PICĂTURA DE SUFLET de Paula GURĂU. Note de cititor de Lucia Pătraşcu

Lucia Pătraşcu

Volumul de proză „Picătura de suflet” semnat de jurnalista Paula Gurău, 160 de pagini, tipărit la editura InfoEst, sub conducerea lui Mihai Vintilă, este o surpriză plăcută pentru cei obişnuiţi cu citirea ziarelor ce cuprind ştiri prea seci uneori, riguroase de altfel prin exactitatea relatărilor. Doar aceia care-şi amintesc de graţioasele tablete, intitulate invariabil "Picătura de suflet," aşezate într-un colţ al ziarului, întotdeauna acelaşi, la pagina de cultură, făcând pereche în multe numere cu fragmentele despre copiii de mahala, sub semnătura unui alt jurnalist talentat al ziarului local, şi anume Mitrea Ghinea, vor înţelege că această nouă şi diferită întâlnire cu Paula Gurău este ca o bucurie regăsită. Ceilalţi cititori, cei obişnuiţi cu forma unei cărţi scrise, vor afla că se află în faţa unui volum de înaltă ţinută, certificat desigur prin calitatea tipăriturii, prin prefaţa generoasă semnată de Aurel Furtună şi prin darul desenelor creionate de talentata pictoriţă - poetă Constanţa Abălaşei-Donosă, ştiut fiind faptul că într-un volum realizat astfel, prin alăturare, textul împreună cu grafica formează un fel de tandem ce îmbogăţeşte valoarea prezentării. Desigur, volumul excelează mai ales prin talentul autoarei şi prin îndrăzneala sa de a se exprima.

Pentru acest motiv considerăm că a face dintr-o simplă ştire o creaţie epică, menită să trezească interesul tuturor şi să picure în sufletul fiecăruia stropi de frumuseţe ce vor conduce la o altfel de considerare a manierei de a scrie, constituie o reuşită a exprimării, într-o nonşalanţă fără încorsetări, asemănătoare îndrăznelii unei timidităţi disperate, hotărâtă a-şi depăşi limitele şi a învinge. Este exact ceea ce sugerează acest volum în care se împletesc eseuri, povestiri ultrascurte, adesea pilule cu tâlc, purtând cu ele capcana unor simple întâmplări şi construind totuşi seducţia lecturii. Deoarece fiecare titlu ascunde o poveste.

Sigur că uneori cititorul are tentaţia de a rămâne în povestea respectivă, pe care autoarea întâi o punctează aprinzându-i imaginaţia, apoi o încheie scurt şi fără echivoc, finalizând ceea ce ar fi putut continua pe multe pagini. Putem argumenta exemplificând cu cele 2-3 pagini aşezate sub titlul Cine iubeşte şi lasă…, în care: „Duţu, golan şi fante de mahala” sacrifică tot pentru „fustele Agafiei”, cea care îl trădează şi pe care el o pedepseşte crunt. Peste ani şi ani, la poarta unui cimitir, unde-şi dormea somnul de veci Agafia, femeia iubită şi pedepsită, paznicul primeşte o pomană: ”Să ai de-o răchie, nea Duţule!...” Iată! Va fi stat Duţu lângă mormântul ei motivat de aceeaşi dragoste statornică continuată până acum, în anii bătrâneţii, ori numai din dorinţa de a păzi o închipuită fugă trădătoare? Întâmplări frământate (tot îi place autoarei să amintească de cozonacii calzi ai copilăriei!), frământate spuneam, în aluatul creaţiei, rezultând ceea ce veţi afla şi dumneavoastră, …un desert literar!

Deoarece, la fel sunt toate textele acestui volum, oricât de scurte ar fi ele. Cu un final neaşteptat!... Chintesenţă!... Indiferent dacă subiectul este un cineva (Ionel, Bunicul şi nepotul, Vecinul Sandu), de undeva (din Brăila, ori din Coşereni) sau însăşi autoarea (Mă apăr…, Dor…, Aş vrea…, Cred…). Şi, în marea lor majoritate, textele au un final optimist, deoarece aşa cum mărturiseşte cu sinceritate Paula Gurău: „Un singur lucru nu pot. Să ucid zâmbetul!”
În acest volum iubirea este omniprezentă, prinzând toate nuanţele. Şi atunci când generează drame, dar şi atunci când pluteşte în reveriile ce încearcă să descopere taina amintirilor, a lacrimilor, a suferinţelor, a disperărilor, dovedind prin sinceritate faptul că, la unison cu autoarea, am putea concluziona şi că nu este cazul să fugim nici de realitate, nici de un anumit destin şi că fiecare are un întreg univers al său, doar al său, în care dualitatea atitudinilor momentane poate conduce spre eşec sau spre realizare.

Iar atunci când întâlnim gânduri de admiraţie şi recunoştinţă pentru înaintaşii care au vrednicit pe tărâmul culturii, fiecare după talentul sau priceperea sa (Mihai Eminescu, Maria Filotti, Grigore Vieru şi atâţia alţii…), ori pentru cei mai apropiaţi zilelor noastre, pe care-i veţi afla în carte, nu putem decât să recunoaştem o sensibilitate dincolo de obişnuit, alături de care Paula Gurău visează iar şi iar, deoarece nu poate face altfel, chiar dacă într-o exclamaţie retorică asemănătoare celorlalte aflate în carte, afirmă: „Este prea toamnă pentru vis! Prea toamnă pentru începuturi”.

Sub titlul Scrisoare deschisă sufletului meu autoarea ni se prezintă într-o autobiografie neconvenţională. Veţi citi doar: Şcoala! Copilăria! Adolescenţa! Mama! Tata! Căsnicia mea! Copiii! Tu! Eu! Şi veţi înţelege!

Într-un stil absolut original, inconfundabil, autoarea pătrunde în esenţa întâmplărilor pe care le întâlneşte şi din care extrage o chemare neresemnată a vieţii, a iubirii, a disperării, a trăirii şi a netrăirii: „Astăzi am reînvăţat să torn sufletul în cuvinte. Mâine voi dori treptele spre veşnicie.” Deşi avem în faţă o carte de proză, textul, presărat cu amprenta eului liric, se manifestă plenar, atingând cu aceeaşi gingăşie aspectele sociale şi suferinţele oamenilor, la care autoarea nu poate rămâne indiferentă, dar şi probleme filozofice legate de viaţă şi moarte, de suflet şi însingurare. Teme majore, inepuizabile, greu de abordat şi imposibil de finalizat, ce vor exista mereu şi vor preocupa atenţia condeierilor, pornite acum din pana neodihnită a celei care mărturiseşte dual şi împăciuitorist: „Iubesc soarele şi mi-e dor de lună.”

Este ştiut faptul că fiecare condeier tinde să urce pe scara valorică a creaţiei, căreia, prin scrisul său, să-i adauge un stil durabil şi convingător, ceea ce Paula Gurău reuşeşte deja! La urma urmei, nici nu ar fi fost nevoie de cuvintele mele. Ar fi suficient să parcurgeţi, ca într-o joacă, paginile acestui volum semnat de Paula Gurău, volum ce vă va captiva iniţial în ţintarul boabelor sale de rouă, „Picătura de suflet”, pentru ca apoi să îl definiţi ca fiind o carte, templu de introspecţie, reflecţii şi, de ce nu, închinăciune. Unde? Cui? Hotărâţi dumneavoastră, cititorii săi!
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare

Promo