Proze scurte inspirate din arealul misterios al Bărăganului brăilean, literatură pentru copii şi adolescenţi, cam în aceeaşi notă de ludic şi reliefuri simbolice, cu certe repere dintr-un spaţiu al verosimilului, pe linia epicului obiectiv, cu antecedente biografice explicite, ca de- altfel şi în celelalte cărţi semnate de poetul şi prozatorul Cătălin Lungu: „Un canguraş prin oraş”, „Norişor”, „Pescăruşul Tomis”, „ZooAlfabet în rime”, „Muguri de brad” şi „Când din rădăcini cresc aripi...”
„Salcia lui Mihai”, povestirea care... deschide volumul, evocă vremuri demult apuse, pe o legendă despre naşterea oraşului de la mal de Dunăre, IBRAILA, cu istoria sa zbuciumată, raia turcească secole de-a rândul, aflată în aria de interese politice a două mari Imperii, Turcia otomană şi Rusia ţaristă; Brăila, cu configuraţia sa urbană de forma unui generos arc de cerc, care creşte concentric cu o salbă de străzi, de la Dunăre la Dunăre, desen urbanistic inedit, pe care-l mai au doar oraşele Giurgiu şi Odessa, porturi la Dunăre sau la Marea Neagră, făcut după planurile şi „poruncile” generalului Kiseleff.
Chipul Brăilei cu Centrul vechi amintind şi astăzi de stradalul medieval, în care domină o bisericuţă creştină, fostă geamie musulmană, imagine „desenată” melancolic, cu accente evocatoare expresive; „Privit de sus, oraşul Brăila închipuie tainic imaginea unei imense sălcii, care îşi pleacă cu dor ramurile pe malul fluviului” (Op. cit., pag. 16).
Cea de-a doua povestire, „Orologiul”, rămâne tot în spaţiul sentimental al prozatorului, din zona imaginativului, manierist prin insistenţa detaliilor, pe un registru stilistic, care ţine mai mult de elocvenţă decât de imagine, ca o himeră, ca un joc de umbre şi lumini, cu frisoane epice în forţarea firescului. Un „Ceasornic” monumental amplasat în Parcul central, ca o emblemă culturală, cu o simbolistică uşor desuetă de... Tour Eiffel, trecut prin „furcile caudine” ale contestării, ca să devină apoi emblemă edilitară: „Una dintre cele mai reprezentative construcţii din Piaţa Traian, ... Ceasul Public, realizat în 1909 de praghezul Carol Sakar..., o piesă de mobilier urban construit în stil baroc, fiind un monument unic în România...” (Op. cit., pag. 21).
Dar şi o altă emblematică pecete de identificare, una umană, statornicită după alte reguli, după alte norme şi după o altă morală, plauzibile după legi anacronice, uneori, ale seismelor Istoriei Universale... naţionalităţi unite, nu prin elemente comune, ci prin diferenţieri aparent inseparabile, turci, greci, evrei, ţigani, slavi...: „Această corolă eterogenă şi totuşi, prin timp, atât de omogenă, a îmbogăţit societatea vremii, cu rafinamentul său... cu obiceiurile şi tradiţiile sale, cu moştenirea culturală şi spirituală pe care familile lor au purtat-o din generaţie în generaţie” (Op. cit., pag. 22-23).
„Hipodromul”, cea de-a treia povestire, este alcătuită din crochiuri epico-lirice încărcate sentimental până la limita unor simbolice rememorări... tot despre Brăila şi identitatea sa nostalgic-memorialistică, pagini de-o acurateţe stilistică în care plasticităţile lexicale pendulează între metafora cu fior nostalgic şi acute în presto allegro de „bijuterii” semantice: „Dincolo de Bariera oraşului, în spatele unei strânsuri de arbuşti care stau înghesuiţi, ţinându-se cu crengile după umeri, fiind parcă într-o horă perpetuă, roua dimineţii stăpâneşte efemer peste vechiul Hipodrom de cai” (Op. cit., pag. 33), cu aerul romantic al unor compuneri de elevi eminenţi.
De data aceasta, o altă „istorioară” despre Brăila, cu Hipodromul din apropierea Parcului Monument, construit în 1903, şi cursele de cai, spectacolul de elită al protipendadei portului dunărean, din perioada sa cosmopolită şi cea mai prosperă, când, între cele Două Războaie, aici, „...la Brăila, la tanti Elvira!”, se stabilea preţul grâului pentru Europa; dar era şi leagănul muzicii de calitate, „mica Vienă”, cum i se spunea măgulitor Brăilei, iar brăilenii melomani erau gratulaţi orgolios „napolitanii de la Dunăre”. Din păcate, după Război, cu un alt regim politic, „acest gen de activitate era poate prea rafinat..” (Op. cit., pag. 35), iar hipodromul de cai a fost desfiinţat în 1962, pentru a se construi un cochet cartier de blocuri.
Ca o particularitate stilistică, în fiecare povestire, prozatorul Cătălin Lungu... „introduce...” o altă „poveste”, ca un intermezzo epic, pe aceeaşi „linie melodică” dar cu „variaţiuni”, în care virtuţile sale de narator pun în cumpănă realitatea textului iniţial cu textul altei realităţi, ca cea venită din copilăria personajului Codruţ, din vremea fericită când, împreună cu bunicul său, asista la acele curse de pe hipodrom, urmărindu-l pe Haiduc, calul său favorit...
„Grădina obştească”, cea de-a patra povestire, păstrează acea aură de reper civic şi de emblemă definitorie pentru Brăila, Grădina Mare, un parc de mici dimensiuini dar încărcat de istorie: Castelul de Apă, construcţie înaltă de 35 de metri, ridicată în 1912, sau labirintul de hrube, construite de pe timpul turcilor. Şi, din nou, un alt interludiu cu liniştea molcomă a doinelor Bărăganului tulburată de... „torentele” legendarului Terente şi de acorduri uşor... păcătoase ale sloganului uşuratic... „La noi la Brăila... / Se vinde plăcerea cu chila!”
„Otis tarda”, a cincea povestire inspirată de... „legenda avicolă” a Bărăganului, cuvânt de origine cumană (vârtej, vifor, furtună), dropia, metafora-simbol a întinderilor aspre ale ciulinilor câmpiei de sud-est, „otis tarda”, în limbajul biologilor, subiect de literatură într-o altă... „reţetă”, în afara celei din bucătăria delicateselor vânătoreşti, care au dus la exterminarea ei şi „De atunci, dropia refuză să se întoarcă. Ne-a lăsat spre aduceri aminte doar câteva poveşti despre delicateţea ei...” (Op. cit., pag. 55).
„Pântecele dintre ape”, penultima povestire, modifică abrupt aria tematică a cărţii domnului Cătălin Lungu prin frisoane epice, cu pagini dramatice din rezistenţa împotriva unei ideologii aberante, cu torţionarii care au anihilat, prin violenţă, acoperită de lozinci şi ipocrizie fardată cinic, elita clasei politice româneşti interbelice.
Şi o poveste paralelă despre naşterea Insulei Mari a Brăilei, pământul dintre ape, într-o dramatică jertfă, când deţinuţii au apărat cu trupurile lor digul ameninţat de pericolul apelor învolburate şi au salvat cele 70.000 hectare de pământ roditor.
„Chinovia”, ultima povestire, de inspiraţie religioasă, aminteşte despre o mănăstire de obşte, chinovie, ctitorită de domnitorul Matei Basarab în perioada 1636-1637, la Măxineni, la confluenţa râurilor Siret şi Buzău, în judeţul Brăila. Remarcabilă este şi de data aceasta povestioara paralelă, „Acvila cruciata”, cu o întâmplare de demult, când Brăila era raia turcească şi, ca şi acum, în epoca nefastă a unui alt terorism religios care ameninţă Europa, se pare că ar fi nevoie de o altă Cruciadă.
„Povestiri din vremea dropiei...”, o carte adresată copiilor şi tinerilor, pe care scriitorul Cătălin Lungu îi protejează de violenţa prezentului prin poveşti de altădată, în care lupta dintre rău şi bine era finalizată prin victoria BINELUI.
Postări
0 Comentarii