Ticker

6/recent/ticker-posts

De vorbă cu pereții

Vergil MATEI

Revăd însemnările. Frânghia gândurilor negre îmi sufocă sufletul.... Ce cuvinte să aduni pentru a descrie un cimitir mort? E prea simplu să spun că vântul și ploaia au spălat până și numele morților de pe cruci,că, în cimitir, acum, în acest anotimp bolnav de sete nu poți vedea o cruce din cauza bălăriilor... În fața unei fântâni moarte rămân sărac de-a binelea. Despre un izvor nu poți scrie, fără ca gândul să nu te ducă la alte izvoare, al vieții, în primul rând.

...Ies în drum, un drum al nimănui, dar cărările gândului nu duc nicăieri. Ce poți scrie altceva despre un drum în câmp, decât să-i îmbraci marginile în troscot prăfuit, să-i blestemi făgașurile noroioase sau să-l faci să plece urechea la vorbele mute ale țăranilor ce merg, știu ei unde, lăsându-și hățurile pe mâna cailor, noaptea? ...Stau față în față cu un perete. Unul singur. Cândva, zid de biserică. Și câte gânduri nu găsești încrustate în zidul casei-caselor dintr-un sat. Rămân iarăși cu sufletul gol, căci, cu
un singur zid ce stă să cadă, cu o parte din gândurile sfinților mutilați nu se mai poate înălța o biserică.

...Un cimitir mort. O fântână secată. Un drum fără făgașuri. Un acoperiș spart de biserică proptit într-un zid infirm. Asta-i tot ce a mai rămas din ceea ce cândva, între Osmanu și Urleasca a fost un sat: Morotești.

Litera 13, nr.9 , ianuarie 2017, p.6

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii