Schimbare

Al Francisc

Cu timpul urma să mă îndoiesc de mine însumi. Afară ploua cu găleata, vreme în care eu mă refugiasem în interiorul magazinului și îi priveam prin geam absolut mulțumit pe cei aflați afară,murați până la piele și incapabili să își fi găsit un refugiu în timp util.Ar fi trebuit să fi ieșit afară și să le fi întins bunăvoința mea deasupra capului și să îi fi salvat de la diluviu. Dar nu, preferam să îi urmăresc din interiorul magazinului și să mă descopăr chiar și pe mine într-o astfel de plăcere.
Cei care intrau înăuntru păreau să fie tot mai apropiați de o stare lichidă,fără să reușească să schițeze nici măcar un zâmbet.

Dar ploaia încetă la fel de brusc precum începuse, lăsând totul în dezordine. O vânzătoare mă întrebă dacă vroiam să mă ajute cu ceva, frumoasă ca îngerii din ceruri.I-am spus că un și cred că am reușit să schițez chiar și un zâmbet.Pe care mi-l înapoie îndoit cu subânțelesuri. Și zău că ar fi trebuit să îi dau întâlnire. Îi urmăream linia pieptului,curios să aflu dacă purta sutien. Ea îmi ghici întrebarea din priviri și își sumeți sânii, curioasă să vadă ce avea să urmeze.Dar nu mai avea să urmeze nimic.

Am ieșit afară ca autobuzul 77 fiindcă situația nu mai avea nici măcar o picătură de ploaie.Ar fi trebuit să mă îndrept către o nouă stare de fapt.Umblam roată în jurul universalului,neștiind ce puteam să mai fac.M-am hotărât să intru în grădina de vară din capăt.Capătul Adică putea să fie bun sau rău și echilibrul ăsta instabil mă punea să fac o alegere legată de șanse.Am luat loc la o masă pe care abia așternuseră o față de cânepă căreia îi cam trecuseră zilele de glorie.Apărură repede o sticlă și două pahare cu gura în sus , chiar dacă eu nu comandasem încă nimic. Chelnerița mă privi lung și ocheada ei mă determină să iau lucrurile așa cum erau. Mă simțeam mulțumit că nu aveam să mai protestez.

Dar în timp ce îmi frecam palmele în minte și îmi turnam primul pahar de vin alb, un fiu al străzii își trase un scaun și se așeză mulțumit la masa mea,fără să mă fi întrebat dacă îi dădeam voie.
M-am pipăit discret, să mă conving că nu devenisem imaterial din greșeală.
-Nae, se prezentă el cu un ton gâlgâit.
-Și ce dacă, i-am răspuns eu lipsit de cuviință.
Vroiam să îl fac să își iasă din pepeni.Consideram că nu mai trebuia să fiu politicos cu nimeni.
Nae mă privi lung în ochi și începu să se ridice încet de parcă ar fi folosit pentru așa chestiet un mecanism șurub-piuliță.

Își turnase deja un pahar cu vin.I-am făcut semn să se așeze înapoi.Încercă să ducă paharul la gură dar fără să reușească așa că îl puse pe masă alături de sticlă.
-Domnule,ce ai cu mine?
Am dat din umeri după care am început să nu îl mai rătăcesc ici și colo în față dar i-am împins paharul mai aproape.Îl luă cu aceleași gesturi ca mai înainte și de data asta reuși să soarbă o gură din licoare.Eu intrasem deja în O MIE ȘI UNA DE NOPȚI și îmi închipuiam că eram Ghiafar în carne și oase .Chemând gărzile și ordonându-le să taie capul veneticului care îndrăznise să se așeze pe scaun înaintea mea.Aveam să mă simt bine la vederea capului rostogolindu-se printre mese,până către bucătărie .
-Ceva de mâncat, domnul meu, mă îmbie chelnerița cu pulpa lipită ca din întâmplare de umărul meu.
Eram deja mult mai bine dispus.I-am făcut semn să îl întrebe mai întâi pe Nae și că aveam să plătesc eu totul.Omul mă privi în ochi și ceru două fripturi și salată.După care mă întrebă dacă ordinul se potrivea cu dorințele mele gastronomice.Crezusem că avea să pronunțe DORINȚELE MELE ASTRONOMICE dar nu o făcu și se mulțumi să surâdă.La fel ca mine. Gesturile lui erau de om obișnuit cu lumea bună dar m-am abținut să îl întreb și de altfel nici măcar nu mă interesa. Dimpotrivă, i-am turnat un nou pahar de vin ca să îl fac să înceapă să vorbească.Se nimerise să mă intereseze trecutul omului din fața mea.
-Frate, l-am luat eu,mai știi în ce an suntem?
Dumnealui începu să râdă mânzește
-După încă o sticlă n-ai să mai știi să rezolvi problema .Prima era aproape goală.
Dar el își dădu drumul în sine și începu să mă perceapă dintr-un cu totul alt punct de vedere.Arăta schimbat și aveam senzația că devenise un altul.
-Domnule, de fapt ar trebui să cunoaștem bine lucrurile din viață și să nu ne mai lăsăm seduși de posibilitatea unui ban în plus aflat în buzunarele noastre.
Care are să fie al nostru doar ipotetic.
Hotărât lucru, era un altul.
-Și dacă te iei după haină,nu ai să nimerești prea des capătul drumului.
Cred că ar fi trebuit să facem schimb de locuri.

Dar ajunsesem să fiu curios și vroiam să știu care erau lucrurile importante din viață.
L-am întrebat și el începu să mă măsoare de sus până jos, întrebându-se dacă merita osteneala sau nu. Îi auzeam îndoiala și m-am trezit că îi spuneam că sigur că merita.Mai rămăsese doar să încerce.
Arginții din buzunarul meu trecuseră deja într-al lui dar mie nu mai îmi păsa de scamatorie. Mă împăcasem deja cu mine și îi așteptam cuvintele pline de înțelepciune.
-Dragul meu,la început trebuie să înțelegem ce ne este necesar în viață.La o gândire mai profundă o să pricepem că mai toate nevoile pe care le avem ne-au fost introduse cu o artă căreia să nu mai putem să ne împotrivim.
Omul din fața mea începuse să devină gigantic.
Mai ales că uitasem amândoi de vin.
-Și ce trebuie să ne dorim în viață?
O luasem pe scurtătură fiindcă vroiam să aflu esențialul mai repede.De parcă ar fi dat trenul să plece .
-Trebuie să fim împăcați și mulțumiți cu noi înșine, să zâmbim în permanență și să nu ne dorim mare lucru de la viață .
-Și dacă ni se face foame?
-Vom fi fericiți doar atunci când are să ne fie burta goală.Iar rezolvarea are să apară de la sine.

Se făcuse timpul să plece așa că s-a ridicat în picioare. Nu aș fi vrut să plece așa că m-am ridicat și eu la înălțimea lui dar în loc să îl conving să mai rămână, m-am trezit că îl îmbrățișam de rămas bun.Poate că în realitate nici măcar nu exista.Dar cu el devenisem bogat. Adică intuiam că nu mai aveam nevoie decât de esențial.Și mă simțeam bine,bine....