Ticker

6/recent/ticker-posts

LA PLOP

Vergil MATEI 

Nu aÈ™ fi crezut niciodată că plopul din valea secată a Râmnicului, reper pentru noi, cei din MărtineÈ™ti în drumurile  aproape zilnice către viile de peste gârlă sau la Malu Negru este cel mai înalt copac din lume. Nici cel mai umbros. Nici cel mai  Ã®nÈ›elegător. Și, totuÈ™i, bătrânul plop în care noi, flăcăii ne pierdeam vara ca într-un labirint, purtaÈ›i pe grumajii vânjoÈ™i ai crengilor, în care ascultam cântec de turturea È™i È›ipăt de prigorie, È™i unde tremurul subÈ›ire al frunzelor se îngâna cu adierea mătăsoasă a plapumei de răchită din coasta malului din deal de la Marinescu, este copacul cel mai înalt, cel mai umbros, cel mai înÈ›elegător. Deasupra lui nu se poate înălÈ›a nimic altceva decât dragostea noastră.

Plopul este, fără doar È™i poate, pentru fiecare dintre noi, cei din MărtineÈ™ti, copacul  cel mai. Sigur, eu È™tiu că  un anume copac, dintr-un alt loc poate  să  se înalÈ›e la cer cu câteva zeci de metri mai mult decât plopul nostru. Dar acela este un simplu copac, un simplu arbore. Asta pentru că numai în plopul nostru atât soarele cât È™i luna iÈ™i dau întâlnire pentru a-È™i împleti pletele de argint subÈ›iri, uitând parcă să-È™i  mai ia la revedere. Despre toate acestea È™tiam numai noi, copiii, care în drumurile noastre ne opream, negreÈ™it, măcar pentru câteva clipe, la umbra lui. Plopul se apleca peste bucuriile È™i necazurile noastre, își scutura frunzele - semn că ne înÈ›elegea!

Gândesc că, sub plop, rădăcinile-i se adapă dintr-un izvor cu apă vie, de viață, pe care nu-l va putea smulge nimeni din loc, pentru că el ne îmbrățișează pe toți.

…La umbra plopului nostru albit de lumină  am învaÈ›at că veÈ™nicia ne aparÈ›ine…

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii