Rodian DRĂGOI
sub piele îmi foşnesc dureros manuscrisele
adie vântul
se aude cum sub piele îmi foşnesc dureros manuscrisele
cândva aveam un perete și îl iubeam
noapte de noapte desenam fluturi pe el
dimineața fluturii se trezeau și începeau să zboare
femeia mea a murit de aproape doi ani
dar cafeaua ei încă aburește pe masă
de atunci în carnea mea este numai joi
întuneric și frig
și nicăieri nicio ușă deschisă
Postări
0 Comentarii