Șotronul cu moartea
Otilia Țeposu debutează târziu cu un volum de poezie, la editura Eikon, cu Aerul din oase. Avem practic o poetă optzecistă care s-a ascuns după tăcere mai multe decenii pentru ca doar acum să ne readucă în atenție creația sa. A publicat în urmă cu mai mulți ani poezie, a câștigat premii dar nu a apărut un volum.
Coperta neagră, asemănătoare unui doliu literar, este sugestivă pentru ceea ce se dezvoltă la interior. Râul albastru mi se pare ideal pentru a caracteriza sinusoidele poetice existente. Titlul Aerul din oase nu mi se pare reușit mai ales dacă îl comparăm cu acel Aer cu diamante al colegilor de generație.
Volumul este o răbufnire, o ieșire din cotidianul negru Nechează în mine caii (Sfârșit, pagina 12) pentru a completa Ce-a mai rămas/ din paradisul pierdut și scurs în noi?/ Un colț de stradă, o cărare/ printre copacii bătrâni.
Imaginile vizuale puternic colorate sunt folosite pentru a exprima stări poetice precum în Banchet ( pagina 17) El, Marele, ne va invita la Banchetul lui:/ să ne ștergem de noroaie, domnilor,/ de rujul de buze,/ de sudoare, de alint, de ziua de ieri și de cea de/ mâine,/ de gestul tandru/ și de gustul remușcării! sau în Acuarelă, Miros de târgoveți și piață plină,/ tomate pocnind de soare și lene, (pagina 19) ori într-o altă Acuarelă – Cerul tot,/ cu norii și lăcașul stelelor,/ încape într-un os de pasăre,/ așa cum marea,/ cu meduze albastre și pești,/ se zbate încă/ în ochiul peștelui mort.( pagina 75).
Uneori poezia sa este de un textualism întârziat, cu reverberențe din Cărtărescu, iar alte ori cunoaște o respirație nichitiană. Vede furnicile care fac nucă pe cărare,/ aude cum suspină alunul lângă gard,/ pricepe zarva păsăretului din frunziș,/ în timp ce lumânarea trupului se va face tot mai/ mică/ și ziua nu se mai termină.( Drușca, pagina 52).Țin mâna întinsă/ și capul ușor plecat înspre stânga./ De la degetul mare și până la ureche/ e tocmai urma mâinilor tale./ De la ochi și până la capătul privirii/ e numai absența ta.(Până la capătul privirii, pagina 46). E un balans, un joc al căutărilor care nu se termină niciodată. El ne arată o inconstanță a substanței poetice și un salt al stării de a scrie poezie.
Metaforele sunt folosite precum buzduganul care sparge porți. Ele lovesc cititorul dar apoi lovitura nu se mai susține poetic ci se pierde fie în textualism, fie în comparații sau descrieri care răsuflă ideea. Este o poezie ca un oftat. Îmi cumpăr pe datorie viața,/ mă împrumut de la ziua de mâine/ și de la un vis pe care l-am avut demult. (Sărăcie, pagina 24). Și dacă nici asta nu se mai poate,/ dă-mi atunci o oră dintr-o altă viață,/ un alt trup, o altă față./ Nu înțelegi că nu mai pot/ să fiu eu? (Rugăminte, pagina 43). În jurul meu a crescut zidul tăcerii/ și al singurătății, precum mușchiul pe copacii bătrâni./ Dacă încerc să-l rup, îmi rănesc mâinile/ de scoarța tare.( Nimic, pagina 49). Mă îmbrac în tăcere/ ca-ntr-o haină de iarnă/ De pe umărul stâng/ mă pândește neputința.(Autoportret de iarnă, pagina 55).
Mai remarc o imagine frumos conturată și puternică Peste copaci cerul/ ca o haină de mătase grea și rece,/ ca umbra unei văi. (Dimineață, pagina 62).
Tema morții este prezentă în tot volumul. Moartea este vinovată, este invitată ori este așteptată. Cred acum că ea știa/ că între noi crește Moartea,/ ca floarea soarelui/ întoarsă doar tot către unul. (Te-aș fi născut a doua oară, pagina 72).
Se încearcă chiar o înfruntare a morții prin joc în ultima poezie intitulată Șotron cu Moartea (pagina 82) un fel de concluzie a temelor abordate. Avem imagini bine conturate stilistic și poetic precum E drept, tu le știi pe toate mai bine,/ săritura ta e mai mare,/ de la o viață, la alta, de la un nimic, la altul... ori Văd că mă ocolești de-o vreme,/ deși îmi port în gât singurătatea/ ca alții osul de pește. Finalul acestei poezii chiar este un motiv de meditație Dar să nu te miri,/ dacă atunci când o să te oprești la mine,/ n-o să mai vezi nici măcar dispreț în ochii mei.// Nu poți să vii cu ceva nou?.
Poate că acest timp al răbdării și durerii nu a fost bun pentru autoare. Poate un debut la timpul lui ar fi fost mult mai relevant. Volumul mi se pare inegal și aflat sub influența prea multor autori. Nu avem un stil ci doar o autoare.
Otilia Țeposu, Aerul din oase, București, editura Eikon, 2019, 86 pagini.
Postări
0 Comentarii