Sub cercul ce se-închide

Camelia FLORESCU 

Și crește întrebarea din floarea de sub sân,
Iar inima-mi turbată ce rupe ziua-n două,
Mă-îndeamnă să te-adulmec, înfometat, hapsân
Și să te sorb, iubito, ca pe un pumn de rouă.

Din singura iubire în care-am locuit,
O noapte cât o viață, mă hăituiește încă.
Nu ți-am fost niciodată nici mire, nici iubit,
Te port ca pe o rană frumoasă și adâncă.

Pecetea gurii mele pe talpă ți-a crestat
Sărutul de sub maluri de caldă-îmbrățișare
Și cum te poartă viața, perfid, neașteptat,
Iubita mea, ai grijă pe unde-ți faci cărare!

Și grâul tău în palme l-am semănat arzând,
Sub patimi și sub creste de dor și-încrâncenare
Și te-am purtat pe brațe și te-am văzut plângând,
Sub cercul ce se-închide, iubito, cu mirare!