Poezii

Diana - Iuliana CIUPERCĂ

Dresoarea de lacrimi trebuie să fi fost cândva bărbat.
Ei nu plâng niciodată.
Sau nu de față cu noi.
Prea mult orgoliu strică.
Eu și sufletul meu am hotărât să căutăm pe cineva ca noi.
Nu neapărat să plângă, dar să știe să plângă.
E atât de greu să arăți că ai o părticică sensibilă?
Aștept una, două, trei lacrimi.
Îmi aprind cu chibritul nerăbdării una, două, trei speranțe.
N-aștept să se stingă.
Speranțele rămân, doar visele se mai sinucid uneori.
                                                                                                                                                                    *

Suntem bine acum?
Am crescut?
Suntem oare oameni mari?
Dacă acceptăm să ne deschidem în fața celorlalți,
suntem mai mult decât fericiți.
Am reușit?
Mă-ndrept spre cer cu viteza sunetului,
prind luna,
și mă topesc.
Sufletul îmi curge printre stele și e o ploaie de fericire.
Să se fi transformat prologul lui in epilog?