Lucia PĂTRAȘCU
Epigramist, ziarist, poet, membru al Cenaclului Literar „Mihail Sebastian” ÅŸi al Cenaclului UmoriÅŸtilor „Åžtefan Tropcea” din Brăila, Vasile Mandric a publicat alte patru cărÅ£i: „Eli lama sabactani” (2001), „SpaÅ£i răsturnat” (2014), „Sonete” (2015), „Aventura secundei” (2016).
Volumul de versuri Sonete sub acoperire, semnat de domnul Vasile Mandric, publicat la Editura Istros –Muzeul Brăilei “Carol I”, Brăila, 2015, cuprinde în cele 64 de pagini un melanj de poeme, toate îmbrăcate în haina sonetului. Sigur că titlul cărÅ£ii ne suscită o oarecare curiozitate. Sonete…sonete…Dar de ce sub acoperire? Apoi, desluÅŸim taina. AÅŸa cum spuneam ÅŸi altădată, acest creator cu dublă personalitate lirică, (doar îi cunoaÅŸtem deja spumoasele epigrame, alături de graÅ£ioasele ÅŸi, totuÅŸi, impetuoasele sonete!), se preface a se juca aici, însă temele abordate au o rezonanţă adâncă.
Nu ÅŸtiu cum fac unii condeieri, dar se învârt mereu în jurul unor coordonate temporale, mai ales atunci când în viaÅ£a lor, la fel ca poetul Vasile Mandric au agonisit, …aÅ£a trecutului, în câteva gheme” (Ascultarea tăcerilor, pag.41), aÅŸa cum spune autorul însuÅŸi. Åži astfel, acoperindu-ÅŸi versurile sub umbrela unui Sonet, pana autorului strigă…Strigă, în primul rând, după Timpul ce plănuieÅŸte să-i încurce cărările. Ca într-un “joc în doi” (inegal, desigur!), autorul intră în ÅŸotronul timpului, conÅŸtient fiind, totuÅŸi, că el, omul, va fi marele perdant: “Mileniul o să vină pentru unii, / Căci Timpul oarecum e foarte lung / Åži-n focul meu, de-acum se sting tăciunii.” (Simfonia timpului, pag. 45).
Cu o interioritate purificată prin înÅ£elepÅ£irea venită odată cu trecerea anilor ÅŸi cu unele posibile împiedicări de pas, neaÅŸteptate ÅŸi nevoite, autorul spune: “Cum toată viaÅ£a-aproape mi s-a scurs” (Scrisorile, pag 17), “Iar anul meu încape-n săptămână” (De ce?, pag. 16 ), “Căci iarna a sosit de mult la tâmplă / Åži-am cam umplut caietul de poeme” (Căutări, pag. 55). Iată de ce poetul Vasile Mandric simte dureros comprimarea timpului rămas, după ce îşi recunoaÅŸte o viaţă plină de trudă, în care, ca un meÅŸteÅŸugar autentic, a măsurat slovele: “Tot blestemând speranÅ£ele pustii / Himere-arzând cu smirna din căţuie” (Remember, pag. 33), a ales modele: “De ce scriu eu sonete precum Haine, / Ca Goethe fac catrenele sprinÅ£are…” (Sonet de decembrie, coperta IV), a întocmit croieli: “Am scris o viaţă, parc-am tras la ham…” (Rost, pag. 49), a tăiat ceea ce nu i s-a părut promiţător: “…Versurile gem ÅŸi plâmg a pustiu, / Prin poeziile aruncate la coÅŸ.” (EboÅŸuri, pag. 15) ÅŸi a sfârÅŸit prin a-ÅŸi publica volumele de poeme.
A făcut toate acestea pentru a izvodi frumuseÅ£i rimate, urmându-ÅŸi chemarea: “…Cuvântul mă strigă ÅŸi vreau să-i răspund…” (ViaÅ£a, pag. 10), asumându-ÅŸi totodată menirea de a se păstra în rândul celor hărăziÅ£i cu meÅŸteÅŸugul scrisului: “Am vrut ca Nemurirea să mă coasă / Cu-acest Sonet, când plec în altă lume!” (Adagio, pag.13). Pentru că a trecut ÅŸi trece încă prin viaÅ£a creaÅ£iei ca printr-un labirint al încercărilor: “Iată vine Toamna ÅŸi sunt obosit / SperanÅ£a trece mai rar pe la mine…” (Anotimp, pag. 31), încercări incitante, unele ÅŸi istovitoare, altele: “ÃŽntr-un catren mai flutur o-ntrebare, / Ca să-mi ascund durerea în cuvinte.” (Sonetul de seară, pag. 20), care, la un ipotetic bilanÅ£ al unora, ar putea părea suma unui eÅŸec literar, concluzie eronată, ce va conduce către lehamitea autorului: “Când barca de-acum o ia în derivă, / Cuvintele-n gură au gust de colivă…” (EboÅŸuri, pag. 15).
Dar poetul Vasile Mandric are perseverenÅ£a unui creator care ÅŸtie ce face ÅŸi, mai ales, cum face: “Azi prietenul Sonet mi-a dat un rost, / DuÅŸmanii-s orăviÅ£i cu-al lor venin, / Că-n umbra de sonet am adăpost.” (Prietenul ascuns, pag. 27), iar temele poemelor sale sunt diverse: ori este vorba de atitudinea socială, ori întâlnim adevărate dedicaÅ£ii adresate personalităţilor literare (Eminescu, Ovidiu…), ori un fel de ÅŸarje amicale cu care se implică în jocul parodiilor din revistele de specialitate. Nu-ÅŸi uită nici colegii de cenaclu! Deasupra tuturor acestor teme este propria existenţă, trecerea timpului ÅŸi nevoia intrinsecă de a crea. O poezie proaspătă, scrisă cu lejeritatea unui om care face haz de necaz, acceptând ideea că, în definitiv, toÅ£i suntem trecători.
Domnul Vasile Mandric este un poet care are proprietatea cuvintelor împletite în patima scrisului: “Poezia peste mine-a fost stăpână / Chiar de copil eu slugă-am fost ÅŸi rob, / ÃŽn mine a pătruns ca un microb / Åži toată viaÅ£a acolo o să rămână.” (Testament, pag. 32). Făcând o profesiune de credinţă din dragostea pentru cuvântul scris, poetul emite o adevărată declaraÅ£ie patetică: ”Când anii trec ÅŸi zilele-s frumoase, / De-Å£i laÅŸi Trecutul să se ducă-n pace, / Cu veÅŸnicia clipelor te coase, / Mai vine un an, cu altul vine, vine / Când Timpul mă va prinde-n patru ace / Ai să-Å£i aduci aminte ÅŸi de mine.” (Aniversare, pag. 11).
Felicitări, Domnule Vasile Mandric, sănătate şi zbor uşor pe aripile versului!
0 Comentarii