Marin IFRIM
Azi am primit un semnal, o discuÈ›ie telefonică, de la un poet român genial. Am fost tras de urechile cuvintelor . Mi s-a reproÈ™at faptul că, în revistele de care mă ocup, reviste unde îmi distrug sănătatea È™i risipesc niÈ™te bănuÈ›i, sunt prezenÈ›i si scriitori care nu îi sunt pe placul domniei sale domnite. Nu e pentru prima dată când mi se sugerează sau mi se spune în clar: ”Dacă sunt È™i ăștia pe aici, prin revistă, eu mă retrag”. Una e să te retragi de la niÈ™te manifestări cu oameni vii È™i nesuferiÈ›i È›ie È™i alta e să nu poÈ›i fi ”vecin de pagină” cu unul sau cu altul, într- o revistă eminamente literară. ÃŽn urmă cu niÈ™te ani, o familie literară, doi È™i doar doi, îmi cerea acelaÈ™i lucru, să-l elimin pe poetul T.C. din arealul nostru. Nu am putut È™i mi-am făcut duÈ™mani pentru cât pentru È™apte vieÈ›i. E greu să fii înÈ›elegător, să vezi fenomenul cultural dintr-o perspectivă umană, clasică, repetabilă È™i zadarnică în raport cu orgoliile creatorilor de tot felul. Din când în când, citesc texte dure despre Sadoveanu, Sorescu, Eugen Simion etc. De bine, de rău ei sunt clasicii fără de care nu se putea merge în amonte. Sunt în relaÈ›ii bune cu vreo câțiva mari scriitori. Bune în sensul unor aprecieri venite din conÈ™tiinÈ›a mea dezinteresată. Pe lângă ei, am È™i câțiva contestatari ai valorii acestora, ceva de o ferocitate de feline în vârf de lanÈ› trofic. Sunt greu de influenÈ›at. Nu renunÈ› la tebelulul meu ”medeleevian”. Nu cred, când e vorba de literatură, numai în piesele lui Caragiale, în poezia lui Eminescu sau în proza lui Eliade. Lumea literară dintotdeauna a fost una a unei ”concureÈ›e” oribile. Tot felul de neaveniÈ›i, poeÈ›i, critici, prozatori etc., s-au avut în lectură doar pe ei înÈ™iÈ™i. Bietul Macedonski, un poet fabulos, încă plăteÈ™te în rate faptul că l-a jignit pe Eminescu. Nula la Nula, acum e deasupra un fel de Cărtărescu. Un modern cu ace, brice È™i carice însuÈ™ite din frizeria lui Bolintineanu È™i din tot ce a urmat acestuia. PastiÈ™e de Nobel! Semnalul de azi m-a pus pe gânduri. ÃŽn literatura română e loc pentru toate geniile È™i pentru toÈ›i amatorii. ÃŽn istoriile literare e loc doar pentru unii. ÃŽn viaÈ›a de zi cu zi, nu e loc pentru nimeni, fiecare cu greierele său. Nu È™i nu. Vom ajunge la vremea în care cuvintele nu vor mai putea suporta gândurile noastre lipsite de bucuria comunității. Nu ne vom mai citi nici măcar între noi. Literatura e doar o anexă a unui bal mascat, nu trebuie să facem din ea un fel de regat, ceva de regretat o viață lungă, atât cam cât ca să ne ajungă, că viaÈ›a nu e doar È™ir de cuvinte, ci È™i o înÈ™iruire de morminte în pagini verzi, neliterare, de la cutare la cutare… Orice ar fi, am ”grila” mea. Fără Liviu Ioan Stoicu, Șerban Codrin, Cassian Maria Spiridon, Nicolae Pogonaru, Nicolai TăicuÈ›u, Ion RoÈ™ioru, Victoria Milescu, Roxana Mihaela Boboc, Carmen Tania Grigore, Magda Ursache, Passionaria Stoicescu È™i alte condeie foarte vizibile, nu văd cum aÈ™ putea înÈ›elege ce mi-ar mai putea plăcea. Nu renunÈ› la criteriile mele, pot renunÈ›a, dacă nu am încotro, la intoleranÈ›a unui mare scriitor care, după cum face È™i drege, parcă vrea să-È™i facă harakiri. Mai mult de atât nu pot face. Mă retrag în măduva oaselor mele hârÈ™ite, îmi oblojesc rănile È™i stau pe loc. Nu merg mai departe pentru că ar trebui să combat un fel de religie literară în care am crezut. Literatura nu e făcută de monÈ™ti, fie ei chiar È™i sacri. Mă simt ca într-o frizerie patronată de Bolintineanu: tuns È™i frezat de un nene colorat. Să mergem dincolo de cuvinte. România nu e o republică a literelor. E doar o pagină pe hartă. Un fel de cărtăresceală la inundaÈ›ii de sezon, cu de toate È™i rezon…
0 Comentarii