentru Brăila, cetate cultural-istorică, literară mai cu seamă: „Brăila mea dragă, / ţi-ai pus pe umeri mantie de sărbătoare, / ... / l-ai purtat prin seceta din Bărăgan, / şi l-ai ascuns pe Terente, regele bălţilor / ... / Ţi-ai răcorit fruntea cu apa din Balta Brăilei / ascultând poveştile lui Fănuş Neagu / ... / peisaj de baltă în tablourile Emiliei Dumitrescu / ... / docherii şi pe Chira Chiralina lui Panait Istrati” („Brăila mea dragă”, p. 90-91).

În fine, poeta aduce un cald omagiu celor mai năpăstuiţi lucrători din România care, chipurile, n-au reuşit să împânzească ţara cu zeci de autostrăzi, pe unde atâţia tembeli, inconştienţi, beţi sau fără carnet de conducere şi, mai ales, fără o elementară educaţie, produc accidente de circulaţie într-o frecvenţă îngrijorătoare: „Sirena sună înfundat, / poc, trosc, clonc, se desprinde şina tramvaiului / în dreptul blocului turn, / pământul se zguduie blând, / apoi mai tare, oprindu-se brusc. / Călătorii speriaţi strigă vatmanului să oprească” („O dimineaţă banală”, p. 99); ca apoi să sfideze normalul tradiţional, rezultat din această banală desfăşurare de activităţi edilitar-gospodăreşti printr-un singur şi ultim vers-elogiu la adresa lucrătorilor de la Drumuri: „Drumarii pun borduri noi” (Op. cit., p. 99).

Şi, ca să sfideze şi să anuleze orice posibilă suspiciune din zona „cârcotaşilor de profesie”, poeta lucidă şi talentată Violeta Craiu are o poezie de o delicateţe sufletească şi de un lirism copleşitor „Poem dulce şi tragic” (p. 100), care încheie periplul sentimental şi elogios la adresa constructorilor de drumuri: „La început nimic nu se potrivea: / luminile cădeau abrupt peste privirile noastre / ochii înotau în fluvii de cristal oprite în stăvilare / gesturile se frângeau în stângăcii dezirabile / în noaptea aceea / Te-am iubit cu teamă / când Luna plină îşi ascundea colţul / într-o armonie universală / ascunzând buzele reci / poemul dulce şi în acelaşi timp tragic / Încercam să alung fumul de ţigară / ce-ţi învăluia părul răvăşit, / gândurile pătimaşe ce mimau nebunia / marcată cumplit de o vrajă rebelă / Într-o carte deschisă la întâmplare / pe o pagină era scris neglijent / cu litere aproape indescifrabile / un singur cuvânt: uitare / Am adăugat doar atât: / Uitarea uitării!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu