Nebunul de Viorel DODAN










Viorel DODAN 

Nebunul

Fugea urlând pe stradă
cu hainele atârnându-i
zdrențe abia acoperindu-i trupul
puțin și frământat de zvâcnirile adevărului:
,,- El există! L-am văzut
mergând odată cu mine, lângă mine...
L-am văzut și I-am simțit palma Lui pe creștetul meu!”
Înaintea lui se făcea cărare în mulțimea ce se ferea
din calea lui, ca de un ciumat...
,,-E nebun!” ziceau ei uitându-se după el,
unii cu milă,
unii cu teamă,
unii cu înțelegere...
,,Cum să-l vadă pe El tocmai el? Doar el?!
Trebuie să-L vedem cu toții cu mai mulți ochi,
ca să știm... ca să nu fim singuri... ca să fim siguri”...
Dar nimeni n-avea curajul
să-l întrebe pe el
cum arată El!
Căci le era teamă
că vor părea la fel de nebuni
sau că el ar putea avea dreptate
sau pentru că și ei L-au văzut dar au tăcut!...

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postari populare

Promo

Abonamente

Promo