Paula GURĂU
VÂNT NEBUN DE BĂRĂGAN…
Gherasime, flutură vânt nebun de Bărăgan prin pletele verii… Ţi-am pândit paşii la colţuri de străzi - am găsit numai urmele-ţi adâncite şi frunze uscate, în noroi.
Te-am peţit dorului pentru o frântură de ceas şi-ndurat, mi-ai vorbit străin, doct, sfătos, depărtat… Să-ţi cer, niciodată nimic n-am avut, nici să-ţi dau n-aş fi vrut…
Gherasime, mi-e plânsul trimis să are-n ţărână de ciulini… Un adânc şi-un pustiu e în mine şi-n jur, că mi-e teamă… Nu de moarte, de viu. Înţeleg tot mai greu de ce oamenii râd, care-i rostul lui mâine, de ce cresc trandafiri…
Gherasime, n-ai ştiut să asculţi vorba nespusă, nici cuvântul nescris să-l citeşti… Mi-e frig, mi-e somn şi încă mai am o bucată de zid să ridic vântului nebun de Bărăgan care-mi flutură-n plete…
Postări
0 Comentarii