Socrate pe... pereți - Dan HașDean

 

Dan HașDean

Socrate pe... pereți

 

Am trecut pe străduța aceea, nu zile, nu luni, ci ani la rând. O străduță de aproximativ 100 de metri, undeva destul de aproape de centrul Atenei. O străduță pe care nu sunt parcate mașini și nici circulată nu e decât foarte rar. Tot așa de rar cum îți este dat să vezi asta în metropola elenă.

Sunt plini pereții clădirilor, gardurile zidite, paravanele, vagoanele de metrou, stațiile de autobuz de așa-zisul graffiti, sau de inscripții de tot felul. De aceea nu am dat însemnătate inscripției stângace făcută de o mână de neartist dar cu o minte ascuțită. Da, o minte ascuțită chiar dacă nu a scris o idee proprie, ci a citat pe cineva.

Plictisite și sigur enervate de ignoranța mea, sacoșele pe care le car aproape zilnic s-au hotărât ieri să-mi deschidă ochii. Când am ajuns în dreptul clădirii, unde printre ramurile unei flori, sau iedere, sau cine știe ce-o mai fi (sunt la pământ cu botanica, doar vaza am recunoscut-o, având desene cu o motive grecești), erau câteva inscripții. Așadar chiar în acel loc, sacoșele mele brusc devin grele ca plumbul. N-am avut încotro și le-am lăsat să-și tragă sufletul chiar jos pe asfalt (dacă tot nu trece nici o mașină!). Și dacă tot m-am oprit, hai să citesc ce scrie pe perete. Erau maxime ale, sigur nu o să credeți, de aceea am făcut și fotografii, lui Homer, ale lui Euripide, ale lui Horațiu și ale lui Aristotel. Și nu oricum ci în limba engleză. Mi-am șters ochelarii. Eram sigur că vederea îmi joacă feste. Era adevărat. „Leave no stone unturned” (Euripide), „A small rock holds back a great wave” (Homer), „There is a measure in all things” (Horațiu), „We are what we repeatedly do”(Aristotel). „Nu lăsa nicio piatră neîntoarsă”, „O piatră mică poate opri un val mare”, „În toate lucrurile există o măsură”, „Noi suntem ceea ce repetăm mereu”...

Am lăsat intenționat la urmă inscripția din vârful desenului : „I am not Athenian or a Greek but a citizen of the WORLD”

Cam pe când Pericle arăta poruncitor cu degetul cum trebuie reconstruit Akropolis, Socrate construia propriu templu prin înțelepciunea și filozofia lui, (cred că am comis un pleonasm deja, dar las așa), o clădire care se va dovedi mult mai trainică și răzbitoare în timp decât toate coloanele și blocurile de piatră și marmură cărate din Pendelis pe dealul ce reprezenta Atena. Un templu sprijinit pe vârful lui și alte câteva coloane. Una dintre cele mai trainice fiind coloana pe care a numit-o, Platon. O coloană care în timp s-a multiplicat și ea dând alte și alte coloane dintre care una cunoscută și de cei mai neștiutori: Aristotel.

Într-o discuție la o emisiune de cultură (cu adevărat de cultură, nu pseudo), cineva a spus cu regret că Socrate nu a scris nicio operă, și tot atunci a fost contrazis. „Fiecare idee a lui Socrate este o operă”.

Aici, pe peretele acestei case, Socrate afirmă apăsat că el nu este cetățean al Atenei și nici al Greciei ci al lumii. „I am not Athenian or a Greek but a citizen of the world”. A fost o premoniție sau a știut din prima clipă asta? El care a susținut că singurul lucru pe care îl știe e că nu știe nimic.

Cel mai probabil arătam destul de caraghios acolo în mijlocul străduței, lângă o droaie de sacoșe, cu gura căscată pe peretele casei și ochii holbați gata să-mi spargă lentilele ochelarilor, pentru că o bătrână mă ocolește preventiv cu ochii în patru.

Noi cui aparținem? Cărui oraș? Cărei țări? Cărei lumi? Sau măcar aparținem cuiva? Noi aparținem măcar propriului Ego? Și dacă aparținem cuiva ce suntem? Nu cumva sclavii acelui „Cuiva”? De unde începem și unde ne terminăm? Ce ne aparține doar nouă din ceea suntem? 

Astăzi am avut drum tot pe acolo. E o scurtătură spre casa mea. În capătul străduței m-am oprit pentru câteva clipe. Am plecat pe o alta ocolitoare. N-am mai îndrăznit să sparg liniștea acelui loc sacru, creat stângaci pe peretele casei. Cred că din cauza asta nici mașinile nu staționează și nu circulă pe acolo.

Atena 24 aprilie 2015.