Alex OPREA
Umbra care înflorește
uneori dimineața uită să se trezească
și rămâne în mine,
ca o frunză prinsă de somn.
respir printre gânduri
și aerul are gust de ieri.
afară, un nor se joacă de-a omul
își schimbă forma,
dar nu sensul.
mă uit la el și învăț tăcerea,
cum poți spune totul
fără să rostești nimic.
mi-am pierdut umbra printre flori
și de atunci mirosul meu e altul,
poate că așa crește viața,
din lucrurile care pleacă
fără să sune.
iar când mă aplec peste lume
mă aud înapoi,
un fâlfâit mic,
ca o pasăre
care își amintește
că a fost om o clipă.
0 Comentarii