Viața într-o provincie sufletească - Marin IFRIM











Viața într-o provincie sufletească

Marin IFRIM 


Fără dedicație

Gări ale patriei, halte pline de ierburi și miros de urină
De covrigării cu găuri lipsă-n aluat, magazine putrede,
Bănci roase de timp, copertine pline de bacterii, călători
Plictisiți de parcă nu s-ar duce nicăieri. Nu te duci și nu
Vii, ești într-o gară în care încape tot orașul tău, cu veceuri
Pline de opere literare scrise pe dosul ușii, invitații la
Poponeală și alte cele. Ce cauți aici e greu de peronat și
Peiorat. Tu nu știi să te sinucizi. Moartea din gară seamănă
Cu o mireasă cu coasă sub voal. Deasupra gării ar putea
Fi un aeroport. Dedesubtul gării ar putea fi un izvor cu apă
Cerească, rece și blândă cu gâtul tău trecut prin funii
De femei de rouă fierbinte. Trecutul nu pleacă și nu se
Întoarce. Am greșit trenul? Pe aici șinele nu duc niciunde.
Asta e viața de provincie sufletească. Ieri o femeie iubea
Un fel de tren gol. Azi aceeași femei a părăsit peronul
Precum un tren de marfă. I-am văzut doar spatele, ultimul vagon.
A pășit înspre neant. Mă uit și acum la felul în care dispare
Ceața. Văd mai bine. Așa e viața. Mâine îmi va săruta fruntea
Aceeași femeie. E tare greu să nu simți cuțitul din suflet,
Să te iei în serios după mofturile ancestarele ale unei femei,
E ca și cum ți-ai da cu tesla între picioare. O femeie nu
Valorează cât un regat, e o belea universală. Vine și pleacă
Din gări inocente. Mă uit la ceferiști, la sala de așteptare,
La hormonii gardienilor din preajmă. Niciun fel de poezie,
O lume slută precum calea ferată plină de cucută, maci și
Sute de plante eco. Cred că m-am urcat în alt tren. Femeia
Mea e deja locomotivă, circulă în sens invers. Tac și merg
Mei departe. Doar o cale ferată ne desparte. Una cu două șine
Una la ea și una la mine...


Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare

Promo