Virgil ANDRONESCU
am trăit cândva demult
când încă se mai putea scrie
cu-n bețișor pe pământ
pe pământul de pe sicrie
când încă inima
îmi ardea mocnit
aprinsă de o scânteie
când încă destinul
nu-mi era înlănțuit
și în mine trăia o femeie
acum vorbesc ca un mut
prin semne de poezie
albe ca oasele din pământ
înlănțuite de scânduri și cuie
cine încă mă mai ascultă?!
doar cerul albastru
și negru pământul
care încă mă mai rabdă
care încă mă mai înfioară
chip săpat în alabastru
și de înger și de fiară.
Postări
0 Comentarii