Ticker

6/recent/ticker-posts

LIBERTATE – A FI SAU A NU FI!

Angela BURTEA

Ne-am născut într-o secundă a unui an oarecare, ce a devenit, pentru mai târziu, punct central al existenței noastre. S-au bucurat părinții și alte rude binevoitoare de venirea noastră, lăcrimând de-atâta împlinire, și-au lăsat să-i acopere nesomnul pentru a surprinde ursitoarele ce aveau să bolborosească la capetele noastre. Au zâmbit în taină, gândind la bătrânețe, ne-au văzut, din prima clipă, geniile existenței lor, apoi au început travaliul creșterii.

Niciun alt pui nu-i atât de plăpând ca puiul de om! Crescut după buchea cărții sau după învățăturile înaintașilor, am deschis ochii privind către albastrul senin de pe chipul mamei și-am început a zâmbi îngerilor. Am întins mâinile spasmodic, prinzând cu strășnicie degetul părintelui drag, după care i-am prins întreaga mână, altminteri muream fără drept de apel, iar mai târziu, peste ani, ne-am eliberat de strâsoarea devenită nefuncțională.


Dintr-odată ne-am  simțit prea mari și-am dorit să profităm de libertate! Am trăit cu impresia bolnavă că libertatea ne aparține. Și-am ieșit în iureșul nestăvilit al tinereții pe poarta casei, crezând că adevărata viață este dincolo de ea. Ne doream să mergem în mijlocul lumii dezlănțuite, fiindcă obosisem privind spre  desfătarea altora, de la distanță. Ne-am lăsat uneori copleșiți de-atâta vervă, imitând, pentru a fi în ton cu mulțimea de lângă noi, și-am uitat a trăi.

Ne-am continuat viața, împrumutând unii de la alții, uitând să fim noi înșine! Privind în urmă, vedem cu ușurință amprentele strămășilor noștri, care n-au făcut altceva decât să modeleze boțul de carne, din prima secundă a vieții lui. De-am întins mâna spre tulpina unei flori, care ne atrăgea prin coloritu-i izbitor de frumos, am fost opriți, fiindcă distrugeam spectaculosul, magnificul din jurul nostru. Dacă am încercat să eliberăm gâtul cățelului din lanțul proprietății, am fost opriți și certați. Acela nu era decât un animal, care trebuia să-și merite resturile noastre alimentare, pentru a păzi mai bine, cu mai multă strășnicie. De-am zâmbit și-am întins mâna către un om care nu făcea cinste rangului, am primit observații și ni s-a cerut să fim pretențioși.

Ne-am trezit muncind pentru ceea ce-am primit pe gratis de la ai noștri! Și-am fost bucuroși când am intrat în câmpul muncii. Priveam satisfăcuți peste banii noștri cei dintâi și zâmbeam spre foșnetul mătăsos și atrăgător, care ne înlesneau satisfacea unor plăceri atât de mult așteptate. Și-ntr-o clipă am fost opriți: Banul trebuie chivernisit! Aici se ascunde un meșteșug – al facerii și al distrugerii- depinde cum îl deprinzi! Și-am tăcut, luând aminte!

Am adunat mai mult decât ne-a trebuit, nerealizând, la timp, că ce-i prea mult strică și ce-i prea puțin, nu e de-ajuns! Și-așa a-nceput chinul, trăirea vieții! Am calculat, am cumpărat și am vândut, iluzii cel mai des, ne-am înțesat casa și sufletul cu mult și multe, devenite deșeuri mai târziu, am alergat după titluri nobiliare, vremelnice și deșarte apucături.

Viața – instrument viu, palpabil, încărcat cu iluzia libertății! Ne-am bucurat ca proștii, crezând că am apucat pe Dumnezeu de picior, ieșind în lume. Vax! Am uitat să fim noi înșine, pozând cel mai des în ceea ce n-am putut fi toată viața. Am trăit după dogme și canoane, cât să dea bine, am stat drepți chiar și-atunci când trebuia să ne scărpinăm în urma unei pișcături de muscă, beată și tâmpită muscă, zicând că trăim liber, în libertate. În ceea ce mă privește, am reușit să fiu eu, doar eu și nu imitația altora, atunci când superiorii mei făceau glume. Mă uluiau de fiecare dată chiotele cohortei și-mi permiteam adesea să râd, când ceilalți tăceau.
Cine mai crede că trăiește în libertate, s-a născut pentru a trăi visând, iar eu mă înclin visului său, cu puterea  de a zâmbi interiorului meu!

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii