Una candela, O lumânare

Luca CIPOLLA

Una candela

Tremo all'idea della porta,
credo di non poterti più sollevare
ma almeno
non fingo più di mangiar mosche
nel sogno del padre..
sai, a volte
manco di rispetto
ad ogni stato di coscienza
quando leggo nel tuo volto
la sofferenza,
tu sei una flebile candela
che più si spegne
più in me accende luce.

O lumânare

Tremur la ideea porții,
cred că nu mai pot să te ridic
dar cel puțin
nu mai simulez că mănânc muşte
în visul tatălui..
câteodată, să ştii,
lipsesc de respect
la fiecare stare de conştiinţă
când citesc în chipul tău
suferinţa,
tu eşti o lumânare slabă
ce cu cât se stinge  
cu atât în mine aprinde lumina.



Viva particella

Mi butto nella mischia
dimentico della Tua presenza
e rimango solo..
uno shock elettrico affligge le mie vene,
scende una lacrima
ma nella polvere poi
un raggio di sole
ricorda ch'io pure son viva particella
eternamente custodita e non pigiata
tra le Tue dita
piene di luminoso amore
così
non mi posso trattenere dal lasciarmi
cadere sul cuscino di piume
d'un lieve respiro
e dall'addormentarmi
poco a poco,
poco a poco..
Grazie.

O particulă vie

M-arunc în luptă
uitând de prezenţa Ta
şi rămân singur..
un şoc electric mâhneşte vinele mele,
coboară o lacrimă
dar în praf mai târziu
o rază de soare
îmi aminteşte că şi eu sunt o particulă vie
veşnic ocrotită şi nestrivită
între degetele Tale
pline de iubire luminoasă
astfel încât
nu mă pot abţine să nu mă las
căzut pe perna de pene
a unei răsuflări moi
şi să nu adorm
puţin câte puţin,
puţin câte puţin..
Mulţumesc.


Il folle

Qual seme di mela
disgiunto
dalla polpa,
viso d'aquila tersicorèo
è il folle,
acqua pura,
vive nella sua stanza
anni addietro,
pigramente ucciso
da ricordi assassini.

Nebunul

Ca pe un sâmbure de măr
detaşat
din pulpă,
chip de vultur al Terpsihorei
e nebunul,
apă curată,
locuieşte în odaia lui
cu ani în urmă,
leneş omorât
de amintiri ucigaşe.


Madre permeata di gioia (Anandamayi Ma)

Prima di venire al mondo
ero la stessa,
da bimba pure
e divenni donna..
sempre la stessa.
Lo specchio
chiaramente
rimandava i miei silenzi
così stavate a bocca aperta
ed imperturbabile io,
cosciente che
se tutto è Atman
nessun'arma può trafiggere l'anima,
né parola o confine tra me e voi
- che mai siam nati
e mai periremo -
può separarci dall'io perenne
del soffio vitale
che ci accomuna.

Mama plină de beatitudine (Anandamayi Ma)

Înainte de a veni pe lume
eram aceeaşi,
când eram copilă de asemenea
şi am devenit femeie..
tot aceeaşi.
Oglinda
clar
înapoia tăcerile mele
astfel rămâneaţi cu gura deschisă
şi imperturbabilă eu,
conştientă că
fiindcă totul e Atman
nici o armă nu poate străpunge sufletul,  
nici un cuvânt sau hotar între mine şi voi
- ce niciodată nu ne-am născut
şi niciodată nu vom pieri -
nu ne poate despărţi de eul veşnic
al suflului vital

care ne uneşte.