Luminița Zaharia
are
un CV literar impresionant, ea fiind, în prezent, una dintre cele mai
importante poete de nivel național. A obținut multe premii, a publicat cărți de
proză și de versuri, este bine văzută inclusiv de ceilalți poeți și poete, cu
care, presupunem, se află în competiție. Mă refer la o eventuală competiție
profesionistă generală, nu la micile invidii personale.
Cea mai recentă cartea
a sa are un titlu conform cu spiritul ludic al autoarei: ”Yeti într-un bloc de gheață” și a apărut la Editura Astralis, în 2017, ilustrația copertei
aparținând Alinei Astăluș. O cunosc bine pe autoare, aceasta făcându-mi de
câteva ori onoarea de a fi prezentă la Buzău, la importante manifestări organizate
la Casa de Cultură a Sindicatelor. Drept pentru care sunt convins că, între
ființa concretă Luminița Zaharia - o ființă calmă, echilibrată, tonică și
educată - și între scriitoarea cu același nume există câteva mistere care,
firește, țin de arta supraviețuirii. În versurile sale, poeta, dincolo de
vulcanismul semantic, dă dovadă de o ironie și un sarcasm ucigătoare,
desființează, pulverizează, aneantizează anumite preconcepții construite cu
migală de falsitatea vieții de zi cu zi.
Luminița Zaharia cultivă un fel de
pamflet liric, ceva în genul satirelor nucleare ale lui Voltaire: ”Zâmbești circumspect/ în timp ce poezia își
vede de treabă/ ca un parazit extraterestru/ care trece dintr-o gazdă în
alta/fără să-i pese” (circulus vitiosus”, pag. 103). Majoritatea versurilor
au o alcătuire stranie, o muzică nouă, un fel de rock revigorat, versurile albe
sunt... rimate cu o dexteritate incredibilă! Din acest volum s-ar putea pune în
scenă un spectacol fulminant. Cu cel mult trei actori, poți rupe mâinile unei
săli arhipline. Mă refer la aplauze. Inteligența autoarei, viteza cuvintelor
sale nu pot plictisi. Subtextul e moralizator, așa cum trebuie să fie o operă
destinată umanismului. Iată un text pentru care, măcar grupurile de actori în
vogă ar trebui să se bată: ”tu ești
orteza mea! Zicea/ fanfaronel, și io-l credeam pe loc/ cu flori de capu’ șarpelui mă-mbălsăma/
ostentativ, sub scara de la bloc// tu ești erupția mea de Vulcan!/ zicea catastrofel, cu ochii goi/ eu
tremuram și lava o simțeam/ hăt în rărunchi – avea gust de noroi// tu ești
pelteaua mea! zicea/ gastronomel, cu șorțul plin de frișcă/ l-aș fi ales pe el,
dar mă speria/ inima lui în formă de morișcă// tu ești enigma mea! Zicea/
detectivel, și tare părea cult/ cu nasu-i fin, mereu mă stocuia/ dar, pentru
nervii mei, era prea mult// într-un târziu, oglinda m-a privit/ și nu eram
decât o fată tristă/ distinșilor atunci le-am mulțumit/ și dragostea am șters-o
de pe listă. Morala: când e
supraofertă, mult mai bine/ ar fi să te alegi pe tine!” (”eu
sunt”, pag.24).
Aș putea cita zeci de versuri deosebite. Luminița Zaharia are o
atracție nativă spre muzicalitate. Iată un scurt și extraordinar poem, care,
dat pe mâna unui compozitor, ar putea deveni un șlagăr de mare succes, un fel de antidot împotriva manelelor scrise și
cântate de analfabeți: ”fată în casă/ cu
ferestre-nchise/ șterg praful de pe tobă/ de pe vise// privesc timid/ mă mișc
discret/ fată în casă gri/ de amanet// smulg fire albe/ din grăbiții ani/ fată
în casă grea/ de bani// strig sincer:/ oamenii sunt buni/ fată în casa/ de
nebuni...” (”fată în casă”, pag. 50).
Reverențe în fața unei prințese a
poeziei actuale.
Postări
0 Comentarii