Hugo MĂRĂCINEANU
Artă și istorie
Dacă prezentul este poarta prin care viitorul curge spre trecut, atunci istoria nu poate fi decât o cartografiere a faptelor întâmplate, iar arta s-a dovedita fi previziunea celor ce se vor întâmpla (mai mult sau mai puțin explicit). Dovadă: vezi Leonardo care descoperă, preconizează, obiecte, aparate, științe, legi ce vor apărea abia peste trei, patru, cinci secole; vezi expresionismul și fovismul cu violențele cromatice, cu strigăte care presimt războiul, cataclismul socio-uman; vezi absurdul și exclusivismul curentelor generate de opresiunea dictaturii sovietice - arta subvalorii, proletcultismul și eșecul răsunător al artei ca necesitate socială; vezi penetrarea în intimitatea materiei și în profunzimile cosmice cu mulți ani înaintea fizicii și astronomiei.
Care este locul istoricului și artistului în clipa prezentului? Cum se poziționează ei în această fantă îngustă (ce nu va fi un continuum pentru nimeni și niciodată), ce îi apropie și ce îi desparte pe acești călători pe axele timpului, unul în jos spre începuturi și unul în sus spre nemărginirea posibilităților și variantelor inimaginabile?
Istoricul, înarmat cu legi, cu unelte infailibile, cu unități de măsură, cu dovezi directe și indirecte, pretinde că extrage adevărul, realitatea, că poate descrie, înțelege cum a fost, ce au fost și cum au curs oamenii și faptele lor materiale și spirituale la un moment dat. Chiar dacă nu le știe limba, nu le-a simțit ritmul vieții diurne, nu le-a auzit sonoritatea muzicii, istoricul descrie viața lor de acum o mie, două mii, zece mii de ani de parcă ar vorbi despre bunicii săi. Dar despre trăirile, imaginația, pulsul sentimentelor nu ne zice nimic. Istoricul leagă, completează, decodifică cu uneltele sale, după regulile sale și imaginează, da, IMAGINEAZĂ, ce și cum a fost. Totul prin mintea sa, prin experiența sa contemporană.
Artistul este cel care creează din incertitudini alte incertitudini, din păreri, din vise, din himere, alte păreri, alte vise - el sondează dincolo de aparențe, fără unități de măsură (căci trăirea este incomensurabilă), fără aparate, bazat doar pe instinct, pe subconștient, pe această revolt a celor scurși - generații după generații, ce și-au lăsat urmele, ori mai bine zis au urcat în viitorul lor până în prezentul subconștientului artistului de azi. O mișcare stranie, o tindere spre continuitate, venind din trecut semnalele prin subconștientul artistului din present, acesta pipăie variantele lui mâine. Trecutul se ridică prin prezent spre viitor. Iată taina magiei, taina valabilității operei peste timp.
Dacă pentru istoric există perfecționarea uneltelor, acumularea de date, dovezi și teorii, descoperiri și obiecte materiale care pot fi cercetate, argumentate, atunci el se adâncește și călătorește print recut ca prin propria viață.Artistul este obligat să își ceeze tot, să o ia de la început - să pornească geneza, să-și facă stagiile de creștere, să-și creeze coduri și legi și, ca un demiurg, să traseze arealuri sacre, momente de miracol, religii, științe despre Marele Tot, despre Marele Necunoscut viitorul!
Cum procedează artistul? Care îi este calea? Artistul sapă în el, se autodescoperă, se autodefinește, se autoflagelează și se oferă pradă și hrană pentru ceilalți; el apelează la căile subtile ale subconștientului, devine o antenă ce captează energii din spațiu (ori universuri necunoscute), nepermise abordărilor pe calea simțurilor umane. Deci, opera de artă care trece prin secole, indiferent de haina ei sau a timpului când e evocată, este o lecție de viață despre morții ce au creat-o spre a reînvia. Ajungem la ea așa cum a ajuns și artistul prin autoflagelare, prin sondare în subconștient, prin lepădare de realitatea banală, anostă, a tuturor spre a trăi realitatea lui, realitate ce va devein și a noastră prin asumare. Cum tot prin imaginație? Iată o legătură între istoric și artist, probabil singura și poate chiar nici aceasta pe deplin explicată. Căci pentru a imagina ceva trebuie să știi, să vrei, să poți; să trăiești în dincolo de real; deci să creezi o altă realitate, să faci artă! Istoricul trebuie să fie un artist în devenire. Oare așa s-a născut literatura istorică? Dar istoria literaturii?
Căci despre cei ce trag cu ochiul, cei ce se împăunează a fi ceea ce nu pot fi niciodată, nu-i pot numi decât simplu hoți, căci se mint și se fură, ba mai mult își etalează hoția spre hazul general și paguba sufletului lor. Dacă îl au!
Postări
0 Comentarii