A venit cutremurul noaptea, ca hoții. Poem de Marin IFRIM

A venit cutremurul noaptea ca hoții, în toiul ochiului
de fum, la omul care tot visează țărână adusă din
măruntaiele cerului, peste frunze plecate la drum, spre
un cernoziom mai bun. Se clatină cruci la umbre de
zgârâie nori, se clatină apa și aerul greu. A venit cutremurul
noaptea ca hoții, dând iama în visurile roz ale unor
insomnii voluntare, în morții pământului din dotare.
Cad stele în acvariul cu pești, peste tot vibrează ceva,
de parcă nisipul tremură exotic pe plaje pline cu scoici
decupate din vârful cerului curgând aripi de albine-n
venin. Cad frunze din rai direct peste creștete fâlfâite,
închinări la secunde din timpul erect, în peșteri de beton
armat, prima maimuță din lume, adusă la sol de o navă,
drept Evă, cu oțel viermănos în mijloc de măr luminos,
își țipă capilarele din frunză, cu degetul muiat în glastre
luând energii de urs vibratoriu, căci tot ce mișcă e
fibros precum arată luna scoasă, plină, din naftalină
în senin, ca-ntr-o tigaie-n care oul își clatină peste ulei
încinsul dat de zei telurici, aici, acum, în nopți cu
dungi în puncte cardinale, în sus, în jos și-n inimi de
metal. Se așteaptă doar sfârșitul, ori al său ori al robului
finit, oala lutului prea ars în secunde de hazard…

28.10. 2018

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare

Promo