Ticker

6/recent/ticker-posts

Patologia a trupului schingiuitor de suflet - Virgil ANDRONESCU

 


Virgil ANDRONESCU

Patologia a trupului schingiuitor de suflet

Artistul trebuie să deguste din toate, până la beție: de la realitate la absurd, de la religie și credință până la extatic. Căci de la nebunie până la genialitate și viceversa se află doar controlul și asumarea propriei gândiri și-a propriilor emoții.

Dincolo de eternitatea morÈ›ii iau în calcul È™i eternitatea istoriei, două dimensiuni simbolice pe care îmi pot fixa cu adevărat credinÈ›a într-o eventuală mântuire. Pot muri liniÈ™tit. Poate împăcat cu mine însumi, dar nu È™i cu demiurgul- aÈ™a cum Platon îl numea pe Dumnezeu! Mă judec întâi pe mine, doar pe mine: pentru a-mi fi recunoscute calitățile, trebuie, mai întâi, să-mi recunosc eu greÈ™elile. Mă obiÈ™nuisem atât de mult cu patimile încât ajunsesem să cred că aÈ™a se manifestă ÃŽnÈ›elepciunea Supremă prin care se conduce lumea. EÈ™ecurile vieÈ›ii personale m-au convins că, întradevăr Dumnezeu e adevăratul călău al acestei lumi, femeia fiind ghilotina sa. Zic asta dintr-o prea mare dragoste pentru cele două entități. O spun din suflet È™i cu mare bucurie că trebuie să facem daruri de trebuință semenilor È™i că numai astfel vom evita tentaÈ›iile È™i ispitele lumii acesteia È™i ne vom dărui cu adevărat pe noi înÈ™ine Lui! Mai repede te vede Cerul decât persoana căreia i-ai făcut un bine. Ideea este că ceea ce faci..., faci pentru Dumnezeu È™i nu pentru oameni. Din ceea ce sunt, nu datorez chiar totul lumii acesteia. 

Poezia reprezintă însumarea sublimului tuturor artelor. Nu e cazul să vedem omul È™i nici omenirea la modul ideal, nici măcar în literatură. Cât despre dincolo de om, prefer plasarea lui Dumnezeu între relativ È™i absolut, numai aÈ™a sunt aproape de o posibilă împăcare... Am auzit că omul È™i-ar fi învins natura. Nimic mai fals, s-a învins doar pe sine! Oare cine È›ine frâiele omenirii, Dumnezeu, omul sau diavolul? Cu cât gandeÈ™ti mai profund la moarte, comparativ cu viaÈ›a cotidiana, È™ansa de a te prăbuÈ™i definitiv în abisuri devine tot mai evidentă. Sufăr de obsesia salvatoarei morÈ›i È™i de teama ucigătoarei singurătăți. Pozitivul È™i negativul, aparent paradoxale. Supremul ÅŸi ultimul gest de iubire al demiurgului față de mine este acela de a-mi da sfârÅŸitul pe care îl merit... De s-ar întâmpla ca pereÈ›ii să nu îmi mai vorbească, nici că aÈ™ mai scrie! Unu, doi, nouă, cinci..., zece, probă de luciditate. Un Iuda inventat de mine, lucid întru trădare È™i remuÈ™cări: cel care mi-a plătit ultimul pahar mi-a dorit sfârÈ™itul. Te-am pierdut din memorie, te vei regăsi în memorii acolo unde pescăruÈ™ii, rotesc unghiuri...  Dramatice unghiuri, tragice sfere! GândeÅŸte cu mintea ta! TrăieÅŸte cu sufletul! DoreÅŸti să faci literatură? La aÅŸternerea pe hârtie fii sincer ÅŸi-i de ajuns. Dacă nicio frază nu depăşeÅŸte prezentul sau numai o singură propoziÈ›ie e sortită posterității, asumă-È›i eÅŸecul, dar nu te îmbăta cu gloria! 

Omul este singura ființă care se poate ascunde în propriul sine, o face atât de bine încât nu-l pot descoperi ceilalÈ›i, oricât de adânc ar căuta. ÃŽl pot afla numai când îi vor simÈ›i veninul de sub limba bifurcată. Voi sănătoÅŸii acestei lumi, voi cei ce vă dormiÈ›i nopÈ›ile, bucuraÈ›i-vă de întunericul lor; eu continui trăirea sublimei sale întunecimi! ViaÈ›a ÅŸi propria-mi moarte nu devin interesante pentru ceilalÈ›i decât în măsura în care atributele respective îi vor afecta în esență ÅŸi la modul absolut pe aceÅŸtia. E minunat să îmbătrâneÅŸti alături de cineva! Când nu ai cu cine, deja eÅŸti mort, ca ÅŸi mort. Åži de va fi să mor ori să trăiesc cândva este pentru că deÈ›in secretul supravieÈ›uiri. Nu vi-l spun, v-aÅŸ dezamăgi încă o dată, complet ÅŸi definitiv! Și-atunci revin pe pământ. Ce ai văzut mai frumos pe lumea asta? Un trup de femeie mai presus decât toate cerurile ÅŸi decât oricare pictură, marmură sculptată ori poezie. Mai presus decât oricare operă de artă creată vreodată. Oricâte pietre se vor ridica împotriva mea, mă voi apăra cu propria viață ÅŸi cu adevărurile numai de mine ÅŸtiute! DorinÈ›a supremă este ca nimeni să nu mă batjocorească vreodată, nici măcar viaÈ›a! Pot înÈ›elege orice fel de trădare, dar mai dureroasă decât a propriului hoit nu-i niciuna mai înjositoare ÅŸi sub demnitatea în care am trăit. ÃŽn viata nimeni nu este perfect, în moarte suntem toÈ›i. 

Gândesc că de câte ori dă de greu omul contemporan acesta își întoarce privirea către trecut, refugiindu-se în el, în melancoliile È™i nostalgiile sale. Nu pentru că atunci a cunoscut binele, ci din lipsa unei viziuni, individuale È™i de mase, asupra viitorului È™i mai ales din teama È™i neputinÈ›a ori voinÈ›a de a se adapta. Necunoscutul îl sperie limitându-i orizontul, nostalgia - ca reacÈ›ie emoÈ›ională, înlocuie aproape instinctiv raÈ›iunea. Trecut, prezent, viitor... Cred că acesta-i sensul raÈ›ional al vectorului aducător de progres, numai în direcÈ›ia asta putem afla un orizont al binelui individual si al societății. Mâini de artist mângâie suflet. Pentru că acum eÈ™ti fluture, nu-i obligatoriu ca înainte sa fi fost vierme. Apropos, am văzut atâtea orori ale biologicului uman, încât întreaga mea existență stă sub semnul acestora ÅŸi al aflării cui aparÈ›in acestea: naturii sau divinității?  

Pentru ca esti fluture, nu trebuie ca inainte sa fi fost vierme, îmi tot zic. Simt nevoia de a lua o pauză din viaÈ›a asta, să-mi pun veÅŸnicia în ordine, ÅŸi-apoi voi mai vedea eu. Dar când îți propui anumite sensuri în viață, până la îndeplinirea acestora timpul pare interminabil. Dincolo de sensuri ÅŸi urmarea acestora, acelaÅŸi timp este infim.Infim È™i interminabil. ÃŽntoarcerea către tine însuÈ›i, în interiorul tău, ca fiul risipitor ajuns la foame ÅŸi apoi întors acasă, recunoaÅŸterea greÅŸelilor chiar cere o schimbare majoră È™i profundă. Umilință ÅŸi iubire, căință ÅŸi iertare, dragoste ÅŸi sacrificiu, reaÅŸezare la locul de unde plecasem. Astfel că viaÈ›a reintră în normal, firescul relaÈ›iei cu sinele. Oricare om merită o a doua È™ansă. ÃŽnstrâmtorarea instaurată în lăuntru-mi încă din frageda copilărie, mi-a fost fost de-a dreptul devastată de câteva suflete întâlnite în anii din urmă. Vai de mine cel care sunt! Dar, mai mult, zic, vai de lumea în care sunt! Ca în fiecare an, încă din adolescență de ÃŽnvierea Mântuitorului, voi fi numai cu mine însumi continuând taifasul cu posesivul Dumnezeu care de fiecare ÃŽnviere mă È›ine numai pentru Sine ÃŽnsuÈ™i. 

Artistul trebuie să deguste din toate, până la beÈ›ie: de la realitate la absurd, de la religie È™i credință, până la extatic. Căci de la nebunie până la genialitate È™i viceversa se află doar controlul È™i asumarea propriei gândiri È™i propriilor emoÈ›ii. Pentru unii, lecÈ›iile vieÈ›ii sunt inutile. Eu, cel puÈ›in încerc lecÈ›ia în sens invers: lecÈ›ia supravieÈ›uirii, chiar dacă È™i zbaterea aceasta e tot deÈ™artă. ÃŽmi pot explica inexplicabilul vieÈ›ii personale numai prin mine însumi; realitatea ( mea ) o aflu ( numai ) în mine însumi. Datorez depășirea propriei condiÈ›ii umane, exclusiv privirii cu ochii-nlăuntru, netrăind vreodată mulÈ›umirea de sine întratât de intens È™i deplin ca în visurile copilăriei. Trăiesc cu speranÈ›a ca în trecerile mele prin viață să pot găsi acel loc fără loc! Poezia, artele ÅŸi credinÈ›a trebuie să fie chemări divine ÅŸi niciodată preocupări duminicale, restul sunt scamatorii. Marele ÃŽnÈ›elept pe care tu îl venerezi, pentru care eÅŸti gata să-È›i dai viaÈ›a te întreabă: - Unde ai vrea să te afli acum, între cer ÅŸi pământ, unde? Raspuns: - La cea mai mare distanță între ele. De la Aldonza Lorenzo ( Maria din Magdala, Magdalena ) la Dulcinea nu-i decât un crâmpei de nebunie ÅŸi de visare. 

Indiferent de concluziile fiecăruia, istoria consemnează naÈ™terea, viaÈ›a È™i moartea. Deci, cu sinceritate recunosc că revelaÈ›ia scrierilor personale îşi are originea în agenezii organice, într-o gravă patologie a trupului schingiuitor de suflet. 


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii