Tăcerea-i neprihănită poezie

ROBERTO  KUZMANOVIC

Am prins glas, onorabili trubaduri,
dați de veste regilor, prințeselor, episcopilor, slujitorilor
și cui mai poftește semeția voastră
Vă voi recita tăcerea,
asemeni celui divin întins tenace pe veacuri,
căci tăcerea-i cea mai neprihănită poezie
iar voi sunteți îndrituiți
s-o ștudiruiți cu îndelete
precum piratul harta spre comoara oceanului,
înainte de a vă împărtăși înțelepciunea
celor care pictează pe cer un Cumulonimbus
în culori moarte ori acelora care se joacă cu verbul „a fi”,
conștienți că numai și numai moartea
e menită să conjuge existența
sau celor convinși că valorile incerte
și mirodeniile lumești asigură trecerea peste Aheron.
Antrenați-vă deopotrivă ochiul pentru a cântări echilibrul
fără a-l înlăcrima de ceea ce nu-l privește
îmbrățișați iscoada, fredonați premise
și dansați cu etica
concepeți ideologii îndeplinirii rostului
și-apoi minunați-vă de armonia efectelor apărute cascadă,
și curcubeie, și eclipse, și prunci jucându-se grămadă –
toți un zâmbet pe chip și-o lumină,
căci ei sunt viitorul, mirajul ce urmează să vină
Pe mine îngropați-mă-n Calele
și vă voi trimite un înger mai tăcut decât mine.