GÂNDURI DE IUBIRE de Alexandru ENE











Lucia Pătraşcu

Este ştiut faptul că acel care scrie o carte caută cunoaşterea. Cunoaşterea celorlalţi, cu tot ceea ce îi înconjoară. Dar, mai ales, cunoaşterea din interiorul sinelui său, unde găseşte comori de trăiri, de sentimente, între care predomină iubirea.

Alexandru Ene este un condeier care are un trecut literar liric proaspăt întocmit. Voi aminti „Drumul către amintiri”, volum de debut, brodat pe amintiri din lumea copilăriei, cu lumea inconfundabilă a naturii privită prin ochii nostalgici, împletit cu poeme de dragoste sau fabule şi epigrame. O broderie lirică prin care autorul a dorit să abordeze toate temele de care se simte legat.

Al doilea volum publicat, „Umor la foc automat”,  este deja precizat pe umorul epigramei în care autoflagelarea, temele sociale, politice şi chiar erotice se aşează cuminţi în caruselor catrenelor.

Cel de al treilea volum, „Fabule – poveţe cu multe feţe”, intră în lumea celor ce nu cuvântă pentru a arăta şi de acolo cât de actuală este problematica trăirilor zilnice.

După primul volum, un amalgam de teme şi sensuri, iată că autorul îşi cristalizează scrierile pe un anumit specific şi, în acest al patrulea volum, „Gânduri de iubire”, întâlnim o creaţie lirică a poveştilor de dragoste, în care cititorul începe a învăţa lecţia iubirii şi a iertării. Cităm: „Astăzi vei învăţa cum să ierţi, iubito, / Lecţia pe care nu ai voie s-o uiţi” (Vei învăţa, pag. 49).

Vorbim despre o poezie distanţată deja de celelalte scrieri, în care primează argumentul filosofic despre viaţă, iubire şi credinţă. Cităm: „Firul vieţii-i cel ce ţine / Cât clepsidra este plină / Cu nisip şi pudre fine / Cu credinţa-n duh divină” (Clepsidra vieţii, pag. 57). Iată nisipul vieţii, iată pudra fină a iubirii şi, iată, duhul divin al credinţei!
Alexandru Ene scrie o poezie prin care nu ştii dacă se adresează unui alter-ego, iubitei sau lumii întregi, încercând prin adâncimea cuvântului să facă o legătură între trăirea personală a individului şi ceilalţi. Cităm: „Ce ne-am face dacă / N-ar mai fi vorbe, / Nici puncte / şi nici virgule/ ... / Poate am vorbi numai prin gânduri / Sau, poate, / Am vorbi doar din priviri”. („Orientare după lacrimi şi vorbe”, pag. 103).

Când un om simte chemarea scrisului şi are cutezanţa de a urma acest imbold, poate rezulta o creaţie literară sau doar o carte publicată şi atât! Alexandru Ene este conştient de acest fapt, înţelegând că misiunea sa nu este deloc uşoară.
Între „Buchete de crizanteme, oferind întâmplări” şi „Zadarnice ninsori” autorul se luptă cu „hotarele de cuvinte ce mă hărţuiesc” şi se vrea „un suflet de ianuarie străbătând veacul”, însă dubiile unei nereuşite îl macină: „Oare ştii cum se poate ucide un poet?” (Am citat din ”Suflet de ianuarie”, pag. 89).

Tema iubirii îi creează autorului posibilitatea de a se integra în mecanismul de înţelegere a tuturor formelor sub care poate fi percepută.

Iubirea timidă, nesigură. Cităm: „Nu ştiu şi nici nu voi afla vreodată / Dacă tu cu adevărat m-ai îndrăgit” („Taina cunoaşterii”, pag. 113).

Iubirea neîmplinită. Cităm: „Şi totuşi nu s-au cunoscut / Ea iubeşte aici, el iubeşte dincolo”. („Iubire, iubind”, pag. 75).

Iubirea dorită. Cităm: „Să mergem, iubito, prin ploaie / S-ajungem încet pân-la Soare / Să ne-ncălzim la a lui văpaie / Iar eu să te iubesc ca pe-o floare”. („Ploaia”, pag. 105).

Iubirea ubicuă ce poate dăinui oriunde. Cităm: „Şi-acolo în sudul sălbatic / Unde-i deşertul virgin, / Acolo, lâng-o oază, un petic / Să fie al nostru cămin”. („Să mergem departe”, pag. 107).

Aşa cum spuneam la început, dorinţa de cunoaştere pe care aceste versuri o manifestă, izvorâte din starea afectivă strict personală, individuală desigur, dar care, fiind comună tuturor oamenilor, aspiră la un aspect de valabilitate universală. Cităm: „Aşteptarea unui moment / Este unirea între a fi cu a şti. / E doar tăcere / Renunţare şi cunoaştere”. („Aşteptarea momentului”, pag. 64).

Ca zonă de exprimare, Alexandru Ene apelează la prozodia clasică, dar trece cu lejeritate la versul alb, fapt ce-i dă o alonjă neaşteptată de descătuşare, conducându-l spre filosofie şi subtilităţile ei. Numai când realitatea imediată îi reaşează zborurile lirice pe coordonatele binecunoscute de existenţă cotidiană, autorul recunoaşte. Cităm: „Eu nu sunt oricum / eu sunt un bărbat / cu zâmbet şi lacrimi, / cu durere şi vise”. („Mă voi ascunde într-un gând”, pag. 55), reuşind să creeze stări emoţionale deosebite unui cititor care se identifică adesea cu însuşi emisarul acestor gânduri.

Chiar dacă unele versuri reliefează starea de heteronomie funcţie de persoana iubită, cităm: „Tu pentru mine eşti un înger / Ce-mi luminează calea ca o stea”. („Cânt pentru ziua ta”, pag. 13), nu putem nega faptul că poezia de dragoste pe care domnul Alexandru Ene o abordează cu o sinceritate înduioşătoare, se împleteşte hotărât cu un crez poetic al autorului. Cităm: „Dar dacă, totuşi, / s-ar cuveni să scriu /.../ Să scriu despre tot ce-i realitate / Despre tot ce-nseamnă poezie / Cuvinte ce-s adânc împlântate/ În mişcarea universului”. („Dar dacă, totuşi..., pag. 17).

În demersul liric abordat de autor figurile de stil joacă un rol esenţial. Vom exemplifica majoritar cu metaforele întâlnite în text. Cităm: „Îngeri trişti, cerul deportat fără speranţă, tu să fi nins doar, ulicioarele timpului, durerea teiului, vitrina cu îngeri a cerului, din mâini să plece picături de mărgăritare, gările nopţii, sănii de lumină să legene ninsoarea”...

Iată şi o comparaţie, pe lângă multe altele: „umblându-mi prin suflet ca printr-un pridvor inundat de flori”.
Punctuaţia se joacă uneori cu imaginaţia cititorului, momindu-l în dezlegarea tainelor. Se întâmplă, mai ales în poeziile cu vers liber, ce zburdă nestingherite pe coala albă în cuvinte ce dau sensuri noi de înţelegere, după ce tot ele stătuseră frumos rânduite, încorsetate poate în prozodia clasică.

Alexandru Ene scrie o poezie armonioasă, cu perseverenţa celui care a descoperit o modalitate de a-şi exprima trăirile în mod sincer şi asumat. Cităm: „Mai am de scris, de înfruntat dureri / Şi nedreptăţi de pătimit curat, / De ocrotit pe ceruri primăveri / Şi alte ceruri de iubit cu-adevărat”. („Mai am de lucru”, pag. 95).

„Gânduri de iubire”, un titlu de carte ce învăluie ca o hlamidă protectoare versurile cuprinse în volum, Cităm: „Ţi-am pus pe umeri praf de viaţă / Să nu se-aşeze îngeri stinşi”. („Ţi-am pus pe umeri praf de viaţă”, pag. 39). Este un nou volum cu care Alexandru Ene ne invită să înţelegem dimensiunile sinelui său poetic. Dominanta tematică a volumului dezvăluie sentimentul de iubire major şi incontestabil statornicit, transmisibil ca reper de viaţă. Deoarece autorul nu se sfieşte să atace temele filosofice, existenţiale, într-o abordare directă şi cu adresabilitate precizată.

Vă invit să nu ocoliţi acest volum de versuri, „Gânduri de iubire”, semnat de Alexandru Ene. Veţi avea surprize plăcute şi reconfortante!

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare

Promo