Ticker

6/recent/ticker-posts

Iubind prin poezie - Alensis De Nobilis












Iubind prin poezie

Alensis De Nobilis

E viaţa tot mai grea, absconsă şi impură
Dar în izvoare limpezi sunt delirante rute
Şi fulgi de păpădie din suflete ne fură
Să jefuim vecia cu mistice bancrute

Ne legănam petale îmbrăţişate-n grâu
Captivi în oda sacră ce murmură în atrii
Şi lăcomiţi spre stele ca într-un nou desfrâu
Îmbrăţişăm poemul ca stema unei patrii

Cum fluturii visează să zboare în cocon
Cum ochiul orb în aripi întunecimea suie
Eu pun fiinţa mea ca să vibreze-n son
Ca vouă dragi prieteni dumnezeiri vă spuie

Din carte să-nflorească în luminări de irişi
O nouă-ndrăgostire mai pură şi mai vie
Iar voi nuntiţi în vrajă miraculoşi ibişi
Zburaţi ca o fantasmă iubind prin poezie

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii