După ce, în cele două volume de versuri, autorul ni s-a descoperit ca un poet delicat, cu suavităţi sentimentale neaşteptate, iată că această scriere epică reuşeşte să ne arate o altă faţetă a puterii de creaţie a sa.
Pentru că, deşi proza scurtă a scriitorului Dumitru Barău, un fel de rememorare delicată şi reparatorie, fragmentează oarecum amintirile autorului, cel care a trăit direct întâlnirea cu Fata cu ochii verzi, a avut o discuţie serioasă cu Moş Tănasă, ori a fost un fel de martor la o întâmplare Într-o vară, într-o gară, totuşi ea vine în faţa cititorului ca un fel de oglindă care-l obligă şi pe acesta la introspecţii, întrebări existenţiale şi reflecţii. La urma urmei, fiecare am trăit la un moment dat anumite întâmplări, cărora nu le-am dat atenţia cuvenită, lăsându-le să plutească prin pâcla timpului. Şi deodată, Dumitru Barău, prin acest volum, trezeşte nevoia noastră de a întreba şi de a găsi unele răspunsuri.
Într-o construcţie literară în care arhitectura epicului îşi aşează fundamentul pe o psihologie specială, ce porneşte de la calitatea de profesor cu atâţia şi atâţia ani la catedră, cititorul întâlneşte amintiri personale ale autorului, expuse la modul sobru, învăluite în nostalgia regăsirilor. Oricare om poate simţi la un moment dat atracţia magnetică izvorâtă din prospeţimea unor ochi ce depăşesc starea de precaritate a unei vânzătoare de peşte şi care îşi plimbă sub draperiile strălucitoare visele neîmplinite încă: Mi-ar plăcea, dacă ne vom mai întâlni vreodată, să vând vise (Fata cu ochii verzi, p. 21).
Dar poate fi alături şi de prozaicul navetist Ilie cel care nu era nici ţăran nici muncitor, deşi încerca să le facă pe amândouă (Navetistul, p. 41). Nici neîmpăcatul amiral, cel care, în pesimismul său,conchide că viaţa a făcut ce-a vrut cu mine (Profesorul, ateul şi rugăciunea, p. 46), om aflat sub tratament ca şi profesorul, cel care a găsit calea uşurării necazurilor Fă, domnule, o rugăciune înainte de a te culca! (idem, p. 48) nu sunt tipologii neîntâlnite cotidian.
Însă, felul în care Dumitru Barău foloseşte arta portretisică sau chiar numai simpla descriere a unei situaţii, aduc în prim plan personajul respectiv şi îi fixează o existenţă definitivă în memoria cititorului.
După ce ai citit această carte, cum să mai poţi uita chipul lui moş Tănasă Are 82 de ani, dar nu-i dai vârsta. Faţa-i alungită de greutăţile timpului mai păstrează în obraji o culoare rozie, izvorâtă din prospeţimea aerului curat de la ţară. (Moş Tănase, p.22), îmbrăţişarea dintre Daria şi Mircea-Grecu Părul ei negru şi încă umed, care îi acoperise în întregime faţa, se răsfirase pe pieptul lui muşchiulos, pe care se odihnea capul ei, încălzit şi protejat de palmele lui mari, cu degete lungi (Racul, p.32), ori al vânzătoarei de peşte un chip frumos, cu nişte ochi mari şi verzi, care încercau un zâmbet reţinut, când îmi vorbea.(Fata cu ochii verzi, p. 14)? Chiar Nicolae şi Ema din povestirea Casa umbrelor vor intra ca tipologii umane în lumea cititorului, după ce acesta i-a cunoscut prin intermediul autorului. Pentru că, reîntoarcerea acestora la casa părintească, în care au rămas doar umbrele, cele care apasă cu stăruinţă asupra hotărârii pe care trebuie să o ia cei doi fraţi creează o mare nehotărâre.
Casa părintească nu se vinde!? Iată dilema trăită de Nicolae şi sora sa Ema, acum la reîntoarcerea în aceste locuri. Câţi dintre cititorii acestei povestiri nu vor fi trăind aceeaşi criză existenţială stăpânită de amintiri şi umbre? Şi câţi vor fi având, ca Nicolae, tăria de a lăsa totul în urmă, plecând mai departe cu spinarea împovărată de amintirea umbrelor: Cu aceste gânduri Nicolae făcea pasul înapoi, întorcând spatele trecutului (Casa umbrelor, p. 198), ca un om conştient de faptul că fiecare devenim, rând pe rând, o umbră Umbra mea / Mă urmăreşte oriunde / Până la capătul lumii / Care nu-şi poate vedea umbra(cop. 4).
Desigur că trebuie remarcat talentul de povestitor a lui Dumitru Barău evidenţiat prin jocul cuvintelor dintre personaje. Într-o analiză psihologică de mare fineţe, un dialog scurt, ca pasele unei mingii de ping-pong, conduce desfăşurarea povestirilor, într-un pas alert, spre un final surprinzător uneori.
Casa Umbrelor un volum de proză scurtă cu care autorul său, Dumitru Barău, ne ispiteşte în lumea întâmplărilor sale cu bucuria unui amfitrion, care se simte împlinit atunci când primeşte în paginile creaţiei sale oaspeţi dragi.
revista Litera 13, nr 8, p.15, octombrie 2016
Postări
0 Comentarii