Trupa de rock Îngeri și Corbi lansează videoclipul piesei „Infectat”, abordând o realitate dificilă a societății moderne



Trupa de rock alternativ Îngeri și Corbi din Transilvania a lansat recent videoclipul piesei „Infectat”, o producție care aduce în prim-plan o temă sensibilă și actuală: lupta cu o realitate dificilă și uneori dureroasă a societății contemporane.

Videoclipul spune povestea unei fetițe care crește într-un mediu tensionat, marcat de certurile frecvente ale părinților. Singurătatea, neputința și suferința devin subiecte centrale ale clipului. Într-un moment simbolic, ea primește de la solistul trupei un felinar cu puteri supranaturale, care o ajută să le arate părinților adevărata ei stare și realitatea în care trăiește.

Prin această producție, trupa își propune să schimbe percepția asupra culturii rock din România, adesea asociată cu imagini negative, și să sublinieze importanța conștientizării problemelor sociale.

Formația de rock alternativ, înființată în 2021, este cunoscută pentru abordările sale introspective și pentru modul în care integrează teme sociale și emoționale în muzica lor. Cu un sound ce rezonează cu vibrațiile nu-metal și post-grunge ale anilor 2000, trupa îmbină riff-uri dense de chitară, ritmuri conturate și voci care transmit emoție și sens.

Albumul de debut, intitulat „Azilul Sufletelor”, cu cele 11 piese, este disponibil pe toate platformele digitale. 

Cel mai apropiat concert live al trupei va avea loc pe 7 mai, la Legend Pub din Iași, unde vor împărtăși scena cu formația Luna Amară.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii