#epitafulunuipoet











Gabriel DRAGNEA


În poezie am fost cel mai sincer
şi, totuşi, nimeni nu a ştiut cum a fost viața mea...
Voi ați zâmbit,
v-ați bucurat de hainele pe care le aruncam în sus
zâmbind, cu ochii lăcrimați spre cer,
dar nimeni nu mi-a văzut goliciunea trupului,
lipsa de forță a zborului printre fericiri!
M-am hrănit cu ce-am primit de la voi
şi de la ploi am împrumutat lacrimi
să mai pot plânge iar, împreună cu depărtările voastre.
În glastre nu am avut niciodată flori
doar amintirile unor culori, azi încătuşate,
izgonite, departe de orice trup, sau ochi, sau gând
şi prea curând s-au aprins lumânările,
s-au închis cărările către porțile voastre înfrunzite,
înmugurite de-atâta taină şi iubiri ascunse.

În poezie am fost cel mai sincer
şi, totuşi, nimeni nu a ştiut cum a fost viața mea...
O EA desenată în culori de mac arzând,
dansând departe-n zări şi doar în zori aproape,
în taină, pe pleoape şi-n versul meu fecund.
Se strecura timidă şi mă plimba pe gânduri
şi printre rânduri de vers îşi ascundea priviri,
uimiri şi resturi de trăire...
Poftind la amăgire, mă îmbracasem cu haine reci, de rouă,
spre ziuă când ştiam că stelele se mută...
Atunci i-am smuls cu frică o nudă umbră mută,
când EA credea că sunt închis în somn...
Atât am vrut în noaptea descântată,
îmbrățişată s-o țin la piept când dorm.

Nimeni nu a ştiut cum a fost viața mea,
O EA mereu pe fugă, zâmbind în alte brațe
Şi-aceleaşi şterse nuanțe s-au tot născut pe aripa-mi de ger
Şi doar la cer priveam când mă plimbam
prin rana tot mai vie...
Eu sincer am trăit, cu voi şi-n poezie!


din volumul în lucru
altHARul lui Cronos

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare

Promo