Teodora POPESCU
Mă simt ca o barcă pe valuri
De-atâtea gânduri sunt în derivă
Cu multe regrete şi suspine
Nu-mi pot odihni în linişte sufletul.
În taina mea sărutam pământul
Şi singură mă rugam în noapte
Cum să repar o inima zdrobită
Şi să repar ceva ce-a fost distrus.
Mă rănesc, mă sfâşii, mă ridic,
Îmi doream să mă predau.
Nu ştiu dacă a fost o înfrângere
Am respirat adânc şi am închis ochii.
Am drumul meu de rugăciune
Îmbrăţişând total singurătatea
În concentrarea mea aud în şoapte
Chiar sunetul trandafirului cântând.
Cum pot să văd lumea în alb-negru?
Îmi extind mintea şi reglez privirea.
De ce să păstrez compararea?
Trăiesc în trecut nu-mi pot schimbă soarta.
0 Comentarii