Luminița Zaharia, o poetă cu arta supraviețuirii în cuvinte

Marin IFRIM 


Luminița Zaharia are un CV literar impresionant, ea fiind, în prezent, una dintre cele mai importante poete de nivel național. A obținut multe premii, a publicat cărți de proză și de versuri, este bine văzută inclusiv de ceilalți poeți și poete, cu care, presupunem, se află în competiție. Mă refer la o eventuală competiție profesionistă generală, nu la micile invidii personale. 

Cea mai recentă cartea a sa are un titlu conform cu spiritul ludic al autoarei: ”Yeti într-un bloc de gheață” și a apărut la Editura Astralis, în 2017, ilustrația copertei aparținând Alinei Astăluș. O cunosc bine pe autoare, aceasta făcându-mi de câteva ori onoarea de a fi prezentă la Buzău, la importante manifestări organizate la Casa de Cultură a Sindicatelor. Drept pentru care sunt convins că, între ființa concretă Luminița Zaharia - o ființă calmă, echilibrată, tonică și educată - și între scriitoarea cu același nume există câteva mistere care, firește, țin de arta supraviețuirii. În versurile sale, poeta, dincolo de vulcanismul semantic, dă dovadă de o ironie și un sarcasm ucigătoare, desființează, pulverizează, aneantizează anumite preconcepții construite cu migală de falsitatea vieții de zi cu zi. 

Luminița Zaharia cultivă un fel de pamflet liric, ceva în genul satirelor nucleare ale lui Voltaire: ”Zâmbești circumspect/ în timp ce poezia își vede de treabă/ ca un parazit extraterestru/ care trece dintr-o gazdă în alta/fără să-i pese” (circulus vitiosus”, pag. 103). Majoritatea versurilor au o alcătuire stranie, o muzică nouă, un fel de rock revigorat, versurile albe sunt... rimate cu o dexteritate incredibilă! Din acest volum s-ar putea pune în scenă un spectacol fulminant. Cu cel mult trei actori, poți rupe mâinile unei săli arhipline. Mă refer la aplauze. Inteligența autoarei, viteza cuvintelor sale nu pot plictisi. Subtextul e moralizator, așa cum trebuie să fie o operă destinată umanismului. Iată un text pentru care, măcar grupurile de actori în vogă ar trebui să se bată: ”tu ești orteza mea! Zicea/ fanfaronel, și io-l credeam pe loc/ cu flori de capu’ șarpelui mă-mbălsăma/ ostentativ, sub scara de la bloc// tu ești erupția mea de Vulcan!/ zicea catastrofel, cu ochii goi/ eu tremuram și lava o simțeam/ hăt în rărunchi – avea gust de noroi// tu ești pelteaua mea! zicea/ gastronomel, cu șorțul plin de frișcă/ l-aș fi ales pe el, dar mă speria/ inima lui în formă de morișcă// tu ești enigma mea! Zicea/ detectivel, și tare părea cult/ cu nasu-i fin, mereu mă stocuia/ dar, pentru nervii mei, era prea mult// într-un târziu, oglinda m-a privit/ și nu eram decât o fată tristă/ distinșilor atunci le-am mulțumit/ și dragostea am șters-o de pe listă. Morala: când e supraofertă, mult mai bine/ ar fi să te alegi pe tine!” (”eu sunt”, pag.24).

 Aș putea cita zeci de versuri deosebite. Luminița Zaharia are o atracție nativă spre muzicalitate. Iată un scurt și extraordinar poem, care, dat pe mâna unui compozitor, ar putea deveni un șlagăr de mare succes, un  fel de antidot împotriva manelelor scrise și cântate de analfabeți: ”fată în casă/ cu ferestre-nchise/ șterg praful de pe tobă/ de pe vise// privesc timid/ mă mișc discret/ fată în casă gri/ de amanet// smulg fire albe/ din grăbiții ani/ fată în casă grea/ de bani// strig sincer:/ oamenii sunt buni/ fată în casa/ de nebuni...” (”fată în casă”, pag. 50). 
Reverențe în fața unei prințese a poeziei actuale.


Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare

Promo